Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Ce nu s-a văzut la învestitura Guvernului (Evenimentul Zilei)

Mihai Răzvan Ungureanu fisurează USL (România Liberă). Ponta, premierul jucător (Gândul).Euriborul a atins cel mai redus nivel din ultimele 12 luni. De ce băncile nu ieftinesc creditele în euro? (Ziarul Financiar). România iese în stradă împotriva ACTA (Jurnalul Naţional).

Noul guvern a trecut prin Parlament, a depus jurământul la Cotroceni şi, deja, ieri seara se reunise în prima sa şedinţă. Mihai Răzvan Ungureanu şi cabinetul său au fost însă eclipsaţi, inclusiv în plenul Parlamentului, de preşedintele PSD Victor Ponta şi de discursul prin care acesta enumera 15 puncte în privinţa cărora USL ar fi dispusă să susţină punctual guvernul. Ce nu s-a văzut la învestitura Guvernului citiţi în reportajul din Evenimentul Zilei

Mihai Răzvan Ungureanu fisurează USL: Victor Ponta a dat semnalul desprinderii socialiştilor de liberali titrează România Liberă. PSD şi PDL vor putea în sfârşit să negocieze, eliminându-l din ecuaţia formală pe Traian Băsescu. Victor Ponta a fost prezent în Parlament mai ales pentru a transmite un mesaj politic: alianţa dintre PSD şi PNL nu este definitivă. Liderul socialiştilor a spart în acest fel boicotul convenit de USL împotriva puterii, prin instaurarea grevei parlamentare, delimitându-se indirect de poziţia intransigentă a preşedintelui PNL, Crin Antonescu

Ponta, premierul jucător. Marian Sultănoiu precizează în comentariul din Gândul că nu este avocatul lui Victor Ponta dar “tonul discursului său, echilibrul mesajului, ferm şi articulat, pragmatismul său, înseamnă politică democratică, europeană, civilizată. Nu trebuie să te comporţi ca Traian Băsescu, dacă vrei să-l trimiţi acasă pe Traian Băsescu. Ca să nu mai vorbim de următorul aspect: odată câştigate viitoarele alegeri de către USL, Victor Ponta va deveni premier, în timp ce Crin Antonescu, preşedinte nejucător. Ce vertij politic l-ar îndemna pe social-democrat să participe, astăzi, la blocarea politicilor, timp de un an, cu consecinţe incalculabile pentru economie şi poziţionare europeană, spre a prelua, ulterior, un stat falimentar pe care să-l tragă de funie, la doi paşi în spatele lui Antonescu?!La urma urmei, USL este o afacere între două partide serioase, nu o prietenie juvenilă între Crin şi Victor, în care, cine ţipă mai tare, e şefu' găştii...”

Băsescu a dat sarcini guvernului Ungureanu din primul minut. Le rezumă Ziarul Financiar să înceapă un proces de restabilire a nivelului de trai al populaţiei; să impună transparenţa în activitatea Guvernului, să adopte noul proiect al legii sănătăţii, dar şi proiectul descentralizării administrative - un proces care, în opinia şefului statului, va fi greu şi se va întinde pe 2- 4 ani.

Euriborul a atins cel mai redus nivel din ultimele 12 luni. De ce băncile nu ieftinesc creditele în euro? se întreabă Ziarul Financiar. Euribor, dobânda la care băncile se împrumută în euro de pe piaţa interbancară, a atins minimul ultimelor 12 luni datorită lichidităţilor masive pe care Banca Centrală Europeană (BCE) le pune la dispoziţia băncilor pentru a preveni o criză în sistemul financiar. Cu toate acestea, în România tendinţa este ca împrumuturile în euro să se scumpească.

Tratatul A.C.T.A. este anti-constituţional şi nul de drept scrie Adevărul, după o analiză a departamentului său juridic. Dezbaterile asupra A.C.T.A., semnat aproape pe furiş de România în Japonia la sfârşitul lunii trecute încep să ia amploare în mass-media şi în societatea românească. 

România iese în stradă împotriva ACTA, anunţă Jurnalul Naţional. Sâmbătă, începând cu ora 17.00, românii din peste 21 de oraşe vor ieşi pe străzi pentru a spune “NU -ACTA!”. Graţie platformei Facebook, zeci de mii de români şi-au manifestat intenţia de a manifesta împotriva documentului care poate să facă din mediul online un spaţiu al abuzurilor, al îngrădirii libertăţii de exprimare şi de navigare, în care orice internaut este un “suspect” pentru încălcarea unor drepturi de autor. Astfel de manifestaţii de protest sunt anunţate în majoritatea statelor europene, din Marea Britanie până Polonia, din Franţa până în Bulgaria.

 
Revista Presei Româneşti cu Magda Prelipceanu