Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Castelul regal de la Săvârşin, în renovare

castel-regal-20101125211547.jpg

Castelul regal de la Săvârşin, în renovare

Castelul regal de la Săvârşin, judeţul Arad, trece prin ample lucrări de restaurare sub atenta îndrumare a Principesei Margareta. Familia regală doreşte să aducă acest castel la strălucirea sa din anii '40, înainte de modificările aduse de comunişti în repetate rânduri.

Castelul regal de la Săvârşin, judeţul Arad, trece prin ample lucrări de restaurare sub atenta îndrumare a Principesei Margareta. Familia regală doreşte să aducă acest castel la strălucirea sa din anii '40, înainte de modificările aduse de comunişti în repetate rânduri.

Actuala reşedinţă de vacanţă a familiei regale a fost, de-a lungul timpului, sanatoriu, casă de oaspeţi pentru Ceauşescu şi hotel. Ultimele lucrările de renovare şi restaurare au început acum doi ani.

A fost refăcut mai întâi exteriorul, pentru a arăta cel puţin la fel de bine ca la mijlocul anilor '40, când familia regală a României a apucat să se bucure de acest castel, ce-i drept pentru puţină vreme. Apoi s-a trecut la lucrările de interior.

Deşi lucrările au stagnat pentru o vreme, din lipsă de fonduri, în această perioadă, este schimbat parchetul de la parterul şi etajul I al castelului de la săvârşin. Acolo se află dormitorul regelui, cel al reginei, dormitorul matrimonial al Principesei Margareta, băile, dar şi Salonul Alteţelor.

Petruţ Atanasiu, managerul firmei clujene care a fost contactată pentru a face această lucrare spune că alegerea familiei regale a fost una simplă.

„Familia regală o să calce, ca orice român de pe vremea lui, pe un parchet de stejar clasic, un parchet pe care il vedem în casele noastre, cele de 50 de ani, un parchet simplu, montat în brăduleţul tradiţional, românesc", spune Petruţ Atanasiu.

O echipă de trei clujeni se va strădui ca până înainte de Crăciun să schimbe parchetul vechi cu cel nou, pe o suprafaţă de 250 de metri pătraţi, pentru ca familia regală să îşi poată petrece sărbătorile de iarnă în castelul de la Săvârşin.

De altfel, întreaga clădire este renovată şi restaurată doar cu materiale naturale. De exemplu, în locul vopselelor lavabile, atât de la modă în construcţiile contemporane, este folosit varul obişnuit. Tâmplăria de termopan nici nu intră în discuţie, ci este preferat lemnul natural. Cât despre uşi, acestea nu vor fi schimbate deloc. Specialistul clujean în parchet şi pardoseli spune că alegerea familiei regale este una de durată.

„Eu aş face o comparaţie între un trandafir care ne creşte în grădina noastră şi un trandafir de plastic. Cum poate să arate un trandafir de plastic într-o vază de cristal sau un parchet lamniat într-o casă normală.

Şi ca rezistenţă în timp? Un parchet tradiţional, clasic, de lemn noi, din păcate n-o să prindem rezistenţa lui, poate strănepoţii noştri, în schimb parchetul laminat, o dată la doi-trei ani ne întoarcem casă cu susul în jos, să ne schimbăm parchetul", a declarat Petruţ Atanasiu.

Chiar şi tehnica de montare a parchetului este veche de 100 de ani, mai spune clujeanul care se ocupă de amenajarea castelului de la Săvârşin. Cât despre preţ, Casa Regală a României nu s-a tocmit. Atât cât a cerut, atât i-au dat, spune clujeanul, care a refuzat, însă, să precizeze suma.

Castelul de la Savarsin are o vechime de peste 400 de ani. A fost construit între 1650 şi 1680, ca o casă boierească. După o istorie destul de zbuciumată, în care a fost incendiat, distrus în mai multe rânduri, apoi refăcut, în 1943 familia regală a României cumpără de la baronul Ionel de Mocioni-Stârcea, Societatea Corvinul, care avea în proprietate castelul, terenurile şi pădurile dimprejur.

Regele locuieşte des aici, până când va fi forţat să abdice, la 30 decembrie 1947. Din 1948 , castelul a fost reamenajat pentru a servi pe rând, ca preventoriu pentru copii, sanatoriu de boli nervoase, casă de vânătoare, dar şi casă speciala de oaspeţi.

Aici l-a primit Nicolae Ceauşescu pe mareşalul Tito, eveniment pentru care castelul de la Săvârşin a suferit şi modificări interioare. Castelul a fost retrocedat familiei regale în 2001.

După o primă renovare, acesta a redevenit casa de vacanţă preferată a familiei regale pentru sărbătorile de iarnă, dar şi pentru Paşte.

 
Corespondentul RFI la Cluj, Bianca Pădurean