Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Educaţie Azerbaijan: Bursele în străinătate, singura şansă de pregătire reală

azer-miercuri-9001.jpg

Foto: Cristi Popescu

Oficial, sistemul de învăţământ din Azerbaijan e în plin proces de reformă: şcolile sunt modernizate, accesul la internet e încurajat, tinerii primesc burse în străinătate, iar copiii cu dizabilităţi încep să fie recunoscuţi ca persoane care au dreptul la educaţie.

În practică, se adâncesc de fapt discrepanţele dintre şcolile Capitalei şi cele din mediul rural, educaţia preşcolară e aproape inexistentă în afara Baku, iar sărăcia în rândul copiilor conduce la abandon şcolar. Faţă de celalalte ţări din Caucaz, accesul la informaţie e limitat în Azerbaijan, la fel ca exprimarea opiniilor. Internetul e un lux pentru cei mai mulţi; chiar şi cele mai proaste conexiuni sunt extrem de costisitoare.

ASCULTAŢI VARIANTA AUDIO:

Un documentar de Ioana Haşu

AscultăDownload

Despre provocările elevilor şi ale profesorilor din cea mai bogată ţară a Caucazului, într-un nou episod al „Mărturiilor despre Lume“.

 

 

Tinerii cu studii în străinătate se asociază

„Un aspect foarte important despre Azerbaijan e că nu există o cultură uniformă. Deci nu putem vorbi despre tineri în general, pentru că nu există o categorie omogenă, ci despre o serie de subculturi – cu influenţe vestice sau estice.“ - Alex Apetrei conduce filiala azeră AIESEC. Asociaţia Internaţională a Studenţilor în Ştiinţe Economice şi Relaţii Comerciale e prezentă în peste 2000 de universităţi din 110 state ale lumii şi susţine dezvoltarea abilităţilor de lider ale tinerilor. Alex a intrat în organizaţie la Iaşi, apoi a fost desemnat şeful noii filiale azere:

Alex Apetrei – preşedintele AIESEC Azerbaijan Foto: Cristi Popescu

„Cam jumătate dintre tinerii pe care i-am întâlnit aici provin din familii foarte conservatoare, deosebit de stricte. Părinţii sunt cei care iau cele mai multe decizii. Ei hotărăsc ce carieră vor avea copiii, la ce universitate vor merge, cum îşi petrec timpul liber, când trebuie să fie acasă... E un mediu protejat şi asta are un efect negativ în sensul că mulţi tineri nu ştiu ce vor, nu au opinii, nu sunt obişnuiţi să gândească pentru ei şi să ia decizii. În acelaşi timp, apar tot mai mulţi tineri ambiţioşi care pleacă la studii în străinătate, care au un scop: ştiu de ce aleg o anume universitate şi ştiu ce vor să facă după ce termină“

 

 

Am cunoscut astfel de tineri ambiţioşi pe o promenadă din Baku. New Education Initiative Group e un fel de asociaţie neînregistrată oficial, formată de tineri azeri cu studii în stăinătate. Trei băieţi şi câteva fete, în jurul a 25 de ani, buni vorbitori de engleză, franceză, italiană. Toţi bursieri la diferite universităţi de prestigiu din Europa. Ne oprim la o terasă pe malul Mării Caspice. Duhneşte a petrol de la exploataţiile din larg. Nu există plajă în oraş, iar apa arată ca o baltă murdară. Murad şi Saida mă privesc cu îngăduinţă: „Sigur că acum ne deranjează şi pe noi. Dar asta numai după ce am simţit cum miros alte oraşe. Înainte  nu remarcam“.

Fondatorii New Education Initiative Group

Îmi povestesc cum au ajuns să studieze în străinătate:

 „Am făcut facultatea aici, după care am plecat la mastere în alte ţări. Unii am primit burse guvernamentale, alţii am obţinut alte tipuri de bursă – oferite de instituţii străine. Aşa am avut ocazia să vedem diferite modele de educaţie. Nu mai ieşisem din ţară, nu cunoşteam nimic decât sistemul azer, care nu e tocmai cel mai bun. Abia studiind dincolo am înţeles câte probleme avem aici, ce model învechit folosim şi mai ales cât de importantă e educaţia pentru dezvoltarea unei ţări, pentru dezvoltarea societăţii civile  şi pentru progresul economic“.

