Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Dubla măsură a austerităţii (Românai Liberă)

bani.jpg

Dubla măsură a austerităţii

“Bugetarii nu mai pot recupera în instanţă salariile tăiate” (Evenimentul Zilei). “România, cuprinsă de febra reformei din sistemul medical” (Capital). “Să nu golim SMURD-ul de conţinut” (Jurnalul Naţional). “Un alt(fel) de an”(Adevărul).

“Dubla măsură a austerităţii”. Gabriel Bejan scrie în editorialul României Libere despre raportul Curţii de Conturi pentru 2010. “În timp ce Traian Băsescu şi Emil Boc ne cereau să acceptăm reducerea salariilor funcţionarilor cu 25% şi creşterea TVA cu 5%, în scopul nobil de a salva economia naţională afectată de recesiune, instituţiile statului aruncau pe fereastră 600 milioane de euro. Măsurile de austeritate din 2010 ar fi fost, cu siguranţă, mult mai bine primite de populaţie dacă ar fi fost dublate de dovezi certe că statul îşi face partea sa de treabă. Acum, pare cel puţin deplasat că Guvernul clamează faptul că România mai stă încă pe linia de plutire datorită măsurilor de austeritate adoptate în 2010. Nu ar fi fost oare mai onorabil să spui că România este pe drumul cel bun în primul rând pentru că toate ministerele, agenţiile şi instituţiile descentralizate s-au arătat chibzuite cu banul public?” 

Legea austerităţii nu iartă. “Bugetarii nu mai pot recupera în instanţă salariile tăiate”. Evenimentul Zilei scrie ca Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, ia în calcul promovarea unui recurs în interesul legii, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea aplicării hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a stabilit că reducerile salariale de 25% din sectorul bugetar sunt legale.Admiterea recursului Laurei Kovesi ar însemna unificarea practicii judiciare, iar funcţionarii publici nu vor mai putea avea câştig de cauză. România are 9 miliarde de lei de plată, aproape 2% din PIB, ca urmare a hotărârilor deja pronunţate, în favoarea bugetarilor, suma care periclitează acordul cu FMI.

“România, cuprinsă de febră reformei din sistemul medical” Capital observă că olandezii au avut la dispoziţie zece ani pentru a dezbate reforma sănătăţii, românii, doar zece zile. Cu sau fără dezbatere, cu sau fără lege, companiile de asigurări, brokerii, medicii de familie, managerii de spitale au intrat într-un soi de agitaţie. Nici nu se puteau comporta altfel din moment ce vorbim de minimum 3,5 mld. euro pe an, bani care vor trece în administrare privată.

“Să nu golim SMURD-ul de conţinut”. Răzvan Bărbulescu reaminteşte în Jurnalul Naţional ca “Raed Arafat, subsecretar de stat la Sănătate, consideră că prin noua Lege a sănătăţii de sistemul integrat de urgenţă al României se va alege praful. Datorită încrâncenării lui România are azi o instituţie medicală de elită. Realitate greu de înţeles, ştiind că Sănătatea are nevoie de respiraţie gură la gură. Ţări răsărite din Uniunea Europeană vor să-şi ia notiţe, să le împrumutăm tehnologia, „sistemul Arafat” vine dintr-o ţară care i-a umplut nu numai de corturi şi cerşetori, ci şi de medici. Arafat n-a făcut doar o instituţie, ci a învins sistemul. Şpaga. Lenea. Invidia. A reinventat mila. A schimbat mentalitatea nenorocită că e imposibil să schimbi ceva în România. Degeaba îi culege SMURD-ul de pe străzi dacă spitalele sucombă din lipsă de personal şi medicamente”

În Adevărul, Liviu Antonesei ne şi îşi doreşte “Un alt(fel) de an” “De la politrucii de toate culorile nu aştept nimic” - notează editorialistul -  “Atâta vreme cât raporturile noastre cu puterea politică, oricare ar fi aceasta, nu se schimbă, nu se schimbă nimic esenţial şi o vom duce la fel de prost, ne vom simţi la fel de batjocoriţi, vom rămâne aceeaşi masă de manevră bună de manipulat la începutul fiecărui ciclu electoral şi lăsaţi ploii până la următorul. Cred că, în fine, vom înţelege că, dacă nu reinventăm societatea civilă, viaţa noastră nu se va schimba indiferent de ce guvernare ne va lua în antrepriză”

 

 
Revista presei Româneşti cu Magda Prelipceanu