Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cannes, un forum politic şi social

800px-palmedor-0.jpg

Palme d'or, Festivalul de Film de la Cannes.GNU Free Documentation License/Karel Leermans

Festivalul a intrat, de joi,  în regim de croazieră, altfel spus a început adevărata competiţie. Merită însă să ne amintim că acest festival este, în felul său şi un forum politic şi social. Arta cinematografică, sau cea de-a "şaptea artă" cum i se mai spune, a avut întotdeauna o vocaţie politică şi socială, a fost întotdeauna şi o oglindă a societăţii, nu numai o formă de divertisment.

Cineastul italian Bernardo Bertolucci, recompensat cu Palme d'Honneur la Festivalul de Film de la Cannes, a deschis miercuri seară cea de-a 64-a ediţie a evenimentului de pe Croazetă.

Şi tot miercuri seară a fost proiectat, în afara competiţiei oficiale, filmul lui Woody Allen intitulat "Miezul nopţii la Paris". Joi festivalul a intrat în regim de croazieră, altfel spus a început adevărata competiţie. Merită însă să ne amintim că acest festival este, în felul său şi un forum politic şi social.

Arta cinematografică, sau cea de-a "şaptea artă" cum i se mai spune, a avut întotdeauna o vocaţie politică şi socială, a fost întotdeauna şi o oglindă a societăţii, nu numai o formă de divertisment. Nu întâmplător ea a devenit, în mâna multor regimuri totalitare, un instrument de propagandă. Artiştii însă, regizorii şi scenariştii au reuşit uneori, chiar în condiţii de cenzură şi de presiune ideologică, să strecoare în filmele lor metafore critice şi atitudini contestatare.

În această logică se înscriu, de exemplu, regizorii iranieni, foarte des invitaţi şi chiar premiaţi la Cannes. Puterea de la Teheran denunţă, citez dintr-o depeşă a Agenţiei France Presse, faptul că "festivalul de la Cannes nu rămâne într-un cadru profesional şi artistic". Ministrul culturii din Iran deplânge "politizarea" festivalului şi faptul că organizatorii îi sprijină pe cineaştii iranieni din opoziţie.

Şi adevărul este exact acesta, festivalul de la Cannes îi sprijină pe regizorii iranieni care plătesc uneori cu ani grei de puşcărie curajul de a denunţa, în filmele lor, turnate uneori în clandestinitate, lipsa de libertate din Iran. Anul acesta festivalul a programat două filme iraniene realizate de doi regizori condamnaţi la ani grei de închisoare pentru criticile formulate la adresa puterii ayatolahilor.

Este vorba de Jafar Panahi, care pe 6 decembrie anul trecut a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, şi de Mohammad Rasouluf, condamnat la 6 ani de închisoare. Primul dintre ei, să ne amintim, ar fi trebuit să facă anul trecut parte din juriul festivalului de la Cannes, dar autorităţile iraniene l-au împiedicat să plece din ţară. La Cannes, fotoliul de la masa juriului rezervat lui Jafar Panahi a rămas neocupat pe toată durata festivalului, metaforă acuzatoare faţă de regimul de la Teheran. 

Anul acesta, în cadrul secţiunii oficiale intitulată "Seance spéciale" va fi proiectată o peliculă realizată în condiţii de semi-clandestinitate de Jafar Panahi, şi având acest titlu destul de ciudat şi cu siguranţă polemic şi incitant "Acesta nu este un film".

Vineri, 13, va fi prezentat la Cannes un lung metraj realizat de Mohammad Rasoulof, în cadrul secţiunii "Un certain regard", film intitulat "Au revoir" (La revedere).

Să mai rămânem puţin la acest capitol al festivalului pentru a vă spune că filmul proiectat miercuri seară, în care joacă şi prima doamnă a Franţei, Carla Bruni-Sarkozy, a fost bine primit de presă. Carla Bruni Sarkozy nu a făcut însă deplasarea la Cannes şi nici Marion Cotillard, care figurează şi ea pe afiş, actriţa fiind însărcinată.

Woody Allen este lăudat de o parte din critică pentru povestea romantică şi emoţionantă pe care ne-o propune în filmul său, dar şi pentru ingeniozitatea scenariului. Personajele sale principale sunt un cuplu de americani sosit la Paris, el fiind un scenarist de la Hollywood, dar filmul intră într-o dimensiune istorică şi fantastică pentru că... scenaristul nostru este aspirat de fantomele altor scriitori americani şi artişti internaţionali care bântuiau prin Paris în anii 20: cum ar fi Hemingway, Scott Fitzgerald, Dali sau Picasso...

Ne aflăm deci în faţa unui film construit din fantasme culturale, iar Woody Allen nu încetează să tot spună în interviuri că este foarte îndrăgostit de Paris. Deşi gurile rele spun că este îndrăgostit de toate oraşele romantice care pot deveni un bun cadru pentru filmele sale, iar următorul s-ar părea că vrea să-l realizeze la Roma.

Matei Vişniec