După câţiva ani la Londra, Murad vede lucrurile din altă perspectivă. Saida îmi spune că nu mai pot asista pasiv la ce se întâmplă în ţara lor:

 „A fost o întâmplare că am plecat. Nu avem bani de continuat studiile aici, iar bursa în străinătate era uşor de obţinut. Aşa că nu m-am gândit mult, am aplicat şi am obţinut-o. Apoi am studiat Finanţele în Elveţia. Abia după ce am revenit la Baku am înţeles că trebuie să facem ceva. Trebuie să schimbăm sistemul de educaţie azer. Dacă nu o facem noi, nimeni nu o va face. Ştiu că o să întâmpinăm rezistenţă, nu suntem chiar naivi, dar cineva trebuie să înceapă “

Sunt fascinaţi de Europa şi modelele occidentale de educaţie. Îi întreb dacă nu era mai simplu să rămână în străinătate:

„Oh, nu – rîde Saida. Noi am avut noroc, dar vrem să facem ceva pentru copiii care nu au şansa să studieze în altă ţară.

E un exerciţiu şi pentru noi. Nu eram obişnuiţi să avem idei, să ni le susţinem. Acum suntem fascinaţi de asta. Avem viziuni foarte diferite pentru că provenim din medii diferite. Întâlnirile noastre sunt extrem de colorate. Ajungem să ne certăm în glumă de dragul exerciţiului.“

Foto: Cristi Popescu

Un angajat al terasei dă muzica din ce în ce mai tare şi în final ne rogă să nu ocupăm atâtea mese – deşi localul e aproape gol. Hotărâm din priviri să continuăm interviul afară, pe o bancă. Îmi explică jenaţi că în Azerbaijan există o oarecare reţinere faţă de străini: „Nu contează cine sunteţi şi de ce vă aflaţi aici – pentru muţi, simpla voastră apariţie le aminteşte de străinii care, cred ei,  vor să profite pe urma bogăţiilor noastre ori vin să ne vâre în cap idei occidentale“

Prima ţină: Legea Educaţiei

Legea educaţiei a fost un test pentru tănăra republică. Proiectul a trenat în Parlamentul de la Baku aproape 10 ani. N-a fost neapărat o dezbatere, cât un joc al presiunii grupurilor de interese – sunt de părere studenţii. Acum se discută despre o nouă lege a creditelor pentru studii – un document pe care tinerii cu studii în afara ţării speră să-l poată modifica.

Îmi spun că au susţinerea a peste 250 de personalităţi din toată lumea: profesori ai universităţilor în care au studiat, ONG-uri din străinătate, dar şi cadre didactice de la Baku alături de organizaţii neguvernamentale – care, sub protecţia anonimatului, îi încurajează. Nu au statut juridic, nici sediu, dar fiecare întâlnire e un exerciţiu al dezbaterii

„Educaţia nu e o preocupare, nu e o temă de dezbatere pentru cei mai mulţi. Grija e cum să câştige suficienţi bani pentru a supravieţui. Şi au dreptate să aibă alte priorităţi, dar e nevoie de advocacy – trebuie să le explice cineva cât de importantă e educaţia pentru progres şi pentru şansa unui trai mai bun. Când vor afla asta, educaţia copiilor lor va deveni o preocupare. “

Prima ţintă e chiar legea creditelor pentru studii, aflată în dezbatere publică în Azerbaijan. Cum însă azerii nu sunt obişnuiţi să dezbată, procesul se rezumă la aprobarea în Parlament a unui proiect propus de guvern. Tinerii vor să îl schimbe. Ce nu le convine?

„Am scris mai multe recomandări pe marginea legii. Ideea e că învăţământul superior nu e gratuit, iar foarte mulţi nu şi-l permit. Deci statul oferă credite pentru studii, ceea ce e un lucru pozitiv. Numai că nu suntem de acord cu toate condiţiile acestor credite, care pot ajunge discriminatorii. E vorba de rată, valoarea împrumutului, termenul de returnare.“

În plus, tinerii cu dizabilităţi, cei din comunităţi izolate, refugiaţii şi alte categorii de persoane nu vor avea de fapt acces la bani.

