Soluţia corectă a referendumului (Jurnalul Naţional)

Din nou despre România fracturată (Evenimentul Zilei)

“Aventurile cele mai recente ale României sunt pentru un privitor relaxat cât se poate de halucinante” constată Vlad Nistor. “Opt virgulă cinci milioane votează, dintre care aproape opt milioane împotriva actualului preşedinte şi toate acestea într-o ţară în care nu se ştie cu precizie dacă numărul total al cetăţenilor cu drept vot este de 19 milioane+ sau numai de 16 milioane+… Curtea Constitutionala este obligată să aleagă între spiritul Constituţiei şi litera unei legi oarecare. Ce va face Curtea Constituţională? Şi, mai important, ce va face după aceea Parlamentul României, în calitatea sa de depozitar al suveranităţii naţionale? De aceste răspunsuri depinde viitorul României. În funcţie de acest răspuns România îşi va reveni sau va fi aruncată pentru multă vreme în haos, ordinea politică din România îşi va recăpăta sau nu credibilitatea internaţională”.

Soluţia corectă a referendumului (Jurnalul Naţional)

Robert Veress crede că “Guvernul ar trebui să solicite Curţii Constituţionale o păsuire de o lună înainte de pronunţarea verdictului asupra referendumului, cu un scop precis: în acest interval, ar urma să se confirme existenţa tuturor celor din listele electorale, care nu au votat şi nici nu se regăsesc în listele Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate. Altfel, după dovezile apărute în ultimele două zile, orice verdict ar da, acum, Curtea Constituţională, ar fi prost şi injust, nedreptăţind una dintre tabere”. 

De ce se întoarce România cu 66 de ani în urmă (România Liberă)

“Traian Băsescu trebuie să dispară de pe firmamentul politicii româneşti, indiferent cât de mult costă această operaţiune specială condusă de Ponta&Antonescu. Cei doi au fost transformaţi în lideri kamikaze de cei care le proiectează şi finanţează operaţiunea specială de aruncare a preşedintelui Traian Băsescu peste bord, fiindcă viitorul lor politic este compromis de abuzurile făcute de când se află la putere:au intrat cu sacoşele pline de dinamită în fotoliul lui Băsescu, dar au aruncat în aer o ţară întreagă. Urmează a doua încercare” scrie Sabina Fati.

O calamitate cât seceta (Gândul)

“Nu ar putea domnii Băsescu, Antonescu şi Ponta să intre, măcar o săptămână, în silenzio stampa?  Puţină relaxare şi meditaţie le-ar face bine, fiindcă dau senzaţia că nu mai gândesc limpede. De la începutul săptămânii, se somează reciproc să înceteze războiul politic, dar niciunul nu depune armele… Dacă cei trei ar fi vecini de uliţă şi ar sta în poartă, înjurându-se toată ziua, ar fi pasibili de amendă privind tulburarea ordinii şi liniştii publice, dar satul n-ar sta pe loc. Ţara însă paralizează când conducătorii ei nu fac altceva, de o lună, decât să urle unii la alţii. Nimic autohton nu mai creşte, sunt o calamitate cât seceta” conchide Rodica Ciobanu.  

Patapievici sau ICR? (Adevărul)

Mircea Vasilescu atrage atenţia că “nu e vorba despre mult disputata subordonare (faţă de Preşedinţie sau faţă de Senat), ci de impulsul nesăbuit de a schimba, fără a face măcar o minimă analiză a activităţii ei, o instituţie care a dat rezultate excepţionale. N-a contat că sute de intelectuali şi artişti români s-au solidarizat cu ICR, n-a contat că sute de artişti străini şi importante organizaţii culturale internaţionale au exprimat doar cuvinte de laudă despre activitatea instituţiei. N-au contat nici măcar cifrele seci: sute de cărţi traduse cu sprijinul ICR în câţiva ani (mai multe decât în ultima sută de ani, fapt demonstrabil statistic!), mii de evenimente culturale, milioane de oameni care au aflat, datorită ICR, ceva bun şi frumos despre România şi cultura ei. Soarta ICR este un simbol al imaturităţii democraţiei şi societăţii româneşti: foarte mulţi oameni nu sunt interesaţi de instituţii solide şi funcţionale; vor doar să-şi descarce nervii - chiar şi fără motiv - pe persoane. Adio, ICR!”