Schäuble spune clar: Grecia nu iese din zona Euro! (Der Spiegel)

Era duminica atunci cand Wolfgang Schäuble spunea “I think there will be no Staatsbankrott in Greece”. Tradus din limba politicienilor: Nu va fi niciun faliment, asteptati-va sa curga banii in Grecia. Tara va ramane in zona Euro daca respecta conditiile creditorilor, a mai spus ministrul german in Singapore. Cu doua zile inainte, la Tokyo, Schäuble inca mai afirma ca e prea devreme sa se pronunte pana cand nu va avea pe masa raportul Troicii internationale.

De ce a asteptat finantistul sef al Republicii Federale pana sa ajunga in Singapore pentru a face aceasta precizare? Pentru ca spera sa atraga bani asiatici in mecanismele de salvare a monedei unice. Intr-unul din cele mai bogate colturi ale lumii, Schäuble a militat cu toata pasiunea pentru obligatiunile europene incercand sa le vanda marilor investitori din Asia de sudest. Doar cele doua fonduri de stat ale micii tari ar insuma 300 de miliarde de dolari, bani care ar putea reduce presiunea de finantare a unor state in dificultate precum Italia, Spania sau Portugalia, ce sa mai spunem de Grecia. Ministrul german a avut intalniri si cu managerii celor doua fonduri de investitii si cu premierul din Singapore. Promisiuni nu a primit insa de niciun fel.

Tot ce a putut spune Biserica a fost “Mergeti acasa!” (The Telegraph)

Cand au inceput la Londra protestele miscarii Occupy, Biserica Anglicana ar fi trebuit sa fie si ea suparata din cauza crizei financiare.

Nietzsche spunea ca orice tragedie e compusa din doua elemente, doua zeitati. Dyonissos, zeul haosului, si Apollo, cel al ordinii. Abia aceasta alaturare a doua entitati opuse face marea arta. Asa ar fi putut sa fie in urma cu un an cu Occupy si catedrala St. Paul, adica Biserica Anglicana. Haosul reprezinta realitatea in care traim si Occupy are, in esenta, dreptate: in spatele ordinii de fatada a sistemului financiar mondial se ascunde creditarea fara limite si responsabilitate. Oamenii habar n-aveau ce se intampla inainte de a se fi trezit cazuti victime ale acestui sistem.

Ei bine, Biserica ar fi trebuit sa aiba multe de spus in aceasta chestiune si ar fi trebuit sa fie cel putin la fel de suparata precum Occupy. Dar ea a ramas in sablonul nefolositor de gandire dupa principiul “nu vrem sa suparam pe nimeni”. In mod traditional, Biserica Angliei se vede drept o scena de dezbatere, un fel de cale de mijloc intre diferitele pozitii in conflict. E ca un fel de BBC. Dar deloc precum Isus. Hristos i-a alungat pe speculantii din templu. E foarte greu sa ne imaginam o situatie in care Biserica ar face la fel astazi. Si aproape imposibil sa vedem institutia in rol de Apollo.

Separatistii flamanzi sunt marii castigatori ai alegerilor municipale din Belgia (Liberation)

Seful formatiunii, Bart de Wever, a castigat la Anvers si deja cere negocieri pentru transformarea Belgiei intr-o confederatie.

Si asa echilibrul politic e extrem de fragil in Belgia. Acum ca separatistii au castigat alegerile locale in intreaga Flandra, lucrurile se vor complica si mai mult. Elio di Rupo, premierul socialist francofon, a primit deja o cerere publica din partea liderului Noii Aliante Flamande pentru a incepe negocieri in vederea reformarii statului. “Flamanzii trebuie sa aiba dreptul sa administreze Flandra asa cum stiu mai bine”, a spus de Wever imediat dupa rezultatele votului de duminica. Unii politicieni sunt de parere ca situatia ar reprezenta un esec personal al premierului care n-ar fi reusit sa calmeze situatia din Flandra.

Din decembrie 2011, dupa cea mai lunga perioada din istoria tarii in care Belgia nu a avut un Guvern, partidele au reusit sa ajunga la un compromis. Sase partide, trei francofone, trei separatiste, din intregul spectru politic sustin un Cabinet condus de socialistul Elio di Rupo. Criza a fost provocata tot de Bart de Wever care a preferat dupa scrutinul parlamentar sa ramana in opozitie in ciuda faptului ca devenise cea mai importanta forta politica parlamentara cu 28% din voturi. La Anvers, separatistul a reusit sa depaseasca extrema dreapta si sa castige detasat. Acum isi pregateste pozitia pentru parlamentarele din 2014. Daca nu vor fi anticipate, momentul acela va reprezenta, probabil, o turnura majora in istoria Belgiei.

Presiunea pe Obama (Washington Post)

13 zile vor fi trecut de la prima dezbatere televizata a celor doi candidati la presedintia Americii sau, cu alte cuvinte, de la performanta nu-chiar-dezastruoasa-dar-nici-departe a presedintelui in exercitiu Barack Obama. Maine, la Hofstra University, Obama va trebui sa puncteze decisiv. Daca mai vrea un mandat.

Vicepresedintele Joe Biden a facut tot ce a putut. A avut o prestatie buna la dezbaterea cu Paul Ryan si a reusit sa dinamizeze campania democrata. Dar multi se intreaba daca presedintele va reusi sa se ridice la asteptarile sustinatorilor sai. Barack Obama va trebui sa fie (mai) agresiv. Nu va reusi niciodata sa fie Joe Biden, dar profesorul calculat trebuie macar sa nu mai provoace intrebarea “Asta vrea sa castige sau nu?!”. Greu pentru el sa iasa din pielea personajului care l-a consacrat, mai ales ca in 2008 strategia “cool” a functionat pentru el.

In alta ordine de idei, va reusi Romney sa repete figura?! Inaintea primei dezbateri, opinia publica se astepta sa castige Obama, deci republicanul nu va mai beneficia de factorul supriza, adica de reactia “Se comporta surprinzator de bine”. Romney are nevoie de inca o victorie clara pentru a influenta statele cheie precum Ohio, Ohio (da, Ohio e extrem de important), Virginia si Colorado.

Si, in fine, mai e si formatul intalnirii: town hall. In public vor fi prezenti acei “average Joe”, cetatenii obisnuiti americani. Ei vor pune intrebari, iar jurnalista CNN Candy Crowley, moderatorul dezbaterii, ii va trage la raspundere la candidati daca va considera necesar. In acest format, pragul pana la care publicul va suporta atacurile intre cei doi este extrem de scazut asa incat cei doi oponenti vor trebui sa castige din raspunsuri, nu din atacuri directe. Se anunta o lupta interesanta in statul New York.