Reportaj RFI

Ei bine, pentru a fi cum sunt, adică depăşite, autorităţile spaniole nu fac decât să contracareze manifestanţi care atacă fizic politicienii şi clădirile unde aceştia îşi desfăşoară activitatea. Precizez că "a munci" şi "politician" nu fac propoziţie bună nici în Spania.

Restul, populaţia țării este expusă zilnic altor infracţiuni, iar oamenii activi ai economiei acestei ţări devin victime ale unor greve de mare impact, în care nicio autoritate nu are cum să le ia partea, să-i protejeze în vreun fel.

Autorităţile acestui octombrie care nu e (încă) roşu în Spania mă trimit cu gândul la gărzile pretoriene. Poliţia şi gărzile civile (Guardia Civil) sunt unicele reprezentante ale autorităţilor active. Ele nu fac altceva decât să aplice politica "ciomagului neîntrebat": întâi batem şi apoi legitimăm.

Ca să nu intru în zona unor aluzii răutăcioase, neacoperite de probe, mă voi opri aici cu aprecierile faţă de autorităţi şi voi aduce o altă tușă neagră tabloului dedicat Spaniei care nu apare la TV. În Spania, presa este partizană făţiş şi nu rămâne decât cititorului să aleagă adevărul pe care îl crede, pe care îl cumpără, pe care îl accesează, în fine, adevărul pe care îl alege.

Spania despre care spun că nu se vede este Spania oamenilor decent îmbrăcaţi, ceea ce pentru o actualitate românească s-ar putea traduce în "bine îmbrăcaţi", care caută prin gunoaie. Este adevărat că fac asta după ora tradiţională de "trezire", după 9 dimineaţa. Dar la fel de uşor îi poţi întâlni şi seara, la tomberoanele hipermaketurilor, stând la coadă, civilizat şi aşteptând să aleagă pachetele care expiră în acea seară şi, legal, trebuie aruncate la gunoi. Totul civilizat. Lume bine aranjată, aproape cu etichetă. O etichetă a sărăciei devenită cod social în aceste vremuri.

La fel de invizibilă este şi Spania profesorilor care au mai mulţi elevi, mai puțini bani şi mai puţine condiţii de a-şi susţine lecţiile. În localităţile spaniole unde (încă) se mai face carte, profesorii nu mai dispun de materiale didactice noi. Unele comunităţi au introdus şcoala la capitolul "produse de lux", dacă stai să compari taxele şi să faci un raport cu nivelul veniturilor zilei de azi. Numai materiale didactice reciclabile. Iar asta în ciuda taxelor mărite de trei ori. Ministerul de profil nu are bani suficienţi. Nu contează nici faptul că numărul elevilor a crescut în unele oraşe, aşa cum s-a întâmplat la Madrid. De exemplu, într-o şcoală din centru, EOI Goya, care are o vechime ce a depăşit secolul, ei bine, exact aici vei fi surprins să vezi cum îşi cară profesorii proiectorul de la unul la altul sau cum în timpul aceleiași ore de curs, târâie reşoul electric, ca să facă frigul din sala de clasă mai suportabil pentru elevii care nu au nicio vină. Tot ei, profesorii săracii (doar li s-a tăiat şi salariul) se simt prost pentru nivelul condiţiilor care se degradează invers proporţional în raport cu banii încasaţi de autorităţi.

Spania autorităţilor înfrânte şi a educaţiei puse pe butuci este Spania care nu apare la tv. Spania grevelor care aduc economia - şi aşa căzută la marginea prăpastiei crizei - pe ultimele cărări ale civilizaţiei europene este ţara în care numai "imaginea" mai contează. Încă rezistă machiată la TV. Până când? Asta nu se ştie. Dar cel mai trist mi se pare faptul că am ajuns în ziua în care să putem pune aşa o întrebare.