Criza care arata ca nimic nu e cert in afara de incertitudine (The Telegraph)

Ce s-ar întâmpla dacă Grecia ar ieşi din zona Euro? Grexit se cheamă noul termen economico-politico-financiar inventat pentru acest scenariu şi sună a nume de detectiv danez într-un serial poliţist. Dincolo de sonoritate însă, această posibilitate de fărâmiţare a zonei Euro este una care îi îngrijorează pe toţi politicienii europeni. Dacă ne aducem aminte de vremurile în care se semna Tratatul de la Maastricht, esenţa acestui document era tocmai caracterul ireversibil al prevederilor sale. "Calea către unitatea europeană este ireversibilă", spunea atunci Helmut Kohl şi la fel spunea şi Herman van Rompuy în urma cu doar o săptămână. Dacă în trecut această afirmaţie era vizionară, astăzi este o combinaţie între retorică politică şi rugăciune. 

Să nu credeţi că e un accident pentru că într-o lume secularizată "Europa" a luat locul unei figuri divine - acest plan de a omogeniza un continent întreg cu efectele sale absurde cum ar fi o rată a dobânzii unice de la Ljubljana la Lisabona şi de la Dublin la Dresda. Toţi politicienii se folosesc de factura divină a Europei. Stânga umple golul lăsat de colapsul socialismului, dreapta afirmă că statul minimalist este înscris în ADN-ul evoluţiei umane. Mulţi uită că Margaret Thatcher a fost un premier convingător nu un evanghelist. Aşa că cine ar avea curaj să facă o profeţie în aceste condiţii? Uniunea Europeană are însă un mare merit: astăzi ne aduce totuşi aminte că nimic nu e bătut în cuie, că principiul incertitudinii este încă la fel de valabil şi că nimic uman nu este perpetuu.

Singură între prieteni - Ce aşteaptă lumea de la Germania? (Sueddeutsche Zeitung)

În jurul cancelarului german se subţiază rândurile. Vechii prieteni devin peste noapte duşmani şi tot mai multe state europene se opun reţetei de rigoare bugetară pentru soluţionarea crizei actuale. Înaintea summitului informal european, e clar că lumea aşteaptă mai multă implicare din partea Berlinului, dar ce înseamnă asta exact?

Într-un interviu recent, premierul Belgiei afirmă pe un ton visător "Imaginaţi-vă cum ar fi dacă Germania s-ar deschide Europei"... O viziune despre o Europă cu graniţe permisive, cu reguli unitare de impozitare, de reglementare a pieţei muncii, de sănătate şi pensii. Mulţi europeni ar merge în Germania să muncească măcar o perioadă, mulţi nemţi ar merge în zone mai însorite pentru o vreme. În spatele acestei imagini idilice se ascunde însă o idee foarte concretă: dacă Germania devine mai europeană ne va merge tuturor mai bine.

Între timp, Angela Merkel aude acest mesaj pe toate canalele din Europa şi din afara ei. Germania trebuie să se schimbe pentru fericirea Europei. Trebuie să permită credite şi fără condiţii stricte, trebuie să lase băncile să acceseze fonduri de stabilitate când vor şi să aprobe formarea unei mari pieţe financiare europene. 

Pe fond, europenii vor să oprească nebunia asta a economisirii în Germania şi în UE. Berlinul să dea drumul la bani pentru a relansa economia, BCE să tipărească bani, să fie inflaţie, dar şi multă fericire. Cruciatul de frunte este noul preşedinte francez Francois Hollande, cel care întrupează toate speranţele europenilor asupriţi de economiile teutone. Dar aparenţele înşeală: Germania este una din cele mai îndatorate ţări din clubul Euro şi datoriile cresc constant. Şi nici la reforme nu este tocmai un elev model, reiese dintr-un document al comisarului Olli Rehn care va fi publicat oficial la finele acestei luni. În plus, singura opoziţie a Berlinului este faţă de pachete conjuncturale de miliarde, în chestiuni precum majorări salariale lucrurile stau cu totul altfel. Proiecte concrete au fost propuse chiar de guvenul german, cum ar fi reţele de energie transfrontaliere sau alte iniţiative cu potenţial real de creare de locuri de muncă. Aşa că, într-un singur punct, criticii Germaniei au dreptate: dacă nemţii s-ar mişca puţin, visul premierului belgian ar avea şanse de împlinire.

Hollande încheie primul sau turneu diplomatic (Le Figaro)

De la Washington la Chicago cu o oprire intermediară la Camp David l-am putut vedea pe noul preşedinte francez la muncă. În tot acest periplu, Francois Hollande nu a pierdut din ochi în niciun moment politica internă franceză.

E drept că nu a vorbit despre chestiuni interne franceze, dar informaţiile din Hexagon i-au parvenit constant. Administraţia sa se bucură de o cotă de încredere de doar 54%. Pentru un cabinet care nici măcar nu a apucat să se manifeste în vreun fel, cifrele nu arată deloc bine. Lipsa de experienţă şi îndoielile în ceea ce priveşte promisiunile din campania electorală sunt principalele probleme de imagine ale lui Hollande.

În mai puţin de o lună vor avea loc alegeri generale în Franţa şi preşedintelui nu i-ar strica deloc o majoritate în Legislativ. De aceea, turneul diplomatic de zilele trecute va fi folosit ca modalitate de conturare a personalităţii sale politice. Stilul Hollande, "sincer şi direct" pare a fi fost apreciat de liderii internaţionali. Şi chiar dacă multe întrebări au rămas fără răspuns şeful de la Elysee a apreciat drept un succes faptul că "opiniile Franţei au fost transmise şi înţelese". După excursie, Hollande se întoarce la muncă. Aşa a promis şi în campanie, de altfel.