Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Islamiştii sfidează demoraţia libiană (Le Monde)

libia-insurgent-inarmat-gianluigi-guercia-afp.jpg

Islamiştii, în fruntea rebeliunii anti Gaddafi?

 

„Islamiştii sfidează demoraţia libiană” (Le Monde). „Pro şi contra intervenţiilor militare” (Die Welt). „Din lac în puţ” (Sueddeutsche Zeitung). „Oare ezitarea germană privind moneda Euro va trage întreaga lume în jos?” (The Telegraph).

Le Monde

„Islamiştii sfidează demoraţia libiană”

În martie 2010 se derula în Libia un program de de-radicalizare a militanţilor islamişti afiliaţi reţelei Al-Quaida. Lideri islamişti erau eliberaţi din penitenciare şi făceau apel la colonelul Gaddafi pentru ca acesta să le arate calea dreaptă spre viitor. Un an şi jumătate mai târziu, aceiaşi islamişti sunt în centrul îngrijorărilor privind tranziţia Libiei către democraţie.

Odată cu rebeliunea din Benghazi, forţele radicale din Libia au reînviat. S-au organizat într-un nou partid intitulat Mişcarea Islamică Libiană pentru Schimbare şi s-au aflat în fruntea operaţiunilor anti Gaddafi. Oficial, Mişcarea declară că susţine statul civil, dar asta nu este suficient. O dictatură poate fi un stat civil. Mai important va fi să vedem dacă Mişcarea va accepta principiile democratice ca bază de construcţie a instituţiilor statului sau nu. Iar trecutul liderilor acestei mişcări nu prefigurează şanse prea mari...

Die Welt

„Pro şi contra intervenţiilor militare”

Întotdeauna strategii găsesc motive pentru a derula o campanie militară. Oponenţii găsesc motive întemeiate pentru a-i contrazice pe primii. Şi în acelaşi timp, intenţiile bune pot avea foarte uşor consecinţe nefaste. „Fiecare zi în care un dictator este detronat e o zi buna”. Fireşte argumentul stă în picioare pentru popor şi patrie, dar ce am mai putea argumenta dacă din Jamahiria teroristă naţional-socialistă iese un monstru tribal cu Sharia drept lege fundamentală pe unde se „tranzacţionează” rachete ce ajung în mâinile Hamas şi Hezbollah?

În trecut, intelectuali precum Montaigne sau Voltaire (denumiţi generic moralişti) avea ceea ce lipseşte astăzi aproape cu desăvârşire: un plan B. Pentru că în lumea reală lucrurile nu ies aşa cum era plănuit. Istoria ne aduce aminte că după înlăturarea lui Idi Amin de la putere în Uganda a venit la putere un alt dictator sângeros pe nume Milton Obote. Acesta din urmă a fost înlocuit de Yoweri Museveni – un dictator civil, nu religios.

În Libia, Bernard Henry-Levy spunea emoţionat cum a văzut tricolorul fluturând la Benghazi şi nu a putut să permită ca acest loc să devină un front de masacru pentru trupele libiene. A uitat se pare că în mai toată Africa decolonizată, drapelul francez flutura încrezător în apropierea tuturor scenelor de atrocităţi de la încoronarea împăratului canibal Bokassa până la taberele de antrenament ale miliţiilor Interahamwe (responsabile de genocidul minorităţii Tutsi din Ruanda). A sosit momentul ca actorii internaţionali să îşi analizeze mai îndeaproape, în stil machiavelic, ţintele din categoria „sons of a bitch” şi să determine cât de controlabile sunt acestea...

