Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cum arată România anului 2011, descrisă de Băsescu? (Gândul)

"Dacă afirmaţiile preşedintelui Băsescu sunt hazardate şi cu un evident iz politicianist, chiar dacă faptele la care face referire sunt reale, reacţia Consiliului Superior al Magistraturii este năucitoare” (Gândul). „Traian Băsescu pune în cârca Justiţiei eventualul eşec pe Schengen” (Evenimentul Zilei). Mai prinde România Euro?” (România Liberă). „Legea Educaţiei, scoasă cu forcepsul” (Jurnalul Naţional). „Preţul benzinei a luat foc la sfârşit de an” (Evenimentul Zilei). „Radu Mihăileanu atacă Globurile de Aur” (România Liberă). 

Deschidem cu Gândul: „Cum arată România anului 2011, descrisă de Băsescu? Vom avea o ajustare fină a numărului de bugetari şi încă 6 miliarde de euro împrumut. Traian Băsescu declară: în raport cu veniturile, bugetul alocat cheltuielilor sociale în 2011, pensii şi salarii, este foarte ridicat”. Într-o conferinţă de presă care a durat aproape o oră şi jumătate, preşedintele Traian Băsescu a pus la punct contabilitatea României pe următorii doi ani. Rece şi degajat, reeditând cumva conferinţa din mai 2010, atunci când a anunţat măsuri drastice şi ajustări financiare, Băsescu a vorbit de această dată de ajustări pe palierul "acordului fin", de continuarea reducerilor de personal, precum şi de faptul că, în continuare, cheltuielile cu pensiile şi salariile "sunt prea mari în raport cu veniturile". În aceeaşi conferinţă de presă, Traian Băsescu a criticat dur Justiţia din România, în special CSM, afirmând că „ţara se află în situaţia actuală din nepăsare, din credinţa că sunt Dumnezei şi din dispreţ pentru interesul românilor”.

Dacă afirmaţiile preşedintelui Băsescu sunt hazardate şi cu un evident iz politicianist, chiar dacă faptele la care face referire sunt reale, reacţia Consiliului Superior al Magistraturii este năucitoare”, notează Gabriela Ştefan în Gândul. În ţara în care un român din cinci apare într-un dosar penal iar încrederea în sistemul judiciar este minimă, CSM, adică organismul care răspunde tocmai de justiţie, vine şi spune următoarele: „Actualul CSM pare că îndeplineşte pentru mediul politic mai mult un rol de exprimare a frustrărilor şi eşecurilor politice, fapt care demonstrează că este, într-adevăr, un pilon independent al democraţiei. Practic, parcă CSM-ul şi-a propus să se ia la întrecere cu preşedintele pe tema care înfierează mai tare, evitând să răspundă la problemele punctate de Traian Băsescu”.

Traian Băsescu pune în cârca Justiţiei eventualul eşec pe Schengen”, titrează Evenimentul Zilei. Preşedintele, Traian Băsescu a criticat dur justiţia din România şi în special Consiliul Superior al Magistraturii despre care a afirmat că a făcut cel mai mult rău românilor şi a decredibilizat ţara. Şeful statului a făcut aceste afirmaţii în contextul în care există întârzieri în privinţa reformării justiţiei, obligaţii asumate faţă de Comisia Europeană (CE). În opinia sa, „lipsa de reformă din justiţie a oferit unor state europene pretextul de a bloca aderarea României în spaţiul Schengen, deşi din punct de vedere tehnic România este pregătită”.

Mai prinde România Euro?”, se întreabă România Liberă. Preşedintele Băsescu spune că România va evalua, anul viitor, dacă e cazul să treacă la moneda unică în 2015. În Slovacia se vorbeşte deja de planul de ieşire. „Oficialii UE sunt îngrijoraţi că stabilitatea zonei euro este în pericol din cauza datoriilor mari ale statului şi că dispariţia monedei ar putea duce chiar la destrămarea Uniunii Europene. Totuşi, euro a reuşit să se aprecieze ieri cu 3 %, chiar şi pe fondul unei adevărate furtuni de ştiri negative”.

Legea Educaţiei, scoasă cu forcepsul”, citim în Jurnalul Naţional. După un scandal de două ore, în care Opoziţia mai că nu le-a dat în cap celor de la Putere cu regulamentele parlamentare, Constituţia şi deciziile CCR în privinţa asumării Legii Educaţiei, Puterea, PDL-UDMR-minorităţi, a proclamat moartea moţiunii de cenzură şi, ca atare, victoria asumării răspunderii Guvernului pe Legea Educaţiei care conţine prevederile favorizante pentru minorităţi. „Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, marţi, că Legea Educaţiei va merge la promulgare, arătând că nu poate permite ca apărarea unor interese ilegitime în învăţământ să împiedice intrarea în vigoare a actului normativ”.

Despre cum a forţat PDL adoptarea legii educaţiei scrie şi Adevărul care are un articol interesant în varianta online: „ajută legea Educaţiei minorităţile să îşi păstreze şi să îşi dezvolte sistemul de învăţământ în limba maternă? Inclusiv pe minorităţile mici? Fiind dispersatele e greu să adune numărul minim de elevi pentru formarea unei clase cu predare în limba maternă. Cele medii au un sistem educaţional destul de bine pus la punct dar se tem că prin comasarea claselor acesta va dispărea. Lipsa profesorilor e o altă problemă: fie nu sunt bani pentru plata acestora, fie nu se găsesc dascăli care să stăpânească bine limba. Manualele vechi şi chiar lipsa lor totală este altă problemă adusă în discuţie de unele etnii. Alte minorităţi nu au deloc învăţământ de stat în limba maternă şi organizează cursuri de limbă la propriile sedii. Cu 20 de minorităţi recunoscute oficial, România este o Europă în miniatură”, conchide Adevărul.

Revenim la Evenimentul Zilei: „Preţul benzinei a luat foc la sfârşit de an. Carburanţii s-au scumpit de trei ori în doar zece zile, iar de Anul Nou ni se pregătesc noi majorări, astfel că benzina cea mai ieftină va depăşi 5 lei/litru”.

Şi, în fine, „Radu Mihăileanu atacă Globurile de Aur”, anunţă România Liberă.Pelicula „Concertul" regizată de Radu Mihăileanu, distinsă până acum cu două premii César, a fost nominalizată ieri la Globurile de Aur. Gala premiilor va avea loc pe 16 ianuarie, la Los Angeles.

Revista Presei Româneşti cu Magda Prelipceanu