Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Prea puţine grădiniţe în Macedonia

educatie-0016.jpg

Foto: Cristi Popescu

La o primă vedere, scurtă şi cam din afară, în Macedonia nu ar exista prea multe probleme legate de educaţie, sau cel puţin de accesul la educaţie. 

Datele oficiale care există vorbesc de un procent mare de copii care merg la şcoală, astfel că din 2 milioane de locuitori, statisticile arată că numai aproximativ 2.000 de copii nu ar fi prinşi în sistemul de învăţământ. Problema care apare e că e vorba de copii care vin din rândul minorităţilor, de altfel o problemă des întâlnită în timpul călătoriei prin ţările din Balcanii de vest. Am descoperit că la fel e şi în Kosovo şi în Bosnia Herţegovina. Deocamdată să rămânem în Macedonia, unde am găsit două proiecte, din multe altele, care se străduie să ofere o alternativă copiilor şi părinţilor la învăţământul de stat. E adevărat că cea mai mare parte a activităţilor se desfăşoară în cadrul sistemului de stat, dar proiectele conţin şi părţi care sunt finanţate din surse externe. Unul dintre aceste proiecte se numeşte Mozaik şi este pus în practică de filiala locală a unei organizaţii non-guvernamentale, Search For Common Ground, organizaţie prezentă mai ales în zonele unde există conflicte, de multe ori inter-etnice.

 Vilma Venkovska Milcev

ASCULTAŢI VARIANTA AUDIO:

Un documentar de Cătălin Lenţa

AscultăDownload

Mozaik este un program educaţional care a fost conceput pentru copii cu vârste între trei şi cinci ani, ai căror părinţi voiau ceva nou. O nouă modalitate de abordare a procesului de învăţământ, noi moduri de socializare pentru copii care provin din diferite comunităţi etnice. E adevărat că ne desfăşurăm activitatea tot în grădiniţele clasice, dar care au fost re-modelate, adică sunt aranjate în alt fel decât erau până acum. Am primit aprobare de la Ministerul Muncii şi pentru Politici Sociale, care e proprietarul clădirilor, să ne desfăşurăm activitatea în grădiniţe. Cât priveşte programul în sine, aici conlucrăm cu Ministerul Educaţiei din Macedonia, care răspunde de partea de învăţământ, mi-a spus Vilma Venkovska Milcev, care este director al filialei macedonene a organizaţiei Search For Common Ground.

Pe scurt, Mozaik este, cel puţin deocamdată, unicul proiect de acest fel în Macedonia, un model de educaţie în comun pentru copii care vin din toate comunităţile etnice din ţară – macedoneană, albaneză, turcă sau sârbă. În rest, educaţia pre-şcolară în Macedonia este împărţită şi la această oră pe criterii etnice. Nu prea găseşti grădiniţe în care copiii din minorităţi diferite să fie amestecaţi. Iar această situaţie pare una generală. Din datele oficiale, împărţirea pe criterii etnice în educaţie se păstrează chiar şi la nivel de universitate, iar de aici apar mai târziu probleme de comunicare şi de acceptare a celorlalţi. Aşa că acum proiectul Mozaik este unicul din Macedonia care oferă educaţie în două limbi.

Foto: Cristi Popescu

Ideea proiectului a venit de la părinţi, macedoneni şi albanezi deopotrivă, care au dorit să le ofere copiilor lor un alt mod de a gândi, ceva nou, ceva care să le deschidă alte orizonturi şi să le permită o mai bună înţelegere şi comunicare. Adică altceva decât ceea ce vedeau şi trăiau în comunitatea din care provin. În acest proiect, în grădiniţele în care suntem prezenţi, copiii socializează în alt fel, îşi vorbesc despre problemele pe care le au, au reacţii comune la probleme comune, spune directorul programului Vilma Venkovska Milcev.

