Bin Laden este mort. Trebuie închisă Guantanamo (Le Monde)

Presa europeană continuă să se întrebe ce-i de făcut după eliminarea lui Bin Laden. Şi să cităm editorialul din Le Monde intitulat „Bin Laden este mort. Trebuie închisă Guantanamo”. „Tortura este imorală şi este ilegală. Confruntaţi cu această chestiune în mai multe rânduri de-a lungul istoriei, francezii o ştiu. Jurnalul nostru a luat parte în mai multe rânduri în lupta contra torturii în timpul războiului din Algeria.

Ceea ce ştim, fără îndoială într-o măsură mai mică, este că tortura este şi contraproductivă. Nu lipsesc experţii în culegerea de informaţii, atât în Franţa cât şi în Statele Unite, care susţin acest lucru. Nu este totuşi simplu să admitem, pentru fosta echipa Bush, că cel care a interzis „tehnicile de interogatoriu excesive”, Barack Obama, este cel care culege fructele a 10 ani de muncă, oferind astfel opiniei publice trofeul lui Ben Laden. Dar nu serveşte nimănui să ascundem adevărul. Acum însă preşedintele Obama ar trebui să se ocupe de eliminarea vestigiilor dezastruoase ale atentatelor din 11 septembrie, să spună adevărul despre închisorile secrete ale CIA, să facă lumină în privinţa prizonierilor dispăruţi şi mai ales să închidă centrul de detenţie de la Guantanamo”.

Ziarele scriu şi despre Libia. „Rebelii pun mâna pe aeroportul din Misrata”, citim în Financial Times. Peste 700 000 de persoane constrânse să fugă din cauza conflictului din Libia. „Egiptul însă închide frontierele”, notează L’Osservatore Romano. Cotidianul italian Îl Sole 24 Ore scrie că „Raisul este obiectivul nedeclarat”, a propos de bombardamentele NATO în Libia.

“În spatele misiunii umanitare şi a rezoluţiei ONU, obiectivul real al raidurilor NATO este căderea regimului. Deci Gadafi însuşi este o ţintă, în ciuda dezminţirilor repetate şi puţin credibile ale alianţei. Nu este pentru prima dată când Colonelul, aflat în vizorul Occidentului, este dat dispărut. Pe 2 aprilie 1986, un avion al lui Reagan a lansat o bombă de o tonă asupra cazărmii Bab el-Aziziyah, omorând-o pe fata adoptiva a Ghidului. Se spunea atunci că însuşi Gadafi este mort sub dărâmături. Dar pe 4 aprilie reapărea la televizor într-o uniformă imaculată şi împodobită cu medalii. Dar nu aceasta a fost imaginea care i-a frapat pe occidentali. Cel mai impresionant a fost apatia populaţiei după loviturile aeriene în inima capitalei, Tripoli.

Ne aşteptam să vedem oameni în stradă care să scandeze sloganuri pro-Gadafi. Tripolitanii au rămas la ei acasă, ignorând apelurile propagandei. Gadafi a înţeles că a eşuat să facă dintr-un popor de negustori, de ciobani şi de beduini un popor de războinici. Cea mai gravă problemă de astăzi este ce se va întâmpla cu Libia după căderea Colonelului. Diplomaţia trebuie să găsească o soluţie care prevede şi situaţia post-Gadafi. Libienii nu numai că nu sunt un popor de războinici dar şi o naţiune fără Stat, nici instituţii, o ţară apropiată de ţările sărace, o ţară instabilă şi pradă uşoară conflictelor interne. În gaura neagră libiană, nu este numai petrolul dar şi alte riscuri imprevizibile”.

Să notăm şi alte subiecte de interes pentru presa europeană de astăzi . „Criza greacă complică candidatura lui Dominique Strauss-Kahn”, consideră Le Figaro care afirmă că “situaţia se agravează la Atena şi aceasta îl obligă pe Şeful  FMI să îşi revadă priorităţile în săptămânile care urmează”. „Dominique Strauss-Kahn, scenariu-catastrofă”, consideră France-Soir. „După mai multe afaceri neortodoxe, noi dezvăluiri despre viaţa ieşită din comun a posibilului candidat la preşedinţia franceză. Popularitatea şefului FMI în pericol. Stânga este zguduita”, observă cotidianul popular.

La Tribune se nelinişteşte de „Industria nucleară civilă : noul pom al discordiei în Europa”. „Experţii din 27 de state europene se reunesc astăzi la Bruxelles pentru a defini testarea centralelor nucleare din Uniune”. Jurnalul catolicilor francezi La Croix povesteşte „Viaţa imigranţilor tunisieni : între vis şi realitate”. „Trebuie suprimat impozitul pe venit ?” se întreabă Aujourd’hui en France/Le Parisien. “Experţii francezi subliniază că acest impozit reprezintă doar 6,4% din veniturile statului francez şi deci nu ar fi o mare problemă să se renunţe la el”.