Dali, expus la Beaubourg

Cei 4 curatori însărcinaţi să pună pe picioare noua expoziţie Dali de la Centrul Pompidou au optat pentru o scenografie mai sobră şi au încercat să evite piesele kitch realizate de marele pictor şi expuse în muzeul care-i este consacrat în oraşul său natal catalan, Figueras. Nu lipsesc însă tablourile care l-au făcut celebru pe Dali cum ar fi "Marele masturbator", tablou complex, plin de simboluri, realizat de artist pe vremea când nu avea decât 25 de ani, în plină epocă suprarealistă.

După sosirea sa la Paris, în 1929, Dali se va apropia de o serie de artişti ai epocii. Îi va cunoaşte cu această ocazie pe André Breton şi mai ales pe poetul Paul Eluard căruia ulterior îi va fura şi iubita, Gala, devenită ulterior soţia şi muza pictorului. Femeie fatală, manipulatoare, nimfomană - şi ca atare consumatoare mare de bărbaţi contra cost - Gala care este cu zece ani mai mare decât iubitul ei, îl va fascina pe Salvador Dali dar îl va conduce într-un fel şi pe drumul pierzaniei, îl va împinge să "facă" cât mai mulţi bani pentru a-şi satisface dorinţele.

Amator de lux, pictorul nu se opune, motiv pentru care va căpăta dealtfel şi porecla de "Avida Dolars", anagramă a numelui său, găsită de Breton pentru a lua în derâdere tocmai atracţia pentru bani a catalanului. Controversat şi din cauza poziţiilor sale politice, e mai degrabă monarhist şi de aceea, spune el, şi franchist, Salvador Dali e în fapt un pur oportunist, era capabil să facă orice  şi deci pe placul dictatorului Franco, ca să-şi vadă propriul muzeu pe picioare şi asta încă din timpul vieţii.

Se rupe deci de lumea artiştilor şi devine un exhibiţionist, dispus să joace până şi în clipuri publicitare pentru ciocolată. Odată cu moartea lui Franco şi revenirea monarhiei în Spania, Dali este copleşit, şi la propriu şi la figurat. În 1982 regele Juan Carlos îl face marchiz de Pubol pe marele pictor care, coincidenţă sau nu, tocmai îi cumpărase un castel Galei. O soţie adorată ce va dispărea însă repede după aceea, provocându-i lui Dali o serioasă depresie din care artistul nu va mai ieşi până la moartea sa, în 1989.

Extravaganţele pictorului nu aveau ca limită decât rezervele sale bancare. An de an, între 1950 şi 1980, Salvador Dali venea să stea la Paris o lună în celebrul hotel Meurice de pe Rue de Rivoli. Ocupa apartamentul regal de la etajul unu, apartament în care arta sa se exprima până şi pe pereţi. Un hotel în care salariaţii nu-şi mai amintesc să fi cunsocut  vreun alt client care să le lase pe post de bacşiş câte o litografie sau desen...

Acest gust pentru lux şi cum spuneam, nevoia Galei de a se scălda în lux, necesita sume importante. Încă din anii 50 Dali va încerca aşadar să scoată bani din orice. Lucru care se resimte pe piaţa artei. Cota pictorului este extrem de variabilă.

Amatorii, colecţionarii adevăraţi caută mai ales - şi sunt dispuşi să plătească mult - pe piese istorice, adică suprarealiste, cu alte cuvinte producţii dinainte de 1939, anul când pictorul s-a stabilit pentru o perioadă la New York, unde a şi descoperit gustul pentru bani. Problema este că artistul a trăit încă 50 de ani după acea dată, perioadă în care a creat enorm şi nu neapărat de calitate. Există de altfel şi azi încă mari cantităţi de desene semnate Salvador Dali, care nu au găsit cumpărător.

Din fericire, cei 4 curatori ai actualei expoziţii de la Paris au evitat să amestece prea mult genurile, prezintă publicului o retrospectivă demnă de acest nume şi arată adevărata valoare artistică a catalanului. În 1979, pe vremea când Salvador Dali mai trăia, tot Centrul Pompidou atinsese recordul de 850 de mii de vizitatori, cifră neegalată nici azi, de o expoziţie Dali. 33 de ani mai târziu, rămâne de văzut dacă Dali îl va bate pe Dali...