De fapt Mozaik nu este chiar o noutate, pentru că programul a început din 1998. Numai că a fost nevoie de mult timp, de încercări repetate, de trecerea peste piedici şi eşecuri pentru a putea face o primă evaluare a rezultatelor. A meritat însă, spune Vilma Venkovska Milcev:

Foto: Cristi Popescu

A început în 1998, deci avem 14 ani de când punem în practică programul. A început ca un proiect, iar la ora actuală vorbim de un program instituţional care funcţionează în cadrul sistemului oficial de învăţământ din Macedonia. Între timp, lumea s-a convins că e un lucru bun, aşa că acum putem vorbi şi de un sprijin care vine din partea autorităţilor, locale sau centrale. Profesorii care conduc diversele grupe nu mai sunt plătiţi din banii organizaţiei, salariile lor sunt asigurate de Ministerul Muncii şi pentru Politici Sociale. Grupele de copii din programul Mozaik sunt acum parte a sistemului naţional de educaţie din Macedonia.

După începutul mai anevoios, cei din programul Mozaik au văzut ce au făcut greşit la început şi au adaptat proiectul, care la ora actuală pare a funcţiona de minune. Fiecare grupă în care sunt între 20 şi 24 de copii are doi profesori, unul macedonean şi unul albanez. Înainte de a ajunge să lucreze cu copiii, profesorii sunt învăţaţi ei cum să se comporte în acest proiect, cum să interacţioneze cu copiii în aşa fel încât să îi apropie unii de alţii. Iar dacă vreunul dintre părinţi doreşte să se implice mai mult în activităţi, Mozaik îi aşteaptă. Părinţii îşi pot vedea copiii în timpul activităţilor zilnice şi sunt încurajaţi să ia parte şi ei la program şi să vină cu idei noi.

La început au fost trei grupe pilot, două în capitala Skopje şi una în Kumanovo, care e o localitate în apropiere de graniţa cu Serbia, dar nu prea departe de cea cu Kosovo. Şi pentru că totul a mers bine, am extins programul, astfel că la ora actuală avem 13 astfel de grupe Mozaik, în nouă localităţi, dintre care cinci sunt oraşe. Iar o dovadă a succesului e lunga listă de aşteptare cu copiii care vor să intre în proiect. Pentru fiecare dintre grupele Mozaik există o listă cu câte 70 de copii ai căror părinţi aşteaptă să se elibereze un loc. Şi cum într-o grupă sunt în medie 25 de copii, asta înseamnă că unii dintre doritori aşteaptă şi câte doi, trei ani. De exemplu, în Struga, o localitate din sud-vestul Macedoniei, la câţiva kilometri de Albania, ţinând cont de cererile părinţilor, am deschis nu una, ci două grupe. Iar acum suntem în discuţii pentru a înfiinţa şi o a treia grupă Mozaik. Ba chiar la ora actuală, autorităţile, adică primarul şi consilierul pentru educaţie, se gândesc să transforme toată grădiniţa din Struga într-una de tipul Mozaik, îmi povesteşte directorul programului, Vilma Venkovska Milcev. Aşadar, rezultate bune sunt. Dar cum se ajunge la acestea, ce e diferit într-o grupă de grădiniţă inclusă în programul Mozaik? Să nu uităm că în Macedonia, cel puţin la nivel de educaţie pre-şcolară, cam totul aparţine statului – şi clădirile, şi educatorii. Aşadar:

„Programul în sine este bazat pe conţinutul educativ al învăţământului de stat. Noi pregătim lucruri care să îmbogăţească acest program. Aducem, de exemplu, termeni noi în educaţia copiilor, ceva în plus faţă de programa oficială, care nu e rea, dar pare mai simplistă. Căutăm lucruri care să îi intereseze mai mult pe copii, cum ar fi eroii copilăriei, personaje din desenele animate sau discutăm despre animalele din zona polară. Apoi avem un program zilnic foarte flexibil. Spre deosebire de sistemul oficial din grădiniţe, copiii incluşi în programul Mozaik nu sunt obligaţi să şi doarmă la prânz în clădire. Nu merg acasă, ci au parte de activităţi mai liniştitoare. Pot sta cu educatorii, care le citesc poveşti, se pot juca pe calculator sau votează ce desen animat să vadă la amiază. Se pot uita la filme potrivite cu vârsta lor sau pot urmări la televizor unele programe educative, dar care au fost alese în mod democratic de majoritatea copiilor din grupa respectivă. Educatorii discută cu copiii, le propun diverse activităţi sau filme, iar copiii decid ce vor să vadă”, explică directorul programului Mozaik Vilma Venkovska Milcev.