Pentru că nu au experienţă la scris legi, tinerii absolvenţi se sfătuiesc cu profesorii îndrumători de la universităţile europene la care au studiat.

Murad şi Saida plănuiesc prezentări în facultăţile din Baku şi întâlniri de lucru cu tinerii.

E greu de crezut că vor fi luaţi în seamă într-o ţară criticată de organizaţiile internaţionale pentru apărarea drepturilor omului. Când am plecat din Baku, obţinuseră promisiunea verbală a preşedintei comisiei pentru educaţie din Parlament că vor fi ascultaţi. Nu e puţin, dar nici nu înseamnă că se va ţine cont de propuneri.

„Bursa la studii e o şansă“

Situaţia profesorilor din Azerbaijan, cum şi a medicilor, nu e mult diferită de cea din România. Sunt prost plătiţi, acceptă sau cer mită, nu au materiale şi nici acces la perfecţionare. Cariera e complet lipsită de predictibilitate. Un profesor câştigă în medie 150 de dolari, în vreme ce salariul mediu pe ţară nu depăşeşte 400. Diferenţele sunt uriaşe – de la milionarii în valută, la cei mulţi fără venit. Am întrebat-o pe Zara, o studentă azeră din Baku ce ar reproşa sistemului de învăţământ din ţara ei:

Foto: Cristi Popescu

„Primul lucru ce-mi vine în minte e legat de salariile profesorilor. Trebuie să spun de la început că în ultimul an au fost majorări la fiecare trei luni, dar lefurile rămân foarte mici, iar creşterile nesemnificative. Avem oricum nevoie de o nouă generaţie de profesori, mai bine educaţi, mai la curent cu noutăţile, mai deschişi. Avem mulţi profesori foarte în vârstă şi extrem de puţini care să le ia locul“

În Azerbaijan există o lege care impune profesorilor să renunţe la carieră la vârsta de 65 de ani, dar nu e respectată. Zara îmi vorbeşte de succese: profesorii iau mită, dar nu aşa de mult ca înainte, elevii mai copiază, dar unii sunt prinşi – graţie camerelor de supraveghere. Care e cel mai mare progres? Bursele în străinătate:

 „Dacă vorbim de bursele pentru studenţii din ţară, sunt o glumă. Cea mai mare bursă prezidenţială, la care nu au acces mulţi, e cam o sută de euro pe lună. La preţurile din Baku, ăştia sunt bani de ceai. Dar dacă vrei să studiezi în Occident sau în America, da. Ai şanse şi sunt burse care acoperă tot. Numai că eşti obligat să revii în ţară... Nu-i rău nici aşa, important e că putem studia în străinătate, că au înţeles în sfârşit să investească în tineri“.

Rata de înscriere la Universitate în Azerbaijan e extrem de ridicată. Deşi învăţământul obligatoriu se opreşete la clasa a opta, ca în majoritatea statelor fost comuniste, există un cult al facultăţii, chiar şi în cele mai sărace familii. În 1970, Uniunea Sovietică raporta un nivel de alfabezitare de 100%, atât la bărbaţi, cât şi la femei. Un raport din 2009 al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare consemnează o cifră asemătoare: 99.5 procente. Investiţia în burse e relativa nouă, îmi spune Alex Apetrei:

Foto: Cristi Popescu

 

„În ultimii şase-şapte ani, au fost investiţii foarte mari din partea guvernului pentru a trimite mii de tineri să studieze în străinătate. Sunt şi companii importante care susţin bursele de studiu – după un model practicat şi în alte ţări europene, chiar şi în România. Statul sau firma îţi plăteşte trainingul, dar ai obligaţia ca 5 ani după ce te întorci să lucrezi la cel care te-a finanţat“.

Dincolo de bursele de stat, IREX e una dintre organizaţiile internaţionale care finanţează burse în Statele Unite. Sarah Hennessey conduce biroul din Azerbaijan. Îmi spune că există mai multe tipuri de burse – pe lângă cursuri, tinerii azeri participă la activităţi civice şi programe de voluntariat, cum şi la cursuri de limbă engleză. Care e motivaţia tinerilor care pleacă din ţară?

