Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Germania se teme de o nouă reducere a datoriilor elene (Der Spiegel)

Pentru Guvernul de la Berlin scenariul e horror pur: Conform recomandărilor Troicii Internaţionale, creditorii Greciei ar trebui să renunţe la o parte din creanţele lor. Încă o dată. Pentu contribuabilul german înseamnă pierderi de miliarde de Euro, dar alternative serioase la acest scenariu nu prea există.
Tot în presa internaţională: Industria americană părăseşte Europa (Le Monde); Rusia lui Putin: Înapoi în URSS (The Telegraph); Momentul adevărului în sondaje (Washington Post)

De fapt, teoria e cât se poate de logică: Grecia suferă sub povara unei datorii care face imposibilă creşterea economică. Aşa că raţional ar fi să mai reducem din datorie. Asta este şi părerea Troicii Internaţionale (formată din reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai Băncii Centrale Europene şi ai Fondului Monetar Internaţional) care face propuneri pe subiectul „Încotro o luăm cu Grecia”. Experţii au propus cu ocazia unei runde pregătitoare a următorului Consiliu EcoFin o nouă reducere voluntară a datoriei elene. Primul pas de acest fel a cuprins 50% din datoria Atenei, în sumă absolută vorbim de peste 100 de miliarde Euro la care au renunţat atât creditorii statali cât şi cei privaţi. De data aceasta ar fi vorba numai de datoria către alte ţări, deci către cele din zona Euro care au pompat în jur de 127 de miliarde Euro în Grecia în doi ani şi jumătate.

Cea mai afectată ar fi într-un asemenea scenariu Germania. 34 de miliarde Euro a vărsat Berlinul în gaura neagră Hellas şi mereu a spus că e vorba de credite. Şi totuşi nu?! Să fie oare mai degrabă un cadou? Unde mai pui că cele mai noi rapoarte arată şi un necesar de finanţare suplimentară de circa 30 de miliarde fără de care Grecia nu ar putea supravieţui financiar. Ba mai mult: prognozele arată că în 2013, datoria elenă va ajunge la 180% din PIB, deci mai mult decât înaintea primei reduceri a datoriilor ţării.

Deşi coaliţia de la Berlin pare dispusă să finanţeze chiar şi un nou pachet de salvare trebuie să înţelegem că aici Angela Merkel alege răul cel mic. Fie explică în campanie de ce s-au dus miliarde de Euro pe apa sâmbetei greceşti, fie se confruntă cu falimentul Atenei şi cu consecinţe de nedescris în zona Euro. Deci mai bine mai scoatem nişte bani, evităm pierderea din creanţe şi mai salvăm Grecia până la alegerile federale din 2013. Dar după aceea?...

Industria americană părăseşte Europa (Le Monde)

Vestea a venit pe neaşteptate: Numărul 1 mondial în industria chimică, societatea americană Dow Chemical, a anunţat că va închide în jur de 20 de fabrici ale sale din care patru în Europa. A doua zi, concernul Kimberly-Clark a precizat că va tăia aproape 1500 de locuri de muncă pe bătrânul continent.

Şi Ford a anunţat că renunţă la uzina sa din Belgia. Şi la cele din Marea Britanie. Vorbim de 5700 de angajaţi rămaşi pe drumuri. Adăugăm la listă: producătorul de procesoare AMD, gigantul din industria chimică Dupont şi concernul Colgate-Palmolive. E drept: criza a redus cererea aşa că multinaţionalele trebuie să ajusteze activitatea. Dar, de fapt, mult mai importantă este aprecierea dolarului faţă de moneda Euro şi dispariţia oricărui avantaj din joaca de-a cursul valutar şi de-a profitul în Europa.

Aşa că firmele americane preferă să parieze pe propria ţară, aşa cum o fac General Electric sau Chrysler care îşi sporesc investiţiile pe teritoriu american. Sau cum o fac General Motors sau producătorul de ascensoare Otis care relochează producţia din străinătate către SUA. Industria americană a pierdut 5 milioane de locuri de muncă din 2000 încoace. Drumul până la recuperare e lung, dar a început. În urmă rămâne Europa cu o criză de proporţii şi o inabilitate pronunţată de a se adapta la concurenţa mondială.

