Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Revoluţia nu a avut loc (Le Parisien/Aujourd’hui en France)

„Preşedintele Hosni Mubarak va rămâne până în septembrie. O adevărată probă de forţă” (Liberation). „O tranziţie dificilă în Egipt” (L’Osservatore Romano). „Mubarak, ultimul act” (L’Humanite). „Faraonul va pleca” (France-Soir). „Eric Izraelewicz, înscăunat la Le Monde” (20 minutes).

Intervenţia televizată a preşedintelui egiptean, Hosni Mubarak, reţine atenţia tuturor ziarelor franceze şi europene.

Revoluţia nu a avut loc”, consideră Le Parisien/Aujourd’hui en France, jurnalul francez cu cel mai mare tiraj.

Preşedintele Hosni Mubarak va rămâne până în septembrie. O adevărată probă de forţă”, consideră Liberation, cotidian cu simpatii de stânga, care adaugă: „după o zi în care zvonurile anunţau retragerea sa, preşedintele Hosni Mubarak anunţă transferul tuturor atribuţiilor sale către vicepreşedintele Omar Suleiman, dar rămâne în funcţie”.

L’Osservatore Romano, ziarul editat de Vatican, crede că asistăm la „o tranziţie dificilă în Egipt. Timpul şi modul în care se va realiza tranziţia rămân incerte (…) Vicepreşedintele, Omar Suleiman, a avertizat că singura alternativă rămâne dialogul naţional, fără de care o regretabilă lovitură de stat militară poate avea loc”.

Mai optimist, L’Humanite scrie: „Mubarak, ultimul act. Raisul, constrâns să se adreseze naţiunii ieri seară, a fost dezavuat de către armată. Mişcarea socială s-a transformat în revoluţie. Greve au izbucnit peste tot în ţară”, consideră cotidianul comunist.

Mubarak la aproape un pas de retragere”, scrie la fel de optimist Le Temps, principalul cotidian elveţian de limba franceză, editat la Geneva.

Mubarak amorsează tranziţia transferând puterile către Suleiman”, este de părere şi cotidianul italian Il Sole 24 Ore. „Dar nu demisionez. Furia explodează în Piaţa Tahrir”.

Faraonul va pleca”, crede tabloidul France-Soir. „Hosni Mubarak a anunţat că îşi deleagă toate puterile”.

Le Figaro este de părere că asistăm la „sfârşitul erei Mubarak.

Ziarele analizează şi prestaţia preşedintelui Nicolas Sarkozy care s-a aflat ieri seară pe platoul televiziunii TF1, canalul francez cu cea mai mare audienţă.

Locuri de muncă, justiţie, ordine publică. Sarkozy: preşedintele protector”, consideră Le Figaro care şi citează o declaraţie a şefului statului: „Multiculturalismul este un eşec”. Preşedintele Sarkozy a întărit declaraţiile cancelarei Angela Merkel şi ale premierului britanic David Cameron: „Da, este un eşec multiculturalismul. Adevărul este că în toate democraţiile noastre ne-am preocupat prea mult de identitatea celui care vine la noi şi nu destul de identitatea ţării de reşedinţă; nu vrem o societate în care comunităţile coexistă unele lângă altele. Dacă locuim în Franţa, acceptăm să ne contopim într-o singură comunitate, comunitatea naţională”, a declarat şeful  statului.

Schimbarea directorului ziarului Le Monde se află în atenţia presei franceze şi europene.

Eric Izraelewicz, înscăunat la Le Monde”, ne informează cotidianul 20 minutes. Redactorii l-au votat pentru postul de director al publicaţiei. Le Monde publică ultimul editorial al lui Eric Fottorino, directorul ziarului, care se va retrage în câteva zile, editorial intitulat: „La revedere şi mulţumesc. Împreună am continuat să inovăm, să ameliorăm ziarul Le Monde adresându-ne inteligenţei cititorilor noştri, conştienţi fiind că suntem mereu supuşi stimulantei lor exigenţe. Sunt, în mod special, mândru, că marele cotidian de limba franceză, care este Le Monde, cu stilul său inconfundabil, a cultivat deschiderea către alte lumi şi şi-a manifestat curiozitatea pentru ideile noi care traversează şi agită societatea noastră (…). Pentru ca un ziar să fie cu adevărat important, inovaţia continuă este o adevărată asigurare de viaţă. Să fii mereu primul rămâne singura garanţie. În fiecare zi am căutat să aducem în jurnal un conţinut indispensabil, indiscutabil, pe fondul unei revoluţii tehnologice care ne invită pe toţi la un exerciţiu complex. (…) Să stabilim ierarhii, să triem informaţii, să decriptăm, să îmbinăm pertinenţa cu impertinenţa. Iată ce am încercat să facem în toţi aceşti ani. Sarcina era şi este exaltantă, într-un context în care cultul pentru derizoriu a cucerit lumea informaţiilor”.

 
Revista Presei Europene cu Ştefan Popescu şi Magda Prelipceanu