Foto: Cristi Popescu

Trecând la partea financiară, un astfel de proiect implică şi cheltuieli pe măsură. Părinţii plătesc aproximativ 20 de euro în fiecare lună şi pentru fiecare copil, suma fiind egală cu cea percepută de stat pentru un loc într-o grădiniţă obişnuită. Să nu uităm că o bună parte din bani vine din surse oficiale, şi e vorba de salariile educatorilor, plătite de autorităţi, dar şi de punerea la dispoziţie a clădirilor şi plata utilităţilor. În rest, plătesc statele occidentale.

Am început cu sprijin financiar din partea Agenţiei Elveţiene pentru Democraţie şi Cooperare. Au fost cei mai mari donatori ai noştri, timp de mulţi ani, până în 2010. Am primit fonduri şi de la Agenţia pentru Dezvoltare Internaţională din Suedia, care ne-a susţinut financiar timp de patru ani. Iar acum, în 2011 şi 2012, cheltuielile programului Mozaik sunt suportate de Uniunea Europeană, de la capitolul pentru drepturile omului şi democraţie. De acolo vin banii pentru partea de proiect din Skopje, care, teoretic, durează până anul viitor şi avem de gând, cu aceste fonduri, să mai înfiinţăm câteva grupe”, spune Vilma Venkovska.

Foto: Cristi Popescu

Faptul că există o finanţare limitată în timp nu înseamnă că proiectul se opreşte odată cu terminarea banilor. Succesul de până acum, alături de cererile de democratizare a Macedoniei, venite dinspre Uniunea Europeană, au convins autorităţile că e bine să meargă mai departe în acest sens. Aşa că Mozaik va continua sub umbrelă oficială. O dovadă în acest sens, spune managerul programului, e faptul că în ciuda schimbărilor guvernamentale, lucrurile s-au desfăşurat aşa cum le-a prevăzut organizaţia iniţiatoare, deşi de la început şi până azi au fost mai mult de 10 oficiali guvernamentali care au avut în răspundere programul Mozaik.

Foto: Cristi Popescu

Acesta însă nu e singurul program internaţional care se ocupă de modernizarea învăţământului în Macedonia. La un alt nivel şi cu o altă valoare financiară s-a implicat şi UNICEF, Fondul pentru Copii al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Din datele statistice se vede că odată cu deteriorarea situaţiei economice a avut mult de suferit şi sistemul de învăţământ, iar unul dintre domeniile în care situaţia e chiar critică e educaţia pre-şcolară. UNICEF susţine că sistemul în acest caz nu e suficient dezvoltat, iar din această cauză mulţi copii nu au parte de nici un fel de educaţie până intră la şcoală. Cea mai grea situaţie ar fi în sate, unde, au calculat experţii de la UNICEF, aproape că nu există alternativă pentru copiii de până la cinci, şase ani în afară de a sta acasă. Din cauza lipsei grădiniţelor, doar 11 procente dintre copii au parte de educaţie pre-şcolară. Şi asta ar fi partea cea mai puţin rea, pentru că în satele din Macedonia doar 1,5 la sută dintre copii merg la grădiniţă.

„De ce educaţie pre-şcolară? Ştim din cercetări şi din datele adunate până acum că e cea mai bună cale, cea mai potrivită strategie care îi pregăteşte pe copii pentru şcoală şi viaţă. Ştim de asemenea că există numeroase efecte benefice în lupta împotriva sărăciei şi ajută la o mai bună incluziune socială. Aşa că programul nostru priveşte tot sistemul în ansamblu. Încercăm să creştem şansele copiilor de a intra în sistemul educaţional, în acelaşi timp cu îmbunătăţirea calităţii în învăţământ”, spune Nora Sabani, expert UNICEF în domeniul educaţiei. Iar pentru a-şi atinge scopul, UNICEF încurajează variantele alternative în domeniul educaţiei pre-şcolare.

