Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


«Ce se –ntâmplă Mel, lumea-ntreagă e în FALIMENT?»

prizonierul-manhattan.jpg

Prizonierul din Manhattan

Joi 11 octombrie de la ora 19.00 şi vineri 12 octombrie, de la ora 19.30, ArCuB vă propune să aflaţi răspunsul acestei replici memorabile urmărind, în stagiunea care tocmai a început, o nouă producţie teatrală, despre traiul nostru de zi cu zi, aproape absurd în vârtejul lui alienant. 

 

Veniţi să vedeţi montarea Prizonierul din Manhattan - un spectacol de Iarina Demian, după o piesă a lui Neil Simon, unul dintre cei mai prolifici şi apreciaţi dramaturgi americani contemporani. Scenografia este semnată de Adriana Grand iar ilustraţia muzicală şi light design-ul sunt realizate de Tudor Chirilă.

Protagoniştii sunt: Tiberiu Păun, Afrodita Androne, Sorin Cociş, Jeanine Stavarache, Magda Catone, Mariana Dănescu. 

Regizoarea Iarina Demian se află la cea de-a treia montare a textelor lui Neil Simon despre care spune: „este profund, este poet, este universal”.

„Comedia neagră este ca un sport extrem: trăieşti bucurii şi spaime la cele mai înalte cote. Trăieşti  grandoarea şi prăbuşirea în acelaşi timp. După ce ne aruncă în prăpastie, Simon ne trimite un porumbel alb cu un mesaj salvator şi profund uman - acela de a ne reinventa,  de a ne  desprinde de pe orbita deziluziilor, a decepţiilor şi de a ne reînscrie firesc în fluxului vieţii, care înseamnă speranţă şi fericire…!”

                                                                                 Iarina Demian

Neil Simon (născut la 4 iulie1927, în New York) se află pe un loc de frunte în repertoriul teatral universal şi este autorul a numeroase comedii, jucate mai întâi pe scenele de pe Broadway, apoi traduse şi reprezentate în întreaga lume.

Între cele peste treizeci de piese ale sale se numără Amintiri din Brighton Beach (Premiul Cercului criticilor de teatru din New York), Biloxi Blues (Premiul Tony) și Un cuplu ciudat (Premiul Asociației scriitorilor din America).  Neil Simon a câștigat Premiul Pulitzer pentru dramă cu piesa Lost in Yonkers - care dealtfel a fost încununată şi cu un Premiu Tony. In 1975 obţine Premiul Special Tony, pentru contribuția în teatru.  În 2006 este răsplătit cu Premiul Mark Twain - pentru umor american. După mai multe dintre piesele sale au fost realizate filme artistice, pentru care a scris scenariul. A mai creat şi librete pentru muzicaluri, ca de pildă Sweet Charity.

Vă aşteptăm să retrăiţi imposibilul” de fiecare zi, într-o comedie amară, jucată impecabil!

Detalii pe www.arcub.ro

Parteneri media: Radio France Internationale România, 24 FUN, Spectacular Media, Şapte Seri, Ring, BeWhere the City Is, Cărtureşti

 

Parteneri media online: Port.ro, modernism.ro, metropotam.ro, apropo.ro, 4arte.ro, youmago.ro, goingout.ro, hipmag.ro, oraşulmeu.ro, inoras.ro