Preşedinte normal nu înseamnă preşedinte banal (Le Figaro)

Noul preşedinte al Franţei ştie clar un lucru: nici în ruptul capului nu vrea să repete greşelile care i-au fost reproşate lui Nicolas Sarkozy. Fără cine la restaurante scumpe în seara câştigării alegerilor şi fără vacanţe pe iahturi ale unor personaje mai mult sau mai puţin controversate. Totul este normal şi firesc la Hollande inclusiv o ceremonie de învestire la care nu vor participa copiii săi şi participări la evenimente atât de rezervate încât uneori par lipsite de naturaleţe şi sinceritate.

Unii sociologi francezi cred că intrarea în funcţie a lui Hollande seamănă din ce în ce mai mult cu un ritual iniţiatic. Şi totuşi, acest plan extrem de bine calculat, în care numirea unui guvern care să se apuce imediat de treabă joacă un rol primordial, s-ar putea să-l coste pe Hollande pe termen mediu în sensul în care reţinerea sa ar putea fi interpretată drept lipsă de contur politic. Poate normalitatea din campanie să dureze un cincinal, un întreg mandat?! Greu de crezut. Conform teoriei că Sarkozy a „poluat” funcţia prezidenţială cu elementele personalităţii sale, la fel am putea spune şi despre Hollande în acest moment. Şi totuşi, e greu să ne imaginăm cum socialistul ar veni pe scooter la Elysee.

Noua şansă a lui Merkel poartă numele Hollande (Sueddeutsche Zeitung)

Salvatori sau distrugători ai monedei Euro? Oricum ar fi, Angela Merkel şi Francois Hollande vor intra în istorie. Cei doi nu prea au timp de o fază de acomodare şi prima lor întâlnire va fi chiar azi. Poate că cei doi au însă mai multe puncte comune decât am crede.

Partea cea mai frumoasă a înţelepciunii populare este că există câte o zicală pentru orice ocazie. În cazul celor doi lideri europeni se potriveşte aceea cu plusul şi minusul care se atrag. Şi cine mai regretă cuplul Merkozy uită cât de mult se călcau pe nervi Angela şi Nicolas la începutul relaţiei lor. Abia venirea crizei i-a apropiat semnificativ.

Speranţa de care putem să ne agăţăm cu toţii este aceea că între Merkel şi Hollande nu mai poate exista o fază de tatonare. Criza e deja aici. Bineînţeles că a fost o greşeală a nemţilor care nu au apreciat corect raportul de forţe politice din Franţa şi care au mizat pe Sarkozy la ultima mână din pokerul electoral. Dar cancelarul german are capacitatea să se adapteze rapid şi între Paris şi Berlin nu e nevoie de amor, ci doar de un parteneriat solid.

Faptul că cei doi lideri reprezintă spectre politice diferite e un avantaj pentru ei personal, dar şi pentru Europa. Dacă stânga şi dreapta vor găsi o linie de compromis în chestiuni economice şi fiscale, atunci deciziile lor vor fi mai uşor acceptate de celelalte state ale UE. Pe plan intern, fiecare lider îşi va consolida poziţia faţă de propria opoziţie parlamentară. Cert e că în democraţia timpurilor noastre nu contează dacă ai dreptate sau nu. Trendul e important şi aici Germania ar trebui să facă unele concesii de la rigoarea bugetară în timp ce Franţa ar trebui să accepte că Berlinul nu poate achita toate notele de plată ale Europei. Ambii lideri sunt nepretenţioşi şi pragmatici. Deci se aseamănă prea mult pentru a se înţelege la final? Şi aici avem o zicală potrivită: cine se aseamănă se aduna.

Nu vrem nota de plată a unei Europe nebune! (The Telegraph)

Ţările din zona Euro ţin morţiş să facă parte dintr-o uniune monetară care nu poate fi susţinută fără o contracţie fiscală puternică.

Întâlnirea de azi între Angela Merkel şi Francois Hollande va reprezenta un moment de turnură în politica europeană. Dacă ieri atenţia toată era îndreptată către Grecia, astăzi toate privirile vor fi aţintite asupra capitalei germane. Acolo se va discuta despre statele din zona Euro care vor să rămână într-o uniune monetară care nu poate funcţiona fără o contracţie fiscală severă sau care vor să fie într-o uniune fiscală şi politică asupra căreia nu pot cădea de acord. Se vorbeşte deschis despre o ieşire a Greciei din zona Euro, care poate chiar ar fi soluţia eficace în acest caz, dar cât de visători ar trebui să fim ca să nu ne dăm seama că riscul de contagiune în Spania, Italia sau Portugalia nu ar fi astfel înlăturat.

Statele din afara zonei Euro se regăsesc acum î ntr-o poziţie perversă. Nu fac parte din uniunea monetară, dar dacă lucrurile o ţin tot aşa atunci vor plăti la nota de curăţenie prin intermediul Băncii Centrale Europene sau prin uşa din spate a FMI. Marea Britanie, de exemplu, n-a vrut moneda Euro tocmai pentru că la vremea respectivă conservatorii prevedeau dezastrul de acum. Din cauza interconectării economiilor naţionale însă, conservatorii nu pot evita impactul comunitar al oricărei măsuri luate. Aşa că ţările care ar trebui să fie extrem de atente la evoluţiile din seara aceasta de la Berlin sunt tocmai acelea care la prima vedere nu ar avea de ce să o facă.