Foto: Cristi Popescu

„Când spunem alternative, înseamnă altceva decât grădiniţele clasice. Pentru că Macedonia e o fostă ţară socialistă, nu există decât sistemul vechilor grădiniţe. Şi de parcă nu ar fi destul, grădiniţele se găsesc de obicei numai în zonele urbane şi sunt şi destul de scumpe, şi le permit doar părinţii care câştigă destul de bine. Aceste metode alternative au fost puse în practică la sate şi în suburbiile oraşelor, acolo unde există copii marginalizaţi sau comunităţi de o anumită minoritate”, îmi spune Nora Sabani. UNICEF se ocupă de organizarea unor centre pentru aceste activităţi alternative, iar uneori e vorba şi de a da ceva bani pentru funcţionarea acestora.

Foto: Cristi Popescu

„E o combinaţie între cele două aspecte. Activitatea de bază înseamnă să mobilizăm comunitatea locală, dar şi autorităţile din zonă, care împreună să pună la punct planurile pentru aceste activităţi de alt fel decât clasicele grădiniţe. Când acestea au fost stabilite, îi ajutăm să găsească spaţiile necesare pentru funcţionare, încercăm să con vingem comunităţile locale să se ocupe de renovare şi de dotarea cu mobilier corespunzător, iar apoi vine şi finanţarea de la UNICEF. Sub formă de pregătire şi perfecţionare a educatorilor, le aducem materialele necesare şi echipamentele de care au nevoie. Sprijinul UNICEF înseam nă mai ales transformarea acestor spaţii în locuri potrivite pentru educaţia copiilor pre-şcolari”, susţine Nora Sabani.

Foto: Cristi Popescu

Primul centru de acest fel a fost deschis în Macedonia în 1998, iar până în 2003 programul s-a extins în toate municipalităţile. Asta nu înseamnă însă că în fiecare sat din Macedonia există câte un astfel de centru, pentru că rămâne problema banilor. De multe ori comunităţile sunt prea sărace pentru a suporta astfel de cheltuieli, părinţii copiilor sunt şomeri şi atunci nu au de ales – copiii stau acasă, în cel mai bun caz cu fraţii mai mari. Aşa că acum, din 85 de posibile centre funcţionează numai 20. Unul este cel din Logovardi, o suburbie a oraşului Bitola, din sudul ţării. După un drum de două ore şi jumătate cu maşina, cât ai nevoie să parcurgi cei mai puţin de două sute de kilometri, am ajuns în Bitola. Iar de acolo mai faci încă jumătate de oră până în Logovardi, un fel de sat care aparţine administrativ de Bitola. ELIZABETA IANAKIEVSKA este coordonatorul programelor alternative ale UNICEF în zonă.

„Pentru moment, în regiunea Bitola avem opt astfel de centre. Şi tot nu e destul, ar trebui să existe câte unul în fiecare sat, adică cincizeci. Nu putem, pentru că ne lovim de mai multe probleme. Cea mai gravă este finanţarea, sau mai bine zis lipsa banilor. Ne aşteptăm însă ca o dată cu modificarea legilor în domeniu, şi e vorba şi de un act care să permită guvernului să dea bani pentru astfel de centre, lucrurile să se schimbe în bine. Acum nu e voie ca o persoană sau o firmă să plătească salariul unui educator”, spune ELIZABETA IANAKIEVSKA. Centrul pentru copii din Logovardi e într-o comunitate fără prea mari posibilităţi financiare şi are o caracteristică aparte – deşi centrele sunt menite, între altele, să îi adune laolaltă pe copiii din diferite minorităţi, în Logovardi sunt numai copii macedoneni, spune ELIZABETA IANAKIEVSKA.

