Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Politica externă a Europei, în derivă continentală (The Guardian)

Criza monedei euro comportă un risc pe care finanţiştii nu îl observă. Uniunea Europeană riscă să fie confundată cu o valută. Proiectul european are multe faţete. Dintre acestea, reprezentarea comunităţii celor 27 pe plan extern este una din cele mai importante. La fel ca moneda euro, proiectul are însă o gravă lipsă de leadership.

La fel ca moneda euro, politica externă este o prioritate stringentă. A face Europa să conteze în lume nici măcar nu ar trebui să fie atât de greu. Uniunea este una din cele mai mari economii, are o populaţie mult mai numeroasă decât America, este cel mai mare donator la nivel mondial şi se clasează pe locul al doilea la capitolul cheltuieli militare. De un an încoace are şi o structură diplomatică dedicată, dar aceasta nu se bucură de încrederea statelor membre şi nici nu are o strategie coerentă. Lady Catherine Ashton e un personaj decent, dar a eşuat în tentativa de a ocupa un rol în primul plan al diplomaţiei. Aşa încât, rolul istoric al externelor europene nu este îndeplinit de fel.

Dacă Europa vrea diplomaţi noi, atunci trebuie să aibă o diplomaţie nouă, diferită de gândirea şi strategia unui minister naţional. Europa trebuie să promoveze valori universale de libertate şi drepturi ale omului care s-au născut pe bătrânul continent. În contextul prezent, de altfel, este singura putere care o poate face.

 

Şansa pentru stânga europeană? (Washington Post)

 

O criză a capitalismului ar trebui să însemne o ocazie pentru stânga politică de a reveni pe scenă în prim plan. Cu toate acestea, conservatorii au câştigat majoritatea alegerilor europene din 2008 încoace. Este 2012 anul care schimbă situaţia?

Lista lungă a victoriilor de dreapta cuprinde ţări precum Marea Britanie, Germania, Spania, Portugalia, Olanda şi Suedia. Ce se va întâmpla însă anul acesta când măsurile de austeritate se simt deja în buzunarele multor popoare europene? Primul test va fi reprezentat de alegerile prezidenţiale franceze. Acest scrutin a fost definit drept un referendum pentru candidatul Merkozy, în condiţiile în care Angela Merkel şi-a manifestat public sprijinul pentru Nicolas Sarkozy. Bineînţeles, candidatul socialist Francois Hollande nu a ezitat să critice planurile de austeritate şi se bazează chestiuni precum inegalitate socială pentru a câştiga voturi. Dacă ar deveni preşedinte, Hollande probabil că nu ar reuşi să schimbe Europa atât de mult precum promite, dar o victorie a sa ar relansa dezbaterea privind relansarea economică prin măsuri de stânga.

Şi în Marea Britanie, Ed Miliband, liderul laburiştilor, stă la pândă. Austeritatea conservatorilor nu a dat rezultatele scontate, iar opinia publică începe să îşi piardă răbdarea. Pe bună dreptate se pune întrebarea dacă dreapta are şi altă strategie în afară de tăieri?

 

Mândria timidă a unui imigrant germano-german (Die Welt)

 

Joachim Gauck, noul preşedinte german, are tot ce-i trebuie în bagaj. El încorporează retragerea din regatul dictaturii şi sosirea în împărăţia imprevizibilă a libertăţii.

Este pentru prima dată în istoria de peste 60 de ani a instituţiei prezidenţiale germane când un preşedinte nu este membru al niciunui partid politic. Partea şi frumoasă a acestei alegeri este că mesajul dat nu are deloc o componentă antipolitică pentru că procesul de desemnare a lui Joachim Gauck a fost orice altceva numai apolitic nu.

Istoria recentă ne arată că noul preşedinte german va milita pentru o democraţie susţinută atât de partide cât şi de cetăţeni şi că nu va cădea în tentaţia unor predecesori de a se profila în dirigintele înţelept al unei naţiuni. Cert este că fostul pastor şi director al agenţiei pentru administrarea arhivelor STASI a devenit preşedinte la exact 22 de ani de la prima şi ultima alegere liberă a unui parlament în fosta RDG. Să sperăm că bagajul lui Gauck se va transforma într-un mandat prezidenţial cu acţiuni concrete care să arate lumii întregi că unificarea Germaniei s-a produs cu adevărat.

 

"Suntem strigătul poporului" (Le Monde)

 

Greu de spus câţi simpatizanţi are frontul de extremă stângă în Franţa. Organizatorii unui miting electoral susţin că duminică s-ar fi strâns 120.000 de oameni. Cu siguranţă au fost câteva zeci de mii veniţi să-l asculte pe Jean-Luc Melanchon.

Pe un ton solemn, Melanchon a trecut în revistă mişcările revoluţionare franceze şi a făcut apel la declanşarea unei revoluţii civice la urne pentru a ameliora viaţa în societatea franceză. Vă îndemn să începeţi Primăvara Poporului – aceasta a fost cererea candidatului de extremă stângă care a ţinut un discurs de 20 de minute încheiat de Internaţionala Socialistă şi de imnul Franţei. Probleme concrete, soluţii şi alte componente de discurs electoral nu au existat. Se pare că strategia lui Melanchon este aceea de a capitaliza pe fondul de nemulţumire, dar cum ar vrea să iasă din această situaţie (în afară de clişee socialiste din cărţi) nu s-a auzit duminică.

Revista Presei Europene cu Laurenţiu Diaconu-Colintineanu