Întâlnirea Germaniei cu istoria (The Guardian)

intalnirea-germaniei-istoria-guardian.jpg

Criza datoriilor din zona euro, în paginile presei internaţionale.

Dacă zona euro va fi salvată, atunci se va întâmpla în termenii dictaţi de Germania. Să nu uităm că la începutul secolului trecut, Republica Federală rata glorios şansa de a deveni liderul Europei. Astăzi, la 22 de ani de la căderea Zidului, pare că Berlinul nu va mai rata a doua şansă. E de ajuns să vedem cine poartă pantalonii în Uniunea Europeană şi nu e micuţul obositor de la Elysee, potrivit ziarului britanic The Guardian.

Zona euro-dacă ea va mai exista într-o formă sau alta-va deveni o uniune fiscală şi tonul muzicii va fi dat de la Berlin. Nu numai Grecia, Portugalia sau Italia va trebui să adopte modelul, ci şi Franţa mai are multe teme de făcut, pentru a ajunge la standardul german de stabilitate hegemonială.

Printre statele din afara zonei euro, Marea Britanie e într-o postură ingrată, din cauza propriului premier. Pe de-o parte, David Cameron e disperat să aibă un loc la masa deciziilor europene. Pe de altă parte, e şi mai disperat să nu cumva să cedeze atribuţii suverane către UE, pentru că i-ar afecta cota internă.

În decembrie, Germania va iniţia proceduri de modificare a Tratatelor Europene, pentru a introduce criterii de convergenţă fiscală. Londra poate spune NU, dar asta nu va opri Berlinul, care ar merge mai departe cu un tratat de cooperare extinsă între statele din zona euro. Argumentul german (disciplina bugetară şi fiscală) este imposibil de contracarat. Modelul federal şi-a dovedit cu brio eficienţa şi arată cum Europa poate concura cu marile puteri economice ale acestui secol. Londra trebuie să deschidă ochii şi să accepte realitatea.

În urmă cu 20 de ani, Berlinul repeta dictonul lui Thomas Mann: "Nu vrem să vedem o Europă germanizată, ci o Germanie europeană". Astăzi, vremurile ne oferă cea mai probabilă variaţiune: O Germanie europeană, într-o Europă germanizată.

 

New York Times: Cum să ieşi din Euro?!

 

Grecia are de ales dintre două variante, ambele dureroase, fără îndoială: continuă pe acelaşi curs sau declară incapacitate de plată şi iese din uniunea monetară. Ambele soluţii prezintă o serie de dificultăţi, dar pe termen lung, revenirea la drahmă oferă şanse mai mari de creştere economică şi reducere a şomajului.

Stai în zona euro, Atena şi deciziile vor fi luate pentru tine la Berlin, Paris şi Bruxelles. Ieşi din uniunea monetară şi măcar vei avea şansa să iei propriile decizii în ceea ce-ţi priveşte viitorul. Excluderea din zona euro are avantaje evidente: noua drahmă s-ar deprecia, exporturile şi turismul ar deveni mai competitive, iar Banca Centrală ar avea controlul asupra politicii monetare. De ce e asta atât de important? Pentru că într-o perioadă în care creditarea este la niveluri reduse, Guvernul ar putea concepe măsuri de stimulare a sectorului IMM, vitale pentru revirimentul economic.

Există şi o serie de riscuri, dar ele pot fi contracarate printr-o planificare riguroasă şi un control al politicilor guvernamentale. În orice caz, măsurile de până acum au demonstrat că sunt un eşec. Grecia trebuie aşadar să ia serios în considerare şi cealaltă opţiune.

 

Le Monde: Succesorul lui Papandreou întârzie să-şi facă apariţia

 

Toată Grecia?! Nu, toată Europa (şi probabil o parte a restului lumii) aşteaptă în tensiune să audă un nume. Este cel al noului premier elen, dar expectativa a fost prelungită. "Nu înainte de joi" va fi cunoscut noul şef de nou Guvern de la Atena. Ceea ce nu înseamnă nici pe departe că anunţul va veni joi.

Asistăm în aceste zile la o paradă a favoriţilor: întâi, un fost preşedinte al Băncii Centrale, apoi un reprezentant la FMI, pentru a ajunge la preşedintele Parlamentului. Şi când credeam că acesta din urmă va fi nominalizat, vine şi un anunţ pe surse, conform căruia "lucrurile se mai pot schimba oricând". Pentru că liderii marilor partide nu reuşesc acum (oficial) să cadă de acord asupra componenţei Guvernului de uniune naţională. Presa elenă scrie în cest context că "Grecia este denigrată pe plan extern şi poporul se uită cum liderii săi se joacă de-a viitorul ţării".

 

Die Welt: Berlusconi şi anii pierduţi ai Italiei

 

Mandatele marca Berlusconi sunt într-adevăr o perioadă irosită din istoria Italiei. Anunţase că va moderniza ţara şi o va scoate din structurile arhaice, dar a eşuat. Şi oricât de absurd ar părea, retragerea sa are ceva din apusul unui zeu. Foştii săi aliaţi şi subalterni îi întorc spatele, iar cei mai credincioşi supuşi îi jură în continuare credinţă veşnică.

Una dintre frumoasele pe care Cavalerul le-a ajutat să intre în Parlament striga miercuri din toate puterile sale feminine cum că Silvio Berlusconi va rămâne totul pentru ea şi că nu îl va trăda niciodată. Parcă am mai văzut aşa o scenă în istoria Italiei… Ah, da! Era Claretta Petacci, iubita care îl idolatriza pe Mussolini.

Şi chiar dacă, pe bună dreptate, de Berlusconi s-a râs mult, poate n-ar fi totuşi greşit să trecem în revistă cariera sa politică uimitoare. Silvio Berlusconi a reuşit să umple un vid de putere al anilor '90 şi să transforme negocierile politice într-un mare show televizat. A introdus un model de guvernare centrat exclusiv pe persoana sa şi un sistem de relaţii personale pentru ocuparea funcţiilor în stat. Tocmai aici a eşuat însă Cavalerul lamentabil. Vroia să îndepărteze Italia de modelul centralist, dar în loc să introducă o noţiune pozitivă de organizare statală a reuşit exact inversul.

Acum, Italia are nevoie de o schimbare radicală, are nevoie de îndeplinirea promisiunii pe care nu a ştiut să o ţină Berlusconi. Problema şi mai mare e însă că pe scena politică din Italia, principalii actori sunt tot aceiaşi.