Foto: Cristi Popescu

„În acest centru avem numai copii macedoneni pentru că nu prea există minorităţi în sat. Dar în centrul care funcţionează în Bitola avem şi macedoneni, şi albanezi, şi turci, şi vlahi, şi sârbi, şi copii din comunitatea romă. Şi cred că am reuşit să facem ceva bun, pentru că între copii nu au apărut până acum probleme de respingere etnică, aşa cum se întâmplă uneori cu părinţii lor”.

Foto: Cristi Popescu

Când am fost în centrul din Logovardi, am găsit cam zece copii. Nu e o localitate prea mare şi nici nu vin toţi odată. Sunt împărţiţi pe grupe de vîrstă, iar uneori mai stau şi acasă, cu părinţii. De obicei cu mama, pentru că tatăl are norocul să fie la muncă, la o centrală electrică din apropiere sau poate la aeroportul din zonă.

„Suntem mulţumiţi de ceea ce face copilul nostru la acest centru. Copii se joacă împreună, socializează, colaborează unii cu alţii atunci când au ceva de făcut. Iar prin asta, cred eu, se pregătesc pentru mai târziu, atunci când o să meargă la şcoală. Eu nu lucrez, sunt casnică, şi aş avea timp să stau acasă cu băiatul. Numai că aici am găsit ceva mai bun pentru el. Are parte de mai multă informaţie decât i-am putea noi oferi acasă, iar prin activităţile de socializare va fi mai pregătit pentru ce va face în viitor, pentru lumea din afara casei”, e de părere TANIA IVANOVSKA, mama unuia dintre copiii pe care i-am vizitat în centrul din Logovardi.

Foto: Cristi Popescu

Programul funcţionează în zonă de zece ani. La început, cheltuielile au fost suportate în mare parte de autorităţi. Au pus la dispoziţie o clădire, care la prima vedere pare un fost magazin comunal, cam aşa cum erau cele ale cooperaţiei prin satele româneşti. Au renovat-o, au văruit-o, au găsit şi ceva mobilier. Părinţii contribuie şi ei cum pot, ocupându-se de întreţinerea centrului. Fac curăţenie, ajută la supravegerea copiilor, pregătesc masa. Cu toate acestea, trebuie însă să plătească ceva, pentru că primarul nu are bani pentru salariul educatorilor care stau cu copiii.

„În fiecare lună plătim câte o sută de dinari, aproximativ un euro şi jumătate. Nu e o sumă mare, dar pentru noi fiecare ban contează, cu un singur salar în casă. Oricum, nu e mult pentru cât primeşte copilul de banii aceştia. Şi ştiu că în acest fel, adică din plata părinţilor, centrul poate fi ţinut deschis. Mai vin ajutoare financiare şi de la primărie, şi din partea bisericii şi mai există şi câţiva oameni de afaceri care sponsorizează o activitate sau alta. Aşa funcţionează centrul”, spune TANIA IVANOVSKA.

Pe băiatul Taniei îl cheamă Nikola şi are patru ani. Nu a avut timp pentru noi cât am stat de vorbă cu cei care se ocupă de centrul din Logovardi. Nici măcar reportofonul nu l-a interesat. Cu greu a reuşit educatoarea să îi convingă pe copii să iasă afară din sala de clasă, pentru o poză de grup. Iar odată scoşi afară, a fost şi mai greu să îi faci să stea locului măcar cinci secunde una după alta. Erau mult mai ocupaţi să se joace unii cu alţii. Adică să relaţioneze, exact ceea ce urmăreşte şi proiectul UNICEF-ului. Până la urmă, nu ştiu ce le-a promis educatoarea, că au acceptat să se aşeze în cerc şi să ne cânte. Un cântec care se numeşte Satul Meu. Care de fapt îi învaţă câte ceva în plus despre animale, despre treburile casei şi despre cum pot ei să ajute.

Foto: Cristi Popescu

Un documentar de Cătălin Lenţa