Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Sprintul final în SUA (Le Monde)

Ne mai despart câteva zeci de ore de ziua alegerilor prezidenţiale americane şi candidaţii fac turnee de forţă în cele nouă state cheie ale acestui scrutin. Ultima şansă de a convinge, ultima şansă de a mobiliza la urne chiar şi alegătorii fideli. Romney şi Obama au vizitat duminică fiecare câte cinci state. 

Preşedintele democrat are însă mai mulţi kilometri la activ: 8000 faţă de 3000. Mitt Romney le-a spus susţinătorilor săi că peste două zile se vor apuca de treabă şi că vor reface economia împreună. Ambii candidaţi nu au uitat să se oprească în Ohio considerat decisiv anul acesta. La un moment dat, avioanele lui Romney şi al vicepreşedintelui Biden s-au intersectat pe pista aeroportului Cleveland, iar fostul preşedinte Bill Clinton a făcut campanie în New Hampshire.
Sondajele naţionale îl indică pe Barack Obama în frunte cu 1%, dar marja de eroare tipică este de 4%. Oricum sondajele naţionale nu sunt relevante având în vedere sistemul electoral american. Practic, cei doi oponenţi se bat pentru 22% din populaţia Americii care vor da 110 voturi de electori şi vor decide soarta scrutinului.

Începe bătălia la tribunale (New York Times)

Campania electorală din SUA e pe ultima sută de metri, candidaţii se străduiesc să mai adune voturi de unde pot. Între timp însă, echipele democrată şi republicană încep bătălia legală pe alegerile ce nici măcar nu au avut loc. E vorba de numărarea voturilor, pe fond. Pe formă cauzele sunt mascate de alte probleme. În Florida, democraţii au atacat o prevedere legală care a oprit votul anticipat în ziua de sîmbătă. În Ohio, republicanii apără o reglementare care cere precizarea concretă a actului de identitate folosit la vot despre care se spune că ar putea invalida mii de voturi.
Având în vedere că alegerile din acest an sunt atât de strânse, toate micile mecanisme legale şi funcţionarea mecanismelor de vot precum şi a celor de renumărare, dacă va fi cazul, sunt cruciale pentru rezultatul care va decide următorul preşedinte al SUA. Republicanii se pregătesc să combată ceea ce numesc pericolul fraudelor electorale. Democraţii se pregătesc să lupte împotriva a ceea ce numesc eforturi de a suprima dreptul la vot pentru mai multe categorii de persoane.

După Sandy, situaţia locuitorilor din NY se agravează (BBC News)

Estimările primăriei din Big Apple arată că 30.000-40.000 de oameni ar putea avea nevoie de locuinţe provizorii în condiţiile în care vremea se înrăutăţeşte şi oamenii nu vor reuşi să-şi repare casele până la venirea vremii reci. Autorităţile caută hoteluri şi apartamente pentru a-i scoate pe oameni din adăposturi, conform unor informaţii venite de la Homeland Security şi confirmate de primarul oraşului Michael Bloomberg.
Ciclonul Sandy a provocat 106 morţi în SUA din care 40 în statul New York. La aceştia se adaugă bilanţul de 69 de decese în Haiti unde Guvernul a făcut apel la ajutor umanitar din partea ţărilor mai bogate sau a organizaţiilor internaţionale. În New York, problema nu se limitează numai la casele avariate de furtuna tropicală. La fel de gravă este şi situaţia caselor care au rămas fără posbilitate de încălzire. Transportul local nu funcţionează la capacitatea normală, aşa că guvernatorul Andrew Cuomo a avertizat asupra riscului de presiune sporită mai ales că azi se redeschid şcolile şi majoritatea se întorc la muncă. În continuare peste 1,7 milioane de persoane nu au curent electric în statele New York şi New Jersey, iar combustibilii sunt raţionalizaţi.