Măsuri de securitate sporite în Franţa după intervenţia din Mali

Ameninţată de islamişti după intervenţia militară în Mali, Franţa a decis să-şi întărească planul de apărare contra atacurilor teroriste. Aşa-zisul plan "Vigipirate" a fost astfel ridicat la nivelul "roşu - faza acută", penultima pe scara ce indica pericolul. 

"Combaterea terorismului impune luarea tuturor măsurilor necesare în Franta" a precizat preşedintele François Hollande anunţând debutul ofensivei militare franceze din Mali împotriva combatanţilor islamişti. Planul antiterorist francez "Vigipirate", creat acum 35 de ani, dar intrat în vigoare abia în 1991 cu ocazia primului război din Golful Persic, era deja la nivelul "roşu" din 2005 încoace, imediat după atentatele de la Londra. Odată declanşate ostilităţile din Mali, Parisul a întărit securitatea fără să ridice însă alerta la gradul maxim care este "stacojiu".

 "Vigipirate" are patru grade, nivele sau mai exact culori: galben, portocaliu, rosu si stacojiu, tente diferite ce urmăresc să avertizeze populatia dar si să-i permită acesteia să constientizeze pericolul cu care este confruntată. Astfel, cu cât culoare este mai închisă, cu atât alerta este mai mare si sunt luate măsuri speciale pentru a face fată amenintării teroriste. In interiorul fiecarei  culori există zeci de gradatii, Franţa fiind pusă acum la nivelul "roşu - fază acută".

Deja la nivelul "roşu" normal, planul "Vigipirate" prevede controale aleatorii la urcarea în trenuri, patrule în TGV, trenurile de mare viteză, restricţii sau interdicţii pe porţiuni mari ale spatiului aerian şi constitutirea unor stocuri de apă potabilă. În faţa şcolilor se montează dispozitive ce împiedică parcarea masinilor, locurile in care se strang multi oameni - magazine, cinematografe sau muzee - sunt puse sub supraveghere crescută, retelele de alimentatie cu apă si institutii sensibile precum ministerele, centralele nucleare sau cele electrice sunt de asemenea monitorizate suplimentar.

A întări acest nivel "rosu", a-l pune în "fază acută" nu presupune si alte măsuri dar prevede mobilizarea de personal suplimentar pentru efectuarea controalelor - în cazul de fată ministrul de interne a anuntat prezenta  a 700 de militari în regiunea Parisului. Nivelul "stacojiu" nu a fost declansat decât o dată în Franta, în primăvara trecută, imediat după afacerea Merah, teroristul  islamist care ucisese 3 militari si patru evrei dintre care trei copii într-o scoală. Culoarea stacojie presupune printre altele oprirea traficului aerian - chiar si doar într-o zonă precisă cum a fost în martie 2012 deasupra oraselor Toulouse si Montauban - restrictionarea circulatiei auto prin tuneluri, suspendarea traficului subteran si a activitătilor scolare.