„Cei mai mulţi vor să ajungă în America, nu neapărat să studieze ceva anume. Au auzit de Statele Unite din filme şi sunt curioşi, vor să trăiască această experienţă. Alţii au prieteni care au fost în State şi le-au povestit diverse, dar sunt şi copii care intuiesc şansa de a cunoaşte un alt sistem de învăţământ, pun multe întrebări despre felul în care se desfăşoară orele  acolo. Când se întorc, e limpede schimbarea. Ei au şansa unei cariere în Azerbaijan. Există multe companii în ţară – multe din ele consorţii străine -  care caută să angajeze tineri cu studii în Statele Unite.“

Experienţa americană e o provocare pentru cei mai mulţi. Cei care se duc acolo cu imaginile aventurilor din filme au de trecut testul dur al acomodării cu realitatea. La fel cei care subestimează cerinţele sistemului american universitar. Examenul cel mai dificil rămâne acela al exprimării opiniilor în public:

Foto: Cristi Popescu„Un student care excelează în Azerbaijan ar putea să fie printre cei mai slabi în Statele Unite, iar asta i-ar putea provoca un şoc. Una e să poţi memora informaţii, alta e să vorbeşti liber, să fii activ la curs, să intervii în dezbateri, să ai capacitatea de a sintetiza, să îţi argumentezi opinia. Tinerii din Azerbaijan sunt retraşi, sunt tăcuţi, e vorba de o cultură care îi învaţă să nu pună la îndoială, să nu pună întrebări, să nu îi contrazică pe cei cu autoritate sau pe cei mai în vârstă.“

Ce se întâmplă după contactul în America? Sarah îmi spune că sunt două categorii: unii care vor să rămână în State, alţii care se întorc plini de entuziasm şi devin activi pe plan civic.

Familia e cea mai mare piedică în calea visului de a studia în străinătate. Deşi organizaţiile străine nu cer acceptul părinţilor pentru studenţi, adulţii îşi revendică dreptul de a decide viaţa copiilor. Cei din afara Baku, şi în special fetele, sunt uneori opriţi de familie şi constrânşi să îşi finalizeze studiile în ţară.

 

Corupţia e un fenomen în educaţie

Dar de ce nu e eficient învăţământul din Azerbaijan? În primul rând din cauza corupţiei, care e un fenomen endemic – îmi spune jurnalista Khadija Ismail:

„Corupţia e cea mai mare problemă în Azerbaijan. În toate domeniile. Să luăm, de pildă, educaţia. Aici putem vorbi despre un fenomen: dacă în restul lumii, oamenii plătesc să înveţe, în Azerbaijan, plătesc să nu înveţe. Asta e specific ţării noastre şi tocmai sistemul corupt în care trăim permite dezvoltarea acestui fenomen. Şpaga e baza sistemului de învăţământ.“ Teoretic, sistemul de învăţământ din Azerbaijan e gratuit. Unde intervin aceste plăţi informale?

Foto: Cristi Popescu„Lucrurile sunt complicate şi ceea ce se întâmplă afectează serios nivelul de educaţie al cetăţenilor din Azerbaijan. De pildă, am făcut mai multe reportaje despre fete care abandonează şcoala. Prima impresie era că are de-a face cu familiile conservatoare, ultrareligioase. Sigur că are legătură şi cu asta, dar nu e singurul motiv. De fapt, principalul motiv e sărăcia şi acum ajungem la o realitate: educaţia nu e de fapt gratuită în Azerbaijan, decât la nivel oficial. În practică, trebuie să plăteşti atâta mită, încât familiile sărace nu îşi permit să trimită la şcoală decât cel mult băieţii.“

Altfel spus, profesorii sunt atât de prost plătiţi încât, pentru a supravieţui, au două variante: fie iau mită, fie dau meditaţii. Aşa s-a ajuns la situaţia în care profesorii nu se străuiesc prea mult la clasă, ca să aibă motiv de a recomanda părinţilor meditaţiile. Practicile au devenit fenomen şi sunt susţinute la toate nivelurile.

