Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Eforturi disperate la Fukushima (Le Monde)

„Japonia încearcă să evite un nou Cernobîl”(Le Figaro). „Pentru sute de mii de japonezi din nord-est este o problemă de supravieţuire” (Libération). „Marea bulversare energetică” (La Tribune). „Catastrofa care schimbă tot” (Les Echos). „Gaddafi exclude orice dialog cu rebelii” (Le Soir). 

Situaţia de la centrala nucleară japoneză Fukushima continuă să se afle în atenţia presei franceze şi europene.

Eforturi disperate la Fukushima”, titrează Le Monde care notează că „la Tokyo, locuitorii au început să plece în sudul ţării”.

Le Figaro scrie că „Japonia încearcă să evite un nou Cernobîl. Echipele de salvare încearcă prin toate mijloacele să frâneze o evoluţie catastrofală a accidentului”.

Pentru sute de mii de japonezi din nord-est este o problemă de supravieţuire”, după cum scrie Libération, deoarece „la o ameninţare nucleară din ce în ce mai vizibilă se adăuga o criză umanitară fără precedent”.  

Presa economică, de partea sa, încearcă să prevadă ce consecinţe va avea catastrofa din Japonia în ecuaţia energetică mondială.

Marea bulversare energetică”, titrează La Tribune, în timp ce Les Echos scrie despre „catastrofa care schimbă tot”.

Europa: acum teste de rezistenţă pentru toate cele 143 de centrale nucleare”, este titlul articolului de fond din cotidianul italian La Stampa: „Europa, şocată de ceea ce calificăm adesea apocalipsa nucleară, are intenţia de a verifica cele 143 de centrale nucleare şi, dacă este posibil, şi centralele din statele limitrofe. Testele au în vedere rezistenţa la catastrofe nucleare, atentate teroriste şi incidente tehnice. Testele vor fi pe bază de voluntariat şi nu obligatorii şi vor fi făcute de echipe numite de Bruxelles şi care vor avea criterii comune de evaluare. Comisia Europeană promite şi transparenţă totală în privinţa rezultatelor. (…) Franţa, care prezidează în acest moment G20, grupul celor mai mari economii ale lumii, va fi însărcinată să fie purtătoarea unui mesaj către întreaga lume pentru a testa centralele după aceleaşi reguli. Totuşi, Europa nu are de gând să renunţe la atom care reprezintă garanţia “independenţei energetice. Franţa cu 19 centrale nucleare şi un parc de 58 de reactoare îşi acoperă 75 % din nevoile energetice. Chiar şi într-o ţară ca Italia, fără centrale şi dependentă de importuri de electricitate, 19 % din energia importată este produsă de centrale nucleare. Europa nu mai poate reveni asupra chestiunii nucleare chiar dacă situaţii de tipul celei din Japonia nu sunt excluse”.

În Libia, Gadafi este pe cale să reprime insurecţia – este un alt subiect aflat în atenţia presei europene.

L’Osservatore Romano, cotidianul editat de Sfântul Scaun, urmăreşte cu atenţie situaţia din Libia: „epicentrul revoltei şi sediul opoziţiei libiene, Benghazi se află sub asediul forţelor pro-Gaddafi. Ne aflăm într-un moment crucial al revoltei libiene”. Cotidianul Vaticanului se teme că „în 48 de ore totul se va termina”.

Libia. Scenariile catastrofale ale asediului de la Benghazi”, este titlul din cotidianul francofon elveţian Le Temps.

Gaddafi exclude orice dialog cu rebelii”, scrie cotidianul belgian de limba franceză Le Soir.

Benghazi, oraş rebel simbol vizat de forţele pro-Gaddafi”, citim în ziarul luxemburghez francofon Le Quotidien.

În urma interviului lui Gaddafi acordat ieri, 16 martie, cotidianului italian Il Giornale, în care insista că se află încă în contact cu Italia, ministrul afacerilor externe, Franco Frattini a răspuns pentru cotidianul La Stampa că „libienii au cerut şi joia trecută să aterizeze la Roma un avion Falcon dar a fost refuzat. Am vorbit la telefon cu Bagddadi, primul ministru libian, şi i-am cerut să oprească violenţele şi să accepte misiunea umanitară ONU”. Potrivit surselor diplomatice citate de La Stampa, „libienii ar dori ca misiunea ONU să fie condusă de italieni sau chiar de ei înşişi”. Gaddafi a ameninţat: „Voi vinde petrolul meu Chinei şi Rusiei, Berlusconi m-a dezamăgit”. Ministrul de Externe, Franco Frattini, insistă pe faptul că „Italia a fost şi este coerentă cu linia adoptată de comunitatea internaţională. Acum că Gaddafi ştie că Occidentul nu se va opune masacrului de la Benghazi, va avea iniţiativa pe toate planurile. Iar comunitatea internaţională va fi obligată să trateze numai cu Gaddafi”.

Italia se află în plină sărbătoare cu ocazia aniversării a 150 de ani de la unificare. Este subiectul dominant din presă italiană.

Italia în sărbătoare”, scrie La Stampa, ziar editat la Torino. Este citată declaraţia preşedintelui Giorgio Napolitano: „Uniţi vom trece peste toate dificultăţile!” Liga Nordului însă boicotează iar premierul, Berlusconi, cere respectarea Statului.

Geniul şi mândria între atâtea defecte. În timpul intonării imnului naţional italian, fiul lui Umberto Bossi (liderul Ligii Nordului) pleacă să-şi bea cafeaua”, este titlul articolului din La Repubblica, articol semnat de cel mai mare specialist francez pe Italia, Marc Lazăr, profesor la Institutul de Studii Politice din Paris: „Italia sărbătoreşte 150 de ani de la unitate într-o atmosferă care poate surprinde. Liga, partid de guvernământ şi principala forţa politică din zona cea mai bogată a Italiei contestă celebrările şi chiar şi ideea de aniversare. (…) Nici opinia publică nu arată mare entuziasm pentru celebrările din toată Italia. Această situaţie poate fi explicată de numeroasele resentimente născute după unificare şi de dificultăţile de după proclamarea Republicii, în 1946, de a crea o cetăţenie politică şi de a scrie o istorie comună a unei ţări ce este duală atât din punct de vedere cultural cât şi teritorial. Liga Nordului evocă ideea unei naţiuni padane şi propune federalizarea ţării care risca să exacerbeze diferenţele teritoriale şi să accentueze dinamismul forţelor centrifuge. Chiar şi Sudul se întreabă azi asupra avantajelor unităţii. În sfârşit, mulţi italieni sunt traumatizaţi de sosirea unui mare număr de imigranţi în numai câteva săptămâni. Totul a determinat reacţii controversate. Italia este prinsă într-un foc încrucişat: pe de o parte, ameninţările contra fragilei sale coeziuni, pe de alta, sensibilitatea naţională şi mândria de a fi italian care are drept scop redarea unui conţinut ideii de unitate. Dar asistăm oare la un caz excepţional? Chiar Franţa a cunoscut războaie civile care pun în dificultate comemorările. Regimul de la Vichy şi războiul din Algeria rămân plăgi deschise. Acelaşi lucru se întâmplă şi în Belgia, în Germania, în Spania şi în Portugalia. În epoca mondializării şi în fata emergenţei unor noi puteri şi a incapacităţii Europei de a crea o conştiinţă comună, statele naţionale create în secolul al XIX-lea încearcă să se redefinească. Dificilă aniversare a celor 150 de ani de unitate italiană nu este o anomalie ci doar un caz particular într-un context de incertitudine generală”.  

Revista Presei Europene cu Ştefan Popescu şi Magda Prelipceanu