Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Revoluţia pe care noi o dorim (L’Humanite)

„În Tunisia a început reîntoarcerea exilaţilor” (Le Monde). „Văzând cum sunt trataţi manifestanţii, dictatura e la locul ei” (L’Humanite). „Ce erau odată ţările emergente” (Il Sole 24 Ore). „Creşterea ţărilor emergente a fost favorizată de investiţiile străine” (Osservatore Romano). „Natalitatea în Franţa – din record în record” (Les Echos).

Ziarele franceze şi europene scriu despre revoluţia din Tunisia care riscă să fie „furată” de oamenii vechiului regim.

Acest aspect al „revoluţiei de iasomie” este analizat de mai multe cotidiene franceze, în primul rând de L’Humanite’ care dedică aproape toată ediţia de azi tinerilor tunisieni care şi-au riscat viaţa, sindicaliştilor, reprezentanţilor mişcărilor feministe, celor care luptă pentru drepturile omului, artiştilor şi intelectualilor de la Tunis care nu vor să îşi vadă revoluţia furată, aşa cum s-a întâmplat pe alte meleaguri. „Revoluţia pe care noi o dorim”, este titlul scris cu litere mari pe coperta publicaţiei L’Humanite’.

Cotidianul francez cu cel mai mare tiraj, Le Monde scrie că „În Tunisia a început reîntoarcerea exilaţilor”.

Aceştia speră să ia parte la viaţa politică a ţării dar, după cum citim în Liberation, „şase înalţi demnitari ai regimului lui Ben Ali, inclusiv şeful  guvernului, ministrul de Interne şi cel de externe şi-au păstrat funcţiile”. Şi Liberation urmează exemplul din L’Humanite’ şi publică mărturiile unor mici actori ai aşa-numitei „revoluţie de iasomie”, adică ale  unui poet, ale unui sindicalist aflat în şomaj şi ale unui funcţionar: „văzând cum sunt trataţi manifestanţii, dictatura e la locul ei”.

Revoluţia de iasomie, o expresie care nu este unanim acceptată”, ne informează Le Monde. Paternitatea expresiei a fost revendicată de jurnalistul Zied El-Heni. Iasomia este considerată în lumea arabă un simbol al purităţii dar, termenul iasomie mai poate avea o conotaţie: este format din cuvântul “yas” care înseamnă “deznădejde” şi “min” care înseamnă “minciună”. Să notăm, tot din Liberation, cotidian cu simpatii socialiste, că ministrul francez al afacerilor externe, doamna Michele Aliot-Marie, este “descalificată” pentru a fi propus fostului dictator Ben Ali un ajutor în materie de poliţie.

Grupul ţărilor emergente a devenit mai mare, este un alt subiect aflat în atenţia ziarelor euro-franceze.

Ziarul italian cu tentă economică Il Sole 24 Ore arată „ce erau odată ţările emergente”. Jim O’Neil, autorul acronimului BRIC, care desemnează ţările emergente (Brazilia, Rusia, India şi China) îşi revizuieşte formula şi lista ţărilor emergente. Aflăm că Turcia, Mexicul, Indonezia şi Coreea de Sud intră în grupul ţărilor emergente.

Subiectul interesează şi cotidianul britanic Financial Times care se focalizează asupra Turciei, „o ţară spre care trebuie să privim în acest an şi în anii următori, supranumită «China Europei», Turcia a avut o creştere economică în 2010 de peste 10 % şi care, în 2050, este foarte probabil să devină a 10-a mare economie mondială”.

Creşterea ţărilor emergente a fost favorizată de investiţiile străine”, după cum ne arată Osservatore Romano, ziarul editat de Vatican.

Din presă euro-franceză mai aflăm că preşedinţia ungară a Uniunii Europene nu este pe gustul europenilor.

La Croix, cotidianul catolicilor francezi, tratează pe larg acest subiect: „Regimul aflat la putere în Ungaria îi nelinişteşte pe europeni”. „Premierul Viktor Orban va trebui să explice astăzi, 19 ianuarie, deputaţilor europeni reuniţi la Strasbourg, un text de lege foarte criticat, inclusiv în propria-i ţară”, pe lângă expunerea obiectivelor preşedinţiei ungare a Uniunii Europene. Textul criticat de europeni este noua lege a presei.   „Viktor Orban, premierul ungar, promovează o «revoluţie conservatoare» care vizează demontarea tuturor vestigiilor lăsate de 8 ani de guvernare socialistă”. Societatea ungară este divizată iar simbolul acestei împărţiri a societăţii ungare în pro-Orban şi contra lui Orban este Dunărea, care împarte ea însăşi capitala Ungariei în două părţi. Dar legea presei este doar una din măsurile luate de partidul de guvernământ Fidesz şi aliaţii săi creştin-democraţi, măsuri care au drept scop întărirea puterii executive. În numai 9 luni de la preluarea puterii, guvernanţii unguri au redus puterile Curţii Constituţionale, au permis licenţierea funcţionarilor fără nicio justificare din partea conducerii instituţiilor şi au naţionalizat fondurile private de pensii. Pentru a completa acest dispozitiv, explică La Croix, „simpatizanții Fidesz au fost numiţi în posturi-cheie: procuratura generală şi Comisia Electorală Centrală. Singura insulă de rezistenţă rămâne Banca Naţională a Ungariei dar şi Guvernatorul acesteia, Andras Simor, numit în 2007 de Guvernul precedent, se află în colimatorul noilor guvernanţi. O nouă măsură destinată perenizării la putere a actualei coaliţii guvernamentale. În martie, Parlamentul de la Budapesta va dezbate  un proiect de lege care acordă drept de vot pentru cei cele 3,5 milioane de unguri din ţările limitrofe”.

Să notăm şi un alt subiect care interesează presa euro-franceză: populaţia Franţei a depăşit 65 de milioane de locuitori.

Natalitatea în Franţa – din record în record”, este analizată de Les Echos, cotidian cu tentă economică. „828.000 de francezi s-au născut în 2010. Franţa va deveni în 2040 ţara cea mai populată a Uniunii Europene”.

 
Revista Presei Europene cu Ştefan Popescu şi Dragoş Ghiţulete