Zona euro nu e Europa. Lăsaţi FMI-ul să se descurce! (The Guardian)

Fără summit-uri dramatice, unde liderii decid una (după nopţi întregi de negociere), ca să vadă a doua zi că treaba iar s-a schimbat. Fără nervii francezului şi fără nemţoaica refractară. Fără alegeri interne (în Grecia, Spania sau Italia), care să aibă consecinţe externe. Şi fără o Londră ce dă lecţii din turnul de fildeş al propriilor greşeli, ce estompează creşterea economică. Dar cu tonuri mult mai dure din partea Olandei şi Austriei şi cu un Paris care va trebui să se concentreze pe problemele sale financiare proprii.

Una peste alta, politicienii au întins prea mult coarda. În acest context, Fondul Monetar Internaţional va juca un rol crucial. Doamna Lagarde trebuie să-şi consolideze autoritatea, dar pentru a reuşi trebuie să arate mai mult ca un jucător global şi mai puţin ca un fost ministru francez. Fondul e prea important ca să pară o jucărie europeană. Rămâne doar posibilitatea de redesenare a zonei euro într-o arhitectură nouă şi mult mai realistă. Actualul model nu funcţionează. Trebuie găsită soluţia acceptării realităţilor economice. Şi de ce, mă rog, nu ar avea voie un stat să iasă din uniunea monetară, fără a ieşi din Uniunea Europeană? A induce teama într-un popor reticent la acceptarea austerităţii este o înşelăciune nepermisă!
Cu alte cuvinte, construcţia europeană trebuie să devină mai disciplinată, mai convergentă şi, prin urmare, mai liberă. Altfel, viitorul ei nu este deloc roz.

Le Monde: Noul premier elen va fi prezentat azi

După o întrevedere târzie cu preşedintele republicii, cei doi lideri ai marilor partide elene au fost citaţi de televiziunea publică de la Atena, cu declaraţia că ar fi căzut de acord asupra succesorului lui Giorgos Papandreou. Numele acestuia va fi cunoscut însă doar odată cu întreaga componenţă a noului Cabinet.

Printre favoriţii acestei curse se numără actualul ministru de Finanţe, fostul guvernator al băncii centrale şi un fost mediator european. Noul premier va trebui să fie învestit în Parlament încă de săptămâna aceasta, să adopte în Legislativ acordul de salvare convenit cu liderii europeni şi să organizeze alegeri anticipate pe 19 februarie 2012. În acest context, liderii Eurogroup au cerut principalelor două partide elene să trimită un angajament scris de respectare a condiţiilor şi măsurilor prevăzute pentru rezolvarea crizei datoriei suverane.

Die Welt: Putin ne aduce ziua de alaltăieri

Uniunea Europeană se clatină din temelii, aşa că pentru premierul rus parcă nu există ocazie mai bună să anunţe planurile sale de a crea o uniune în contrapondere la est. O URSS mai light, sub conducere rusească, bineînţeles.

Termenul de "uniune" nu-şi îndeplineşte mereu promisiunea. Iată cum Uniunea Europeană a ajuns să inspire teamă şi panică pe pieţele occientale. În Est însă, "uniunea" promite altceva: mirajul prosperităţii şi al trecutului sumbru.

În prim plan ar fi, spune Vladimir Putin, convergenţa economică, zonele de liber schimb şi tot felul de alte promisiuni cu titlu de "veţi trăi mai bine şi veţi avea mai mulţi bani". În realitate, scurta perioadă de modernizare a Rusiei cu preşedintele Medvedev ia în curând sfârşit. Viitorul preşedinte Putin (scuze celor care poate mai cred că nu va fi aşa) ne aduce ziua de alaltăieri, cu scopul de a legitima administrarea de la Moscova a teritoriilor ţariste. Avem probleme pe plan intern? Ei şi, servim pe tavă nişte ţeluri de aparentă politică externă. Oferim chipurile un pol de echilibru faţă de uniunile occidentale şi încercăm să oferim statelor estice o rază de speranţă: drumurile vă sunt deschise către Bruxelles, dar toate trec întâi pe la Moscova.

Washington Post: Ameninţarea crescândă iraniană

Când virusul Stuxnet a atacat computerele din instalaţiile centrifugale iraniene, majoritatea a atribuit planul unor servicii secrete care vroiau să încetinească programul nuclear al Teheranului. Numai că virusul a avut efecte negative şi în Occident. Ne-a făcut să credem că am câştigat timp şi că ameninţarea nucleară iraniană nu este atât de presantă.
Ceea ce am crezut este însă departe de realitate. Programul atomic iranian nu este încetinit, ci dimpotrivă, accelerează. Unitatea de măsură nu este numărul instalaţiilor, ci producţia de uraniu îmbogăţit. E drept că, deocamdată, Teheranul produce uraniu îmbogăţit la 20%. Dar nici asta nu ne poate linişti. Ritmul producţiei este mai alert ca niciodată. În plus, efortul de a îmbogăţi uraniu la 20% este aproximativ patru cincimi din cel necesar pentru îmbogăţirea la 90%.

Conform datelor actuale oficiale, prezentate de autorităţile iraniene, la începutul lui 2013, regimul islamist ar avea 150 de kilograme de uraniu îmbogăţit la 20%. De acolo ar mai dura doar 12 zile (fără a intra în detalii tehnice), pentru a fabrica materialul necesar unui ogiv nuclear. Şi timpul se scurge…