Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Hollande candidat, socialiştii se afişează uniţi (Le Monde)

hollande-candidat-socialistii-se-afiseaza-uniti-le-monde.jpg

Francois Hollande, candidatul socialiştilor francezi la alegerile prezidenţiale din 2012 (Foto: Reuters/Regis Duvignau)

"Iau act cu mândrie de faptul că majoritatea mi-a acordat încrederea", a declarat Francois Hollande, odată cu primirea veştii că 56,37% din baza socialistă l-a desemnat să fie contracandidatul lui Nicolas Sarkozy la prezidenţialele de anul viitor din Franţa.

"Trebuie să mă ridic la aşteptările francezilor, care s-au săturat de politica lui Nicolas Sarkozy", a spus Hollande în discursul său, promiţând totodată victoria stângii în alegeri şi reînvierea visului francez.

În campania pentru candidatura socialistă la prezidenţiale, Francois Hollande a promis că prioritatea mandatului său va fi reprezentată de tânăra generaţie şi de educaţie. Candidatul desemnat a mai spus că niciunul dintre adversarii săi socialişti nu a pierdut în fapt şi că partidul trebuie să se unească acum, pentru a demara marşul către Elysee.

 

Le Figaro: Unitatea socialiştilor

 

Candidatul desemnat al socialiştilor francezi, Francois Hollande, a lansat un apel la unitate. Discursul său nu a fost adresat doar stângii, ci şi ecologiştilor şi celor cu viziuni de centru.

"Această victorie îmi conferă legitimitatea necesară pentru a câştiga în 2012. Este o sarcină deloc uşoară şi extrem de importantă. În seara aceasta am primit mandatul obligatoriu de a face ca stânga să câştige alegerile", a spus Hollande în faţa susţinătorilor săi.

Contracandidata sa, Martine Aubry şi-a recunoscut imediat înfrângerea şi a declarat că îşi va investi întreaga energie pentru ca Francois Hollande să devină viitorul preşedinte al Republicii.

 

Die Welt: Occupy Wall Street şi realitatea germană

 

În viaţa reală a populaţiei germane, criza nu s-a făcut simţită nicio clipă din 2008 încoace. Cu toate acestea, societatea din Republica Federală e pregătită psihic pentru criză. O demonstrează protestele inspirate de mişcarea americană Occupy Wall Street, care şi-a găsit ecou şi în Germania.

O tânără mamă din Frankfurt probabil că a vorbit în numele unei generaţii, dacă nu al unei ţări întregi: "Sunt aici pentru că nu mai înţeleg ce se îmtâmplă pe pieţele financiare, în ciuda faptului că am studiat economie. Şi mi-e teamă că nici liderii noştri nu mai înţeleg nimic".

Germanii sunt îngrijoraţi din cauza monedei, a economiilor lor şi a stilului de viaţă. Chiar dacă motivele aparţin de domeniul virtual, pentru că în Germania criza nu s-a manifestat practic deloc. În realitate, premisele germane sunt perfecte pentru o analiză la rece a situaţiei. Politicienii trebuie să îşi revină din frica faţă de pieţele financiare, iar cetăţenii trebuie să monitorizeze strict procesul de reglementare a lor. Ar fi păcat ca mişcarea aceasta colorată să fie înghiţită de nostalgicii socialismului.

 

Washington Post: Revolta împotriva elitelor mondiale

 

Trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva mişcarea Occupy Wall Street, care a determinat reacţii de acelaşi fel în întreaga lume, nu este cumva o reacţie întârziată la criza financiară din 2008.

Suntem martorii unui protest mondial împotriva fenomenului globalizării, despre care oamenii cred că este profitabil numai pentru elite şi nu pentru marea masă. Iar această formă de neo-populism este cu atât mai interesantă cu cât transcende graniţele tradiţionale ale ideologiilor politice, ale religiilor şi ale frontierelor statale. Fenomenul este probabil să sporească în Europa în special. Statele vor fi nevoite să facă reforme dureroase în contextul sistemului social, care devine greu de susţinut, chiar şi doar din cauze demografice, dacă ne referim numai la sistemele de pensii. Pentru a redeveni competitive, ţările europene trebuie să scadă salariile. Dar deocamdată nu se profilează nicio elită politică dornică să rescrie contractul social european.

 

The Guardian: Masacrul pe care Parisul nu l-a recunoscut niciodată

 

Valorile republicane Liberte, Egalite, Fraternite par a fi lipsite de conţinut, cu ocazia comemorării a 50 de ani de la uciderea cu sânge rece a două sute de algerieni francezi în capitala Franţei, Paris. Este cel mai sângeros episod din istoria postbelică a Franţei, care s-a petrecut în jurul unor monumente turistice faimoase precum Turnul Eiffel şi catedrala Notre Dame.

Unele dintre cele mai tulburătoare imagini au fost cele în care simbolul romantismului parizian, Sena, s-a transformat într-o morgă acvatică ce aducea cadavre la mal câteva săptămâni bune la rând. 50 de ani poate pare mult, dar dacă ne gândim că şeful Poliţiei pariziene care a instigat la violenţe, Maurice Papon, a decedat în urmă cu doar patru ani, parcă evenimentele ne devin mai apropiate. Papon nu a fost deferit justiţiei niciodată. Şi nici alţi subalterni de-ai săi din acea vreme care fuseseră colaboratori ai naziştilor şi care învăţaseră metodele de control al maselor de la Gestapo. Metodele de dezinformare proveneau din aceleaşi surse.

Până nu demult, bilanţul oficial al atrocităţilor era de "trei victime". Abia în urmă cu zece ani a fost revizuit vag până la "câteva zeci". În zilele noastre, puţini ar fi în stare să afirme că asemenea represalii ar mai putea fi repetate. Dar la fel de puţini ar putea contrazice afirmaţia că politicile discriminatorii au dispărut din Franţa…

 
Revista Presei Europene cu Laurenţiu Diaconu-Colintineanu şi Magda Prelipceanu