Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Lovitură de tupeu (Gândul)

Băsescu a fugit la Bruxelles (Jurnalul Naţional) - TVR, jucăria tuturor (Adevărul) - Avantajele uninominalului şi sacrificiul PNL (România Liberă)

 

Lovitură de tupeu (Gândul)

Pus în funcţie de Ponta acum 4 zile, şeful Inspectoratului de Stat în construcţii îl “iartă” pe Năstase. Inspectoratul de Stat în Construcţii a înştiinţat, miercuri, instanţa care judecă recursul în dosar Trofeul Calităţii (în care fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat în primă instanţă la 2 ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie – n.red) că NU se constituie parte civilă pentru că nu a suferit niciun prejudiciu financiar-contabil. Practic, prin adresa trimisă de Constantin Grăjdan, ISC renunţă la recuperarea sumei de aproape 65 de miliarde de lei vechi prejudiciu constatat de procurorii DNA în rechizitoriu. Întrebat cum se explică această decizie curajoasă, Grăjdan a dat un răspuns halucinant: "Am făcut acest lucru şi pentru că se împlinesc 150 de ani de când Alexandru Ioan Cuza a înfiinţat această structură".

Băsescu a fugit la Bruxelles (Jurnalul Naţional)

Petru Calapodescu consideră că “preşedintele Băsescu angajează din nou ţara, în perspectiva summitului de la 28 iunie, fără barem a se fi consultat cu actualul Guvern. Probabil, revenit la Bucureşti, va binevoi să-i spună lui Victor Ponta şi Cabinetului acestuia - adică exact celor care au de condus, de gestionat ţara - câteva vorbe despre cum a... reprezentat el România şi către ce decizii a înclinat. Desigur, dacă va binevoi să facă până şi acest gest şi nu va socoti suficient ca prim-ministrul şi miniştri să afle ce au de făcut doar prin intermediul unor interviuri pe care le va acorda TVR şi B1. Se poate spune că trăim într-o ţară normală?!”

TVR, jucăria tuturor (Adevărul)

Mircea Vasilescu apreciază că “într-o ţară în care Fiscul are probleme în a colecta impozitele şi taxele, vestea că ANAF a blocat conturile TVR nu poate fi luată în serios…ANAF s-ar putea să aibă dreptate dacă pornim de la adevărul cifrelor: da, TVR are datorii. Dar rigoarea agenţiei fiscale - taman acum, când s-a schimbat guvernul - e cusută grosolan cu aţă albă. TVR a tot avut datorii, de ani întregi, şi s-au şters mereu. Şi o să mai aibă, pentru că nu se reformează şi nici nu e lăsată să se reformeze. E privită în continuare drept jucăria preferată a politicienilor. Cel mai rău însă este că noi, telespectatorii, nu contăm deloc în povestea asta”.

Avantajele uninominalului şi sacrificiul PNL (România Liberă)

Sabina Fati crede că “Crin Antonescu îşi sacrifică partidul prin acceptarea uninominalului care i-ar putea aduce PNL în jur de 10% din mandate, nu de dragul stabilităţii politice care s-ar putea obţine în România datorită acestui sistem de vot, ci cu speranţa că USL chiar îl va ajuta să devină preşedinte. Liderului PNL nu i-a făcut nimeni ecuaţia eşecului pe toată linia prin care liberalii şi-ar putea pierde din pondere, iar pe termen lung vor avea probleme majore de reprezentare, fără ca în schimb să primească mult râvnitul fotoliu de la Cotroceni, pe care PSD e dispus să-l cedeze doar în discuţiile de salon, dar niciodată pe terenul de luptă”.

 
Revista presei româneşti cu Magda Prelipceanu