Le Figaro

„Rugăciunile pe stradă trebuie să înceteze”

Începând de astăzi, Franţa interzice rugăciunile în stradă. Într-un interviu acordat cotidianului Le Figaro, ministrul de interne Claude Gueant, în acelaşi timp şi ministru al Cultelor, explică de ce a fost necesară, în opinia sa, această măsură. Gueant argumentează că la Paris, Nisa şi Marsilia, străzi întregi sunt pur şi simplu ocupate vinerea în apropierea unor anumite moschei în ciuda faptului că autorităţile locale pun la dispoziţia credincioşilor musulmani posibilităţi de transport către alte lăcaşe de cult. „Voi veghea cu stricteţe la respectarea legii”, a spus ministrul francez de interne în interviu. „Rugăciunile în stradă nu sunt demne de o practică religioasă şi contravin principiilor laicităţii”. Claude Gueant a mai precizat că asociaţiile culturale şi religioase au fost de acord cu această măsură şi că în acest sens au fost semnate şi diferite acorduri cu liderii comunităţilor musulmane. Dacă practica rugăciunilor în stradă va continua totuşi, ministrul a subliniat că, la nevoie, autorităţile pot recurge şi la acţiuni în forţă pentru a dispersa grupurile ce nu respectă legea. Dar, a mai spus Gueant, „nu cred că se va ajunge la aşa ceva având în vedere negocierile purtate în ultimele săptămâni”.

Sueddeutsche Zeitung

„Din lac în puţ”

Zilele acestea, băncile germane sunt pur şi simplu măcelărite la bursă. Acţiunile instituţiilor financiare germane au scăzut atât de dramatic, încât Deutsche Bank mai valorează per total doar 20 de miliarde Euro, chiar dacă are un capital propriu de 50 de miliarde. Este fundamentată raţional această situaţie? Deocamdată, tdema predominantă la burse este criza datoriilor suverane din zona Euro. Adâncirea problemelor ar reprezenta o situaţie foarte gravă pentru băncile germane, dar şi europene în general. Acţiunile băncilor sunt privite exclusiv prin prisma riscurilor şi toată lumea vrea să scape de ele. Dacă trendul va continua, atunci lipsa încrederii din pieţe s-ar putea traduce într-un necesar de susţinere financiară publică, la fel cum a fost cazul în 2008 după falimentul Lehman Brothers. În cazul în care datoria Greciei nu va mai putea fi rambursată, lumea va fi confruntată cu o nouă criză bancară de proporţii. Nici nu ar mai trebui să se agraveze problemele din Spania, Portugalia sau Italia, Atena ar fi de ajuns. Din acest punct de vedere, pieţele au reacţionat corect. Deprecierea cursurilor acţiunilor este expresia tot mai probabilă a acestui scenariu.

The Telegraph

„Oare ezitarea germană privind moneda Euro va trage întreaga lume în jos?”

Uniunea monetară pare a nu fi funcţionat. Dar Germania, cea mai puternică economie europeană, nu vrea să îşi asume consecinţele. În acest context ar trebui să ne întrebăm: oare Germania chiar vrea să facă parte din Europa? Răspunsul este vital pentru că soarta Europei este cu adevărat în mâinile germanilor. Dar, în prezent, Germania este paralizată. Ţara este prinsă între o clasă politică fidelă ideilor aproape depăşite de solidaritate europeană şi o populaţie care nu înţelege de ce ar trebui să subvenţioneze belelele altora. În loc să profereze ameninţări mai mult sau mai puţin voalate de exmatriculare a colegilor indisciplinaţi în tentativa de a impune propria disciplină în ţări unde nu este posibil, Germania ar trebui să îşi vadă de treabă şi să lase Euro să se descurce cum va putea. În spiritul altruistic de solidaritate europeană, renunţarea la moneda unică din partea Berlinului ar putea fi cea mai bună decizie. Şi singura. Pentru că ezitarea Germaniei de a trece la acţiune pune în pericol întreaga economie mondială. În sprijinul acestei afirmaţii vine o reuniune BRIC – a grupului de patru mari economii emergente: Brazilia, Rusia, India, China – care se va reuni pentru a discuta modalităţi de ajutorare a zonei Euro. Mulţi n-ar fi crezut că vor trăi să apuce clipa în care state emergente sar în ajutorul celor „bogate”. Colcuzia e clară: moneda Euro nu a funcţionat şi nu va funcţiona până la finalizarea uniunii politice. E timpul să privim adevărul în faţă.

 

Revista Presei Europene cu Laurenţiu Diaconu-Colintineanu şi Magda Prelipceanu