Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Dracula şi Ceauşescu, brandul Târgoviştei

De joi şi până duminică, sute de domniţe, cavaleri, domni şi voievozi trezesc farmecul medieval de altădată în fosta capitală a Ţării Româneşti, în cadrul Zilelor Cetăţii Târgovişte. Ediţia de anul acesta a Zilelor Cetăţii Târgovişte îşi propune să înscrie fosta capitală a  Ţării Româneşti pe harta marilor festivale medievale europene. Brandul oraşului va fi Dracula şi aşa-numitul  “circuit roşu” reprezentat de ultimele zile în decembrie 1989 ale cuplului Ceauşescu, după cum afirmă primarul Târgoviştei, Gabriel Boriga.

Gabriel Boriga: Să nu uităm că Târgovişte a fost locul de unde 33 de voievozi şi domni au condus Ţara Românească şi de aceea noi trebuie să arătăm cetăţenilor, românilor şi întregii lumi ceea ce a fost Târgovişte şi, de ce nu, ce o să fie. Am lansat o enciclopedie a Municipiului Târgovişte, o lucrare ştiinţifică monumentală, prima de acest gen a oraşului, cu care poate să iasă în faţa lumii. Astăzi (joi - n.red.), am deschis o conferinţă de lucrări destinate branding-ului de oraş al Municipiului Târgovişte la care participă numeroase personalităţi în materie. Tot astăzi se deschide Festivalul internaţional de folclor autentic, ajuns deja la cea de-a 18-a ediţie - 12 grupuri din opt ţări participă în acest an.

Vineri se deschide târgul meşterilor populari şi tabăra de creaţie “Toamna la chindie”, ambele în Parcul Mitropoliei. Tot în Parcul Mitropoliei vor fi workshop-uri medievale în care tinerii şi nu numai vor putea vedea cum era viaţa oamenilor acum trei-patru-cinci sute de ani pe aceste meleaguri. Seara de vineri va fi rezervată unor concerte extraordinare cu formaţiile târgoviştene Hardton şi Trooper, dar şi cu legendarii Phoenix.

Sâmbătă se continuă manifestările care au început vineri, cu menţiunea că seara  vom avea un concert la care vor fi protagonişti, printre alţii, Xonia, Narcotic Sounds şi Sistem. Acest concert face parte dintr-un concept foarte interesant, Proistoria Fest-Curtea Domnească din Târgovişte, un proiect finanţat de Uniunea Europeană, care doreşte să sporească notorietatea Cetăţii Târgoviştei. Ultima zi, duminică, va fi parada de închidere a Festivalului Internaţional de Folclor, parada de închidere a Festivalului Medieval şi un concert la care vor fi cap de afiş băieţii de la Holograf

Rep.: Ce şanse are Târgoviştea să fie pusă pe harta festivalurilor medievale, cum este cel de la Sighişoara?

Gabriel Boriga: Târgoviştea are şanse foarte mari! În primul rând, dacă este numai să vorbim de comparaţia cu Sighişoara, dar putem să ne raportăm şi la Bran şi la alte locaţii de acest gen, Târgoviştea a fost capitală. Târgoviştea a fost capitala Ţării Româneşti mai bine de 300 de ani! La Târgovişte, vă spuneam ceva mai devreme, au avut reşedinţa 33 de domni. Şi dacă este să amintim câţiva putem să începem cu Mircea cel Bătrân, cel care în 1396 a mutat capitala la Târgovişte, şi putem continua cu Vlad Ţepeş, cu foarte multe alte nume, dar Vlad Ţepeş reţine, pentru că brandul turistic al Municipiului Târgovişte va trebui să se asezoneze cu imaginea lui Dracula.

Rep.: Sunteţi de acord ca locul unde a fost împuşcat fostul preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu, să fie inclus în circuitul turistic?

Gabriel Boriga: Vedeţi dumneavoastră, acum sunt două idei pe care Ministerul Turismului le are á propos de circuite turistice: Circuitul Dracula şi Circuitul Roşu. Târgovişte este singura localitate din România care are conexiuni cu ambele circuite propuse de către ministrul Dezvoltării Regionale şi al Turismului. Ar fi păcat să nu profităm de acest lucru pentru că, cel puţin în concepţia mea, turist nu este acela care vine, stă şi vizitează un obiectiv sau două, bea o cafea şi pleacă. Noi trebuie să facem tot posibilul să atragem turişti care să stea minim un weekend la Târgovişte şi să le creăm un program care să-i reţină tot acest timp numai în Municipiul Târgovişte. Vreau să vă spun că Târgovişte este oraşul cu cel mai mare număr de lăcaşuri de cult, 80 de biserici. 

Rep.: Domnule primar, Târgoviştea, cum spuneaţi, ocupă un loc aparte ca fostă capitală a Ţării Româneşti, dar de douăzeci de ani oraşul a intrat într-un anumit declin economic şi demografic. Pe de altă parte, mulţi investitori străini s-au orientat spre Bucureşti şi marile oraşe cum ar fi Timişoara, Cluj. Ce şanse are un oraş de dimensiunile Târgoviştei să rămână atractiv sau să devină atractiv?

Gabriel Boriga: Aveţi perfectă dreptate că Târgovişte, în ultimii douăzeci de ani, nu mai este un mare centru economic. De fapt, Târgovişte a fost gândit înainte de Revoluţie, ca oraş eminamente industrial. Practic eu, ca primar, realizez şi înţeleg faptul că industria grea, cea care domina Municipiul Târgovişte, este într-un declin şi practic a ajuns la un punct de unde nu va mai putea creşte în viitor decât foarte puţin cu mult noroc. De aceea noi trebuie să ne reorientam şi, pentru mine, dezvoltarea şi promovarea turismului, reprezintă în acest moment nu numai un “challenge”, reprezintă o ţintă pe care eu vreau să o ating. Turismul este în acest moment una din posibilităţile certe şi reale pe care Municipiul Târgovişte le are în a se dezvolta.

Ştefan Popescu, în dialog cu primarul Târgoviştei, Gabriel Boriga.