Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Israelul şi Hamasul îl eliberează pe Gilad Shalit (Le Monde)

israelul-hamasul-il-elibereaza-gilad-shalit-le-monde.jpg

Soldatul israelian Gilad Shalit, răpit pe 25 iunie 2006 (Foto: Reuters).

În 2006, soldatul franco-israelian a fost capturat de insurgenţi la graniţa cu Fâşia Gaza. Cinci ani mai târziu, cele două părţi au semnat un acord de schimb de prizonieri. Printre extremiştii eliberaţi drept răscumpărare s-ar afla şi liderul palestinian Marwan Barghouti, au anunţat surse din Gaza. Israelul a dezminţit însă informaţia.

Bineînţeles că ambele părţi s-au grăbit în a descrie acordul drept un succes naţional. Conform unor informaţii din surse apropiate "tranzacţiei", 1.027 de palestinieni vor fi eliberaţi în două tranşe: 450 de prizonieri în aceeaşi zi cu Gilad Shalit, restul două luni mai târziu. Şi dacă informaţia privindu-l pe Marwan Barghouti a fost dezminţită vehement de Ierusalim, nu la fel a fost cazul lui Ahmad Saadat, unul dintre liderii Frontului Naţional de Eliberare a Palestinei, care a orchestrat a doua Intifadă.

 

Le Figaro: Slovacia respinge extinderea Fondului European de Salvare

 

Cacofonia a durat o zi întreagă la Bratislava. Şi după opt ore de dezbateri parlamentare, politicienii slovaci tot nu au reuşit să ajungă la un compromis cu iz european. Ba mai mult, ţara riscă să rămână şi fără Guvern, la iniţiativa premierului, care a legat extinderea Fondului de un vot de încredere la adresa propriului Cabinet.

Nimic n-a ajutat clasa politcă slovacă puternic divizată. Nici ordinele preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Nici apelurile fostului preşedinte al BCE, Jean-Claude Trichet, care a invocat "criza sistemică". Şi nici "voinţa politică europeană" de depăşire a crizei, arborată insistent de cancelarul german Angela Merkel.

 

Sueddeutsche Zeitung: Niciodată să nu spui niciodată

 

Votul din Slovacia a dat chix, Guvernul e pe ducă, Europa tremură fără bani mai mulţi de criză şi totuşi viitorul mecanismelor de salvare nu este în pericol. Tocmai eşecul Guvernului slovac ar putea reprezenta o şansă în plus pentru relansarea procesului. Momentul ar putea veni chiar mai repede decât ne-am aştepta, adică de-a dreptul miercuri seară sau joi.

Faptul că Guvernul de la Bratislava practic nu mai conduce ţara ar putea fi un imbold pentru partidele politice de a vota extinderea pe criterii strict ideologice şi economice şi nu pe chestiuni mărunte de politică internă. În acest caz, votul ar fi în majoritate unul pozitiv. Situaţia seamănă cu cea a Portugaliei, când era pe cale să acceseze Fondul European de Urgenţă. Politicienii s-au cocoloşit până la căderea Guvernului socialist. Apoi, cu dreapta la putere, lucrurile au mers incredibil de repede…

 

Washington Post: S-a scurs timpul Europei

 

Dacă frecatul mentei ar fi disciplină olimpică, atunci politicienii americani ar câştiga o medalie. Au amânat găsirea unei soluţii la problemele fiscale ale ţării de atâta vreme, încât cronicarii nici nu mai ştiu când să caute începutul sportului de performanţă. Dar aurul revine indiscutabil Europei, pentru felul în care a abordat criza datoriilor suverane. În acest context, lumea întreagă nu poate decât spera că preşedintele francez şi cancelarul german chiar au un plan. Până acum nu au arătat asta neapărat. Şi dacă premierul britanic spunea recent că timpul se scurge, acum acesta deja s-a terminat. Momentul acţiunii e ACUM. Altfel, cuplul Merkel/Sarkozy va intra în istorie drept perechea care a dus lumea dincolo de marginea prăpastiei.

 

The Telegraph: Războiul Islamului împotriva Crucii

 

Creştinii din Egipt sunt obişnuiţi cu persecuţiile. Dar atacurile de săptămâna aceasta asupra comunităţii copte ameninţă tranziţia ţării de la un regim militar la o democraţie funcţională. Şi asta în condiţiile în care în timpul revoltei populare împotriva regimului Mubarak, creştinii şi musulmanii au înfruntat împreună atacurile forţelor de securitate. Lumea trăia cu impresia unui început de societate pluralistă, sub egida noii conduceri militare. Doar că întârzierile în calendarul unor alegeri parlamentare libere şi în cel al reformelor promise ne fac să ne îndoim de intenţiile declarate ale noilor conducători. Să ne gândim realist: şi în era Mubarak, de facto, erau la putere marii generali. Aşa că să ne întrebăm sincer: ce interes ar avea să democratizeze Egiptul cu adevărat? Şi ducând raţionamentul mai departe: ce metodă mai bună de întrerupere a tranziţiei democratice există în afara instigării la violenţe motivate religios?

 
Revista Presei Europene cu Laurenţiu Diaconu-Colintineanu şi Magda Prelipceanu