Tinerii care vor să schimbe legea educaţiei nu se gândesc la consecinţe:

„Nu, nu ne e teamă. De fapt nu ne-am gândit la asta. Vrem profesori mai bine pregătiţi, cursuri interactive, îmbunătăţirea programei şcolare. Pe cine să deranjeze asta? E drept că vrem să schimbăm o lege, dar asta pentru că nu e bună. Nu în folosul nostru, nu urmărim nimic personal. E o situaţie din care putem avea cu toţii de câştigat. Punem un subiect în dezbatere publică, iar asta cred că e de folos pentru toată lumea din ţara asta.“

Internetul, ca armă politică

Dincolo de corupţie, Azerbaijanul e criticat de organizaţiile internaţionale pentru încălcarea dreptului la libera exprimare. Limitarea accesului la informaţie îi afectează în special pe tinerii care studiază. Internetul e un lux pe care cei mai mulţi nu şi-l permit. Monopolul e deţinut de două companii de telefonie, iar tarifele sunt prohibitive. Cea mai slabă conexiune e echivalentul salariului minim pe ţară. Locuri publice cu wireless nu există şi chiar conexiunile din hoteluri sunt extrem de slabe. Transferul de date e dificil, uneori imposibil, în aceste condiţii. Cei mai norocoşi elevi participă la programe ale organizaţiilor neguvernamentale care le oferă acces gratuit la un computer conectat la Internet:

„Lucrez pentru mai multe proiecte desfăşurate de IREX în sprijinul tinerilor care nu au acces la internet. Pur şi simplu amenajăm diferite centre comunitare în ţară, pe care le dotăm cu calculatoare, conectate la internet. 6 zile din 7, oamenii pot veni gratuit să lucreze acolo. De regulă vin studenţi şi cercetători care altfel nu şi-ar permite să lucreze online. Pe cei mai mici îi învăţăm cum se lucrează la un computer, cum pot căuta anumite informatii pe internet...“

Foto: Cristi PopescuAlasgar Mammadli e avocat specialist în legislaţia mass-media. Predă la Universitatea din Baku şi lucrează în acelaşi timp cu IREX. S-a ocupat personal de un proiect care prevede introducerea internetului wireless în universităţi – o iniţiativă destul de revoluţionară şi costisitoare. Programul e în desfăşurare în Capitală şi la Sumgait, al doilea oraş ca mărime al ţării. Tot IREX organizează training pentru jurnaliştii din ţară. E un proiect specific pentru Azerbaijan, unde jurnalismul e o meserie periculoasă, care implică o serie de riscuri şi restricţii:

„Le oferim acces la internet, pentru că ei nu îşi permit, dar şi training. E o categorie specială în Azerbaijan, o spun şi ca avocat pentru media. Sunt tineri, sunt curajoşi şi au nevoie de tot sprijinul. Aici, defăimarea e faptă penală. Iar eu nu au acces la informaţie, nu toţi îşi cunosc drepturile. “

Jurnalistul azer Eynulla Fatullayev. Foto: Amensty InternationalSituaţia s-a schimbat după ce cunoscutul jurnalist azer Eynulla Fatullayev, arestat pentru defăimare după ce a criticat politicile familiei prezidenţiale, a câştigat – în 2010 – procesul intentat statului la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Succesului lui a dus la o uşoară relaxare a restricţiilor şi implicit la mai puţine condamnări penale ale jurnaliştilor pentru defăimare.

„Totul porneşte de fapt de la educaţie şi accesul la informaţie. Nu avem o societate civilă activă în Azerbaijan pentru că nu avem un sistem de educaţie potrivit, pentru că e limitat accesul la informaţie şi pentru că nu ne cunoaştem drepturile. Suntem o republică tânără – cetăţenii nu au experienţă a democraţiei şi a implicării civile. În Uniunea Sovietică, nu erau dezbateri, oamenii nu puneau întrebări, nu suntem obişnuiţi să cerem şi să ne susţinem punctele de vedere. Apoi, să nu uităm conflictele din Caucaz. Oamenii sunt obosiţi, au probleme, se luptă pentru ziua de mâine... Suntem la încă la început.“

Contextul politic, moştenirea istorică şi tradiţia locală sunt coordonatele în care societatea azeră îşi caută identitatea. Comunismul sovietelor e diferit de cel al Europei de Est, iar dezvoltarea statelor din Caucaz e mai curând influenţată de situaţia din Orientul Apropiat decât de mişcările europene.

Săptămâna viitoare despre problemele de mediu din Azerbaijan, ţara în care fraţii Nobel şi-au clădit avere prin exploatarea petrolului şi, în acelaşi timp, statul cu cele mai întinse zone poluate din lume.