Centenarul naşterii lui Cioran, sărbătorit în Franţa

Printre participanţi se numără Laurence Tacou, directoarea editurii L'Herne, criticul George Banu, profesoara şi traducătoarea Gina Puică, eseistul Vincent Piednoir, scriitorul şi jurnalistul George Walter.

De notat că Editura L'Herne a publicat mai multe cărţi despre Cioran precum şi traduceri din textele de tinereţe ale acestuia, de exemplu "Schimbarea la faţă a României".

Şi pentru că vorbim de cărţi dedicate lui Cioran, ultima apariţie editorială din această serie este semnată de tânărul eseist francez Nicolas Cavalliès, care este şi traducător din limba română. Cartea se numeste "Cioran malgré lui" şi a fost editată de Centrul Naţional de Cercetări Ştiinţifice. Nicolas Cavalliès a scris de altfel numeroase pagini de analiză şi decriptare a operei cioraniene, şi tot el se ocupă de editarea lui Cioran în prestigioasa colecţie "Pléiade".

Pentru a reveni la Cioran, este uluitor câte epitete, etichete şi formule au fost folosite şi inventate în Franţa pentru a-l descrie pe filozoful de origine română. Adeseori a fost numit "un stilist al disperării", "un aristrocrat al îndoielii", un "dandy metafizic", un "filozof al insomniei". Philippe Sollers îl numeşte "un integrist al scepticismului", un terorist al îndoielii", un "fanatic al neantului", un "vampir intelectual".

Cioran este omul care a admirat Franţa criticînd-o fără încetare, ceea ce nu i-a indispus însă în nici un fel pe francezi. Dimpotrivă, profeţiile sale privind declinul Franţei sunt deseori citate în tot felul de lucrări de referinţă, ca şi reflecţiile sale legate de limba franceză. Tot editura L'Herne a publicat un texte inedit de Cioran scris în 1941 şi care se intitulează "Despre Franţa".

Iată doar un singur extras din ce spunea Cioran la acea oră despre ţara în care se instalase şi pe care urma să nu o părăsească niciodată: "Păcatul şi meritul Franţei rezidă în sociabilitatea ei. Oamenii sunt făcuţi să se întâlnească şi să-şi vorbească. Nevoia de conversaţie provine din caracterul acosmic al acestei culturi. Francezii  sunt născuţi să vorbească şi sunt formaţi pentru a discuta. Lăsaţi singuri, încep să caşte de plictiseală."

Sau, iată o altă reflecţie a lui Cioran despre declinul Franţei:

"Decăderea Franţei are ceva dintr-o descompunere a geometriei. Ca sistem de civilizaţie în sine, Franţa s-ar putea perpetua la infinit, dar cei care sunt purtătorii acestui sistem, cei care l-au produs, nu-l mai suportă. Valorile unei ţări pot dura, dar sufletul ei, rădăcina ei, nu durează. Omul este cel care, de fapt, piere."

Pentru cei care sunt fascinati de opera şi de omul Cioran, Internetul este un loc unde pot descoperi mai multe site-uri dedicate lui Cioran precum şi eseuri dintre cele mai interesante pe marginea operei sale. Un profesor de filozofie canadian, Marcel Sylvestre, se întreabă de exemplu, pe un ton serios, dacă viaţa mai poate fi posibilă după Cioran? Cum să-ţi conservi bucuria de a trăi după ce-i citeşti cărţile lui Cioran, se întreabă profesorul canadian, şi tot el găseşte un răspuns cât se poate de interesant: de fapt, nihilismul fără limite şi scepticismul cronic pe care le regăsim în gândirea filozofului de origine română te incită la viaţă tocmai pentru că, ieşind din tunelul cărţilor lui Cioran vrei în mod instinctiv să respiri, să găseţti lumina şi să-ţi umpli plămânii de oxigen.