Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Reportaj RFI: În desertul Gobi

Dupa excursia cu transsiberianul, popasul la lacul Baikal, şi cele câteva zile petecute la o ferma din Mongolia, corespondentul RFI la Helsinki, Denisa Udroiu, a ajuns şi în deşertul Gobi. Iată experienţa ei:

 

In cel mai mare desert al Asiei, Gobi, imi doresc sa ajung de pe vremea scolii generale, cind am auzit la geografie despre imensul teritoriul ce se afla azi atit in Mongolia cit si in China. Un desert nu de nisip, ci mai ales de pietre, in care se afla citeva dune de nisip, intre care impunatoarele Dune cintatoare, Khongorin Els, cu nisip fin , alb rosiatic, ce ating inaltimi de 200 de metri si se intind intre doua lanturi muntoase, pe 100 de km.

In Gobi nu pleci de unul singur. Nu poti inchiria o masina fara sofer, pentru ca, o greseala sau o pana pot fi ultimele pe care le faci. Calatoria in Gobi mi-a arata ca afirmatia este absolut adevarata. Dupa o zi petrecuta facind turul agentiilor, am facut echipa cu Francoise, o frantuzoaica biolog iesita la pensie, si am plecat , spre sud cu Mungii,  un sofer de 35 de ani orifginar din Gobi si cu Seghi, o profesoara interpreta de 33 de ani, care voia sa practice engleza si care ne-a gatit.

In pofida turismului intensiv si a depozitelor de minereuri in zona, drumurile asfaltate lipsesc cu desavirsire, fiind adesea doar dire trasate in praf. Soferii se orienteaza in functie de peisaj, pentru a lua directia dorita. Am mers cu masina sute de kilometri, nevazind nimic altceva decit cite o iurta  sau calareti minind turmele. Pe drum am intilnit citeva motociclete, un autobuz si citeva masini cu difuzoarele date la maxinum. Unele au ramas impotmolite in riurile formate de ploaia adusa de muson, altele ne-au depasit.

Am dormit in cort la marginea acestei autostrade largi cit desertul, unde masinile continua sa circule si noaptea, urmind un drum pe care numai ele il stiau. Ne-am trezit cu o turma de camile linga noi, si cu citeva capre curioase la gura cortului.

Apoi radiatorul s-a umplut de mil, si i-a luat soferului toata noaptea, in creierii muntilor, sa il curete lamela cu lamela, pentru a pleca mai departe.

In ziua urmatoare, drumul pe care il urmam intr-un defileu, in munti, s-a transformat intr-un suvoi de mil ametitor. Numai prezenta de spirit a soferului ne-a salvat, tragind instinctiv masina  pe stinca. Dupa citeva ore suvoiul s-a stins cum a pornit, din senin, dar am ramas prinsi in mil alte citeva ore, pina cind un mongol pe motocicleta a trecut din intimplare pe acolo, sa verifice drumul. Dupa ce a sapat cu miinile in nisip, si a pus pietre sub roti, ne-a dus acasa la el, o iurta bine tinuta, unde bucatile de pastrama si brinza in burduf se uscau pentru iarna, alaturi de geanta Louis Vuitton a sotiei, de televizor si de altarul budist.

Fermierii ne-au lasat paturile lor si au dormit cu totii pe jos, in iurta bucatarie.  Ospitalitatea si solidaritatea mongola, desi alterate de venirea capitalismului, ramin extrem de raspindite si de multe ori vitale. Pentru a le multumi, ne-am oferit sa i ducem vecinul la fiica lui, la 250 de kilometri departare, pret de 7 ore. Fost veterinar, primar si campion regional de lupte, barbatul si sotia sa devenisera fermieri de citiva ani, de cind iesisera la pensie. El ne-a spus ca in Gobi, crescatorii de animale sunt instariti- o camila se vinde cu 3200 de lei, o oaie cu 600 de lei. Desi telefonul si internetul nu au functionat zile intregi, nomazii stiu exact locurile unde se pot capta undele.

Desi prezenta umana este sporadica, desertul este extrem de populat- am vazut multime de animale- de la vulturi si ulii la antilope cu coada neagra, stirci , marmote si camile. Mongolia adaposteste numeroase specii pe cale de disparitie, intre care se afla si camila cu doua cocoase. Ca si celelalte animale crescute de om, camilele sunt in semi libertate, fiind adunate pentru a fi mulse sau incalecate de turisti. Spre nord , in parcul national .... am avut sansa de a vedea o alta specie in curs de disparitei, calul lui Prezalski ??? , cal preistoric, ce are doi cromozomi mai putin decit caii de azi, si care este reintrodus in Mongolia de citiva zeci de ani, dupa ce disparuse de aici.

Desertul Gobi are de fapt mai multe regiuni cu un eco sistem diferit. Am vazut si traversat munti stincosi, faleze  ametitoare, dune de nisip, desert de pietre, puhoaie navalnice, ba chiar am vazut gheata in valea Vulturilor, gheata ce nu se topeste niciodata. Am trecut prin valea unde au fost descoperite primele oase si oua de dinozaur fosilizate. La sfirsitul saptaminii  intoarcerea la civilizatie a fost.. hmmm...neplacuta. Si asta desi am facut dus numai o data, am baut numai apa sarata si fiarta a desertului si am folosit toalete primitive, dar imensitatea si maretia peisajelor m-au coplesit si au inceput sa imi lipseasca de cum ne-am apropiat de oras. Imi e usor sa inteleg de ce o treime din mongoli sunt inca nomazi, mutindu-si iurtele de 3-4 ori pe an, in functie de vreme. Si tot vremea le marcheaza si ritmul vietii- ei nu spun niciodata cind vor ajunge undeva si nici cit timp va dura calatoria. E destul ca ajung, cind ajung, daca le permite natura. De aceea in Gobi nu iti faci planuri prea detaliate. Fara experienta soferului nostru nu am fi ajuns sa vedem tot ce dorim, si probabil nici inapoi acasa.