Grecia: La sfârşit să plătească alţii, preferabil nemţii (Die Welt)

grecia-sfarsit-sa-plateasca-altii-preferabil-nemtii-die-welt.jpg

Criza datoriilor din Grecia, în paginile presei internaţionale.

În criza datoriilor elene, problema nu e disponibilitatea Guvernului elen de a face economii. Reformele nu se pot face fără acordul populaţiei.

Gata. Grecii s-au săturat definitiv. Greve generale se ţin lanţ împotriva tăierii pensiilor, a salariilor şi a locurilor de muncă în sectorul public. Înjurăturile se îndreaptă împotriva politicienilor de la Atena, a birocraţilor de la Bruxelles şi, nu în ultimul rând, a nemţilor–dictatorii austeritaţii. Acordul la care a ajuns Grecia acum cu creditorii internaţionali nu este nici pe departe o urmă de speranţă. Să fim realişti: Atena promite orice pentru că fără banii europeni, nu poate supravieţui. La rândul ei, Troica internaţională pare mulţumită cu aceste promisiuni şi lasă impresia că ea chiar ar crede în însănătoşirea economiei elene.

Decisivă este în această chestiune voinţa poporului grec. Dar acesta nu mai are deloc rezerve. În faţa distrugerii oricărui plan de viitor, oamenii nu sunt dispuşi să gireze reforme profunde în ţara lor. Nici nu e de mirare: niciun stat european nu a aplicat asemenea măsuri de austeritate precum Grecia. Soluţia economică ar fi ieşirea Greciei din zona euro, pentru că are o economie prea slabă şi o administraţie mult subdezvoltată faţă de cele europene. Soluţia politică lipseşte, la fel cum lipseşte curajul de a pronunţa cuvântul “faliment”.

Problema e că Europa suferă de un fel de sindrom Stockholm adaptat la criza euro. Cu cât curg mai mulţi bani în gaura neagră elenă, cu atât creditorii vor deveni mai dependenţi de Atena (cu aşa sume în joc) şi cu atât vor fi mai dispuşi să închidă câte un ochi sau ambii când Grecia nu îşi face temele.

 

Criza euro rezolvată?! Hai pe bune... (The Telegraph)

 

Grecia încă se mai ţine de marginea prăpastiei, dar dacă vă faceţi iluzii că problemele de fond ale zonei euro s-ar fi rezolvat, vă înşelaţi amarnic.

Ce bine e să iei o pauză. Să zicem... de Crăciun. Toată lumea pleacă în vacanţă şi problemele parcă sunt uitate de tot. Nu-i aşa că în luna ianuarie nu s-a mai instaurat isteria crizei din zona euro? Nu am mai văzut summit-uri de urgenţă, BCE a anunţat că varsă la nevoie lichidităţi nelimitate (şi anunţul pare să aibă efectele scontate) şi Grecia a mai încheiat un acord cu creditorii. Am putea spune că această criză bate în retragere.

Greşit! Şi din punct de vedere economic şi politic. Nimic nu a rezolvat problema dezechilibrelor majore şi a ratelor de schimb fluctuante în zona euro. Nici la competitivitate armonizată nu stă uniunea monetară deloc bine. Soluţia tot mai vehiculată de ieşire a Greciei din zona euro este suicidală. Pieţele ar ataca imediat (după un aşa precedent) următoarea verigă slabă din statele cu moneda unică. Mai adăugaţi şi pericolul ca Pactul Fiscal al doamnei Merkel să fie în pericol din cauza lui Francois Hollande, candidatul socialist la prezidenţialele franceze, care e favorit deocamdată în sondaje şi aveţi reţeta perfectă pentru următorul dezastru.

 

Tragedia elenă (Washington Post)

 

Oare când îşi vor da seama liderii europeni că austeritatea cu forţa nu va funcţiona în cazul Greciei? Tăieri şi austeritate fiscală înseamnă recesiune. În lipsa unor spaţii de manevră fiscală şi a unor reforme sprijinite însă de cheltuieli publice masive, economia elenă nu îşi va reveni în veci! Dacă nu îşi revine, stimaţi creditori, nu vă veţi vedea dumneavoastră banii!

Să fim înţeleşi: arhitecţii salvării zonei euro sunt mânaţi de un management extraordinar de defectuos al crizei. Dar nu sunt ei unicii vinovaţi, totuşi să nu uităm că Grecia şi-a falsificat rapoartele timp de ani de zile, pentru a-şi masca datoriile reale. Recesiunea elenă durează deja de trei ani. Rata şomajului e la 20%, nivelul de trai a scăzut dramatic şi serviciile sanitare sunt sugrumate. Aşa că cererile legitime ale Troicii internaţionale nu ar trebui confundate cu austeritatea ca reţetă universală.

 

Sarkozy încearcă să compenseze deficitul de imagine (Le Monde)

 

Înaintea campaniei electorale oficiale, dar de facto deja în mijlocul ei, actualul preşedinte redescoperă instrumentul referendumului şi vrea să îl utilizeze pentru a impune reforme. Încercarea n-ar fi nouă: în 2003 şi 2005, ministrul de Interne a avut două tentative eşuate. Miza mandatului prezidenţial face însă ca riscul să merite.

Zile până la alegeri nu mai sunt multe, aşa că unele reforme mari nu au timp să parcurgă traseul clasic decizional şi să îi faciliteze lui Sarkozy o revenire în sondaje. Un exemplu de întrebare spinoasă: au şomerii dreptul să refuze o formare profesională sau un loc de muncă? Un alt subiect spinos este şi reglementarea legală a statutului străinilor, dar într-un interviu acordat Le Figaro, preşedintele nu a precizat dacă aceasta va face şi ea obiectul unui referendum sau nu.

Cel mai probabil, Nicolas Sarkozy îşi va anunţa oficial candidatura săptămâna viitoare, în jurul datei de 16 februarie.

În Liberation va recomandăm, de asemenea, un comentariu semnat de Luca Niculescu despre numirea unui şef al spionilor în fruntea unui Guvern, pentru a dezamorsa situaţia politică din România.

 
Revista Presei Europene cu Laurenţiu Diaconu-Colintineanu