Rusia lui Putin: Înapoi în URSS (The Telegraph)

E un paradox ce poate fi găsit la Moscova: Dacă Putin se bucură de susţinerea majorităţii (un sondaj indică faptul că 33% dintre ruşi îl vor pentru un al patrulea mandat la Kremlin) şi dacă opoziţia recunoaşte singură că nu poate oferi o alternativă, de ce se foloseşte preşedintele Federaţiei de metode nemaivăzute din era sovietică încoace? Mâna de fier nu este soluţia reformării unui sistem statal corupt.

Cum se explică următorul fapt: Atunci când una din membrele grupului punk Pussy Riot lua parte la o orgie în incinta Muzeului Naţional de Istorie în 2008, procurorul general al Rusiei nu a mişcat un deget. Când Nadezhda Tolokonnikova a cântat ceva anti Putin, tot iadul s-a dezlănţuit şi s-a lăsat cu condamnare la închisoare. Se explică aşa: cineva în cercul lui Vladimir Putin a simţit nevoia să termine odată cu protestele generate de suspiciunile de fraudă la alegerile care l-au readus pe Putin la Kremlin. Cum anume? Prin mai multe canale. Unul este Biserca Ortodoxă care părea nemulţumită de Putin, dar s-a schimbat ca prin miracol. (79% din populaţia rusă este ortodoxă). Apoi, Putin însuşi a permis înregistrarea partidelor politice fără mari obstacole, dar nu din dorinţă de pluralism, ci din strategie. A realizat o atomizare a opoziţiei sale şi şi-a consolidat propria poziţie. Mai sunt elemente de notat: provocarea unui sentiment antiamerican deşi oficial SUA sunt un partener, provocarea conflictelor între conservatori şi liberali, între occidentali şi naţionalişti şi multe altele care ţin de filmele cu spioni.

Întrebarea rămâne însă: de ce să faci toate astea? Teorii există: Putin e răzbunător, e plictisit, e letargic, e pierdut de realitate sau e mai nesigur decât pare. Şi abia ultima reuşeşte să capitalizeze probabilitate. Preşedintele e contestat din interior de grupuri rivale de consilieri. Stabilitatea din primul său mandat s-a transformat în stagnare. Mâna de fier şi manipularea sunt răspunsul lui pe termen scurt. Pe termen lung însă, Putin n-are o soluţie la sistemul statal corupt, inflexibil şi nereformabil de care destinul său e legat implacabil.

Momentul adevărului în sondaje (Washington Post)

Ziua alegerilor va fi decisivă nu numai pentru candidaţii care se luptă pentru şefia Casei Albe. Institutele de sondare a opiniei vor fi şi ele în colimator. Pericolul este ca, din cauza cursei extrem de strânse, sondajele să dea câştigătorul greşit. Şi care ar fi cauzele?

Două mari şi late. Prima: lumea e mult mai puţin dispusă să dea interviuri. A doua: tehnologia, cu precădere telefoanele mobile. În 1997, americanii răspundeau în proporţie de 36% la sondajele telefonice. Astăzi mai sunt doar 9%. Şi totul a început cu robotul telefonic. El a fost primul filtru în calea comunicaţiilor nedorite care inundă casele americanilor. Odată cu revoluţia mobilă, operaţiunea „reject” a devenit şi mai uşoară. Cei care au exclusiv linii mobile de comunicaţii sunt în majoritate tineri, mai săraci şi mai democraţi decât media populaţiei. Lăsând costurile mai mari de-o parte, a nu-i putea intervieva pe aceştia ar putea distorsiona profund rezultatele unui sondaj.

În actuala cursă prezidenţială, problema lipsei de reprezentare este extrem de gravă la sondaje. Fiind atât de apropiaţi în preferinţe, sondajele indică trendul. Dacă ar fi avut un ecart de 10% între ei, candidaţii, nu ar fi fost nicio problemă. Dar aşa, sociologii sunt prinşi între un trecut glorios dar devenit nesustenabil şi un viitor care nu există.

Revista presei internaţionale cu Laurenţiu Colintineanu