Artă şi nedumerire

De altfel în acest pretisgios loc, între Luvru şi Place de la Concorde poate fi admirată şi o instalaţie semnată de artistul român Mircea Cantor. Tîrgul Internaţional de Artă Contemporană a fost inaugurat miercuri 18 octombrie pentru artişti, specialişti şi presă iar de joi este deschis publicului. Un public care pare tot mai interesat de acest fenomen, arta modernă, fenomen greu de definit în acest moment întrucît este un demers care se reînnoieşte mereu, aflat la frontierele dintre pictură, sculptură, scenografie, fotografie, video, coregrafie, teatru, happening, provocare, şoc vizual… ca să nu mai vorbim de invazia tehnologiei digitale.

182 de galerii sunt prezente la Grand Palais, faţă de 168 cîte au fost anul trecut. De notat că 61 de galerii sunt franceze. Sunt aşteptaţi cumpărători şi amatori de artă de pe toate continentele, şi trebuie notat că mulţi vin acum din Rusia sau din China.

Mai multe instalaţii au fost expuse în grădina Tuileries, dar şi la "Jardin des Plantes" (sau Grădina botanică), în Muzeul Naţional de Istorie Naturală, precum şi în Piaţa Vandôme sau pe esplanada Invalizilor. Putem spune că acest Salon de artă a "explodat" şi s-a răsfirat pretutindeni în Paris, ceea ce nu este contra naturii într-un oraş de artă şi al artelor precum Parisul. Printre expozanţi se numără şi artisul român Mircea Cantor căruia i s-a decernat anul trecut, la acest important salon de artă contemporană, premiul Marcel Duchamp, ceea ce i-a deschis porţile Muzeului Naţional de Artă Modernă Georges Pompidou de la Paris unde are în prezent o expoziţie personală, în timp ce la Grand Palais expune în cadrul galeriei Yvon Lambert.

Mircea Cantor este unul dintre acei artişti tineri a căror cotă creşte în acest moment şi într-un fel reprezintă cu brio şi România prin tot ce expune. Personal îl consider un artist de o mare sensibilitate care ştie să surprindă dar şi să propună un mesaj, care suscită interogaţii vehiculînd însă şi o anumită dimensiune poetică pe care mulţi alţi artişti au evacuat-o tolal din demersul lor.

De altfel cotidianul Le Figaro se întreabă astăzi, în suplimentul său cultural, dacă nu cumva arta nu s-a “financiarizat” în ultimile decenii, la fel ca şi economia. Le Figaro publică de exemplu fotografia unei instalaţii de pe esplanada Invalizilor: este vorba pur şi simplu de complexul monumental de la Stonehege, numai că respectivele pietre megalitice sunt aduse la Paris sub formă... gonflabilă. Britanicul Jeremy Deller, care vrea în mod evident să provoace polemică, şi-a intitul ansamblul: “Sacrilegiu. Stonehege gonflabil”.

Comentatorii de la cotidianul Le Figaro nu au nimic împotriva acestui spectacol, de altfel destul de amuzant, mai ales pentru copii, dar se întreabă serios “unde se ascunde arta” în acest tip de demers. Mulţi observatori ai fenomenului artistic contemporan ajung la concluzia că arta a devenit un fel de spectacol mediatic într-o societate-spectacol. Ceea ce numim astăzi obiecte de artă sunt de fapt produsul unui joc sofisticat la care participă investitori, speculatori, experţi mai mult sau mai puţin auto-proclamaţi, colecţionari care au uneori gusturi îndoielnice şi, bineînţeles, “artişti” care uneori nu sunt mai degrabă provocatori profesionşti.

Intr-o carte de eseuri despre arta contemporană, colecţionarul şi galeristul Antoine de Galbert nu se sfieşte de exemplu să spună, citez: “arta a devenit frenetică, absurdă, chiar debilă”. Specialiştii consideră însă că actuala ediţie a Tîrgului Internaţional de artă modernă de la Grand Palais pare să sugereze o “revenire la raţiune”. Avem de-a face cu o ediţie, scrie Le Figaro, mai puţin “spectaculară”, mai puţin “glamour” şi mai preocupată de revenirea la valorile sigure.