SUA se consideră cea mai mare democraţie a lumii, dar cetăţenii lor dispreţuiesc propriul sistem politic. De aceea democraţia directă (sau participativă) îi inspiră atât de mult prin mişcarea Occupy Wall Street.

Motivul pentru care Occupy Wall Street a crescut atât de rapid este dat de diferenţa enormă între înţelesul termenului de democraţie pentru clasa politică şi pentru ceilalţi cetăţeni americani. Să fim înţeleşi: nicăieri în Constituţia Americii nu scrie că federaţia este o democraţie. Istoria iarăşi ne arată că modelul republican de inspiraţie romană a primit numele de democraţie, de fapt, pentru că americanilor le plăcea cum sună cuvântul. În fapt, semnificaţia termenului se rezumă la pură anarhie (prin dictatul poporului, deci al maselor).

E drept, puţini americani sunt anarhişti în sufletul lor. Majoritatea se află într-un permanent conflict între ideea de libertate şi identificarea cu instituţii precum poliţie şi armată. Toţi ştiu însă că ceva este profund în neregulă cu ţara lor, că o elită coruptă se află la cârmă şi că asta nu a adus lucruri bune. Evident…

Washington Post: Deci, cine salvează Europa?

În timp ce bătrânul continent se zbate în focurile crizei, o întrebare devine de-a dreptul enervantă: unde este FMI-ul? Creat în 1945 cu scopul de a preveni căderea economiei mondiale prin acţiunea unilaterală a unor state, FMI pare a fi uitat de ce există. În vremuri de restrişte, ţările pot împrumuta bani de la Fond şi sunt obligate apoi–sub supravegherea instituţiei–să facă reformele necesare pentru a redobândi stabilitatea. Păi… Nu tocmai asta e situaţia Europei acum?!

În termeni militari, FMI-ul ar putea fi caracterizat drept Missing in Action în criza europeană. Ce-ar fi dacă Fondul ar organiza un pachet de salvare de rezervă de două mii de miliarde de dolari şi ar asigura o supapă pentru nevoile de creditare ale altor state ameninţate de randamente exagerate la titlurile lor de stat?! Ce-ar fi, cu alte cuvinte, dacă FMI şi-ar îndeplini misiunea pentru care a fost creat de fapt?

Există trei coordonate definitorii ale crizei:

1. Tensiunile sunt mai mult politice şi sociale, decât economice. Modelul de stat asistenţial generos a dat greş, iar acum pacientul cere reforme pentru vindecare.

2. Europa nu se mai poate salva singură. Există pur şi simplu prea mulţi potenţiali clienţi la împrumuturi şi prea puţini creditori credibili.

3. FMI nu are destui bani pentru a salva singur Europa.

Acestea fiind zise, singura soluţie este managementul politic al schimbării. Asta presupune o colaborare a tuturor statelor lumii, a tuturor instituţiilor financiare şi o viziune a binelui general pe termen mediu şi lung.

Frankfurter Allgemeine Zeitung: Cruciatul fără blazon de casă

Un premier–pe numele său Mario Monti–are vremuri grele în faţă. Nu prea are cu ce să se opună micilor Machiavelli din politica italiană. Să găsească sprijin politic pentru reforme dureroase este o manevră cu sorţi de izbândă foarte mici.

Ce se cere de la Mario Monti e ca soarele şi luna de pe cer. Să reuşească el în doar câteva luni să îndrepte ce s-a stricat în Italia timp de câteva decenii? Experienţa altor guverne de tehnocraţi în perioada 1993-1995 nu sugerează vremuri însorite pentru noul premier. Nici predecesorii săi - printre care Carlo Azeglio Ciampi – nu au avut mai mult succes. În trecut, marile planuri de reformă au eşuat, din cauza intereselor de partid sau de politicieni. Şi acum, pericolul este la fel de mare. Monti nu are decât sprijinul preşedintelui şi datele de la bursă în favoarea ambiţiilor sale de reformă. În rest nimic, niciun alt argument în faţa oştirii de mici Machiavelli ce domină scena politică italiană. Ce trebuie să facă Guvernul Monti pentru a evita incapacitatea de plată a Italiei nu e alchimie, reţeta e, în fapt, incredibil de simplă. Găsirea susţinerii politice pentru asemenea planuri ţine de domeniul Vrăjitorului din Oz.

Le Monde: Crimele de onoare sunt o realitate europeană

Nu este un fenomen rezervat exclusiv spaţiului tradiţional islamic (vezi Afganistan, Pakistan, Turcia sau India). Ci este, între timp, o manifestare cu pronunţat caracter european. Tinere femei sunt torturate sau ucise de familiile lor cu "onoarea pătată", din cauza locurilor pe care ele le frecventează sau din cauza îmbrăcăminţii "ne-la locul ei" sau pentru că nu se vor măritate forţat–bineînţeles ca să ascundă lipsa virginităţii înainte de căsătorie.

Un raport al unei fundaţii elveţiene face legătura între aceste crime, comunităţile musulmane din Europa şi fenomenul imigraţiei, deşi are grijă să enumere din corectitudine politică şi alte comunităţi religioase, pentru a nu discrimina prin afirmaţii. Realitatea e că 15 mii până la 20 de mii de femei sunt ucise astfel în toată lumea în fiecare an, iar legea tăcerii este sfântă pentru familiile respective. Ponderea acestor crime pe bătrânul continent este în creştere constantă. În 2010, de exemplu, o tânără din Modena a refuzat să se mărite cu un ales al inimii tatălui său şi a găsit susţinere din partea mamei sale. Urmarea?! Mama a fost ucisă în bătaie cu o bucată de ţeavă, iar fata a petrecut mai multe luni în spital.

Die Welt: Terorismul clatină fundamentele statului de drept

Până de curând, statul de drept era ultimul bastion al democraţiei. Dar gravele acuzaţii aduse structurilor de securitate, în contextul seriei de crime neonaziste descoperite în Germania recent, principiul fundamental al democraţiei este ameninţat profund.

Una e când nişte extremişti stau ascunşi ani de zile şi comit nişte crime. Alta e când serviciile secrete i-au ajutat pe aceştia să-şi piardă urma, dându-le o nouă identitate. Dacă se va dovedi a fi adevărat, avem de-a face cu cel mai mare scandal din istoria serviciilor secrete germane.

Şi dacă un agent al serviciilor interne de informaţii a fost în apropierea locului crimelor o dată sau chiar de mai multe ori, atunci întregul aparat de securitate german este pus sub semnul întrebării. Consecinţele ar putea fi mai dramatice decât întreaga criză a datoriilor sau orice altă criză vă mai trece prin cap. Aici e vorba de o criză a ultimului bastion care ne asigura democraţia. Fie terorism global, fie criză economică, fie ce-o fi, statul de drept era întotdeauna o constantă a civilizaţiei occidentale europene. Şi ce se întâmplă cu o construcţie dacă fundaţia îi este compromisă?!...