Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Evenimente politico-cinematografice la Cannes

conquete-0.jpg

"La Conquête", de Xavier Durringer Festival de Cannes 2011

În afara competiţiei oficiale este prezentat filmul « La conquête » - « Cucerirea » care povesteşte ascensiune lui Nicolas Sarkozy la preşedinţia Franţei. Tot miercuri însă este consacrată şi prima zi specială – omagială – unei ţări care a marcat cinematografia mondială. Nu întâmplător invitatul acestei prime ediţii este Egiptul.  Aşadar o zi cu evenimente politico-cinematografice la Cannes.

Program special la Cannes consacrat patriei regretatului Yussuf Chahine, marele regizor egiptean decedat în 2005. Evenimentul de aici de pe Croazetă urmăreşte, spun organizatorii, « să pună accentul pe oamenii care permit cinemaului egiptean să existe : actori, regizori, producători, tehnicieni » – omagiul este adus tuturor. Alegerea Egiptului nu este fireşte la întâmplare dar « nu este nici motivată doar de recentele evenimente care au zdruncinat ţara. Nu, Egiptul a fost si rămâne o mare ţară a celei de-a 7-a arte » reamintesc organizatorii.

În actulaul context însă, greu de evitat schimbarea de regim. Dealtfel printre peliculele prezentate se numără şi cea intitulată « 18 zile », o culegere în fapt de zece scurt-metraje realizate rapid, fără buget şi de o manieră complet benevolă de zece regizori ajutaţi de 20 de actori. Fiecare în felul lui povesteşte, celebrează sau îşi imaginează cum s-au petrecut cele zece zile din piata Tahrir de la Cairo între 25 ianuarie şi 10 februarie, ziua când a plecat de la putere fostul preşedinte Hosni Mubarak. Iniţiativă lăudabilă aşadar care a fost însă perturbată de o mişcare de protest, mai mult sau mai puţin spontană.

De câteva zile circulă pe internet o petiţie – semnată déja de câteva sute de persoane – în care se denunţă prezenţa printre participanţii egipteni de aici de la Cannes a doi regizori care au colaborat şi cu regimul Mubarak. Mai exact, celor doi li se reproşează că ar fi realizat pentru campania prezidenţială din 2005 atât pentru Mubarak cât şi pentru partidul său naţional-democratic o serie de clipuri publicitare gratuite.

« Prezenţa unor artişti care nu s-au reconciliat încă cu poporul mă împiedică să iau parte la eveniment » a declarat Amr Waked, unul din starurile cinemaului egiptean anunţându-şi intenţia de a nu mai veni la Cannes. În tabăra opusă, cea a iniţiatorilor proiectului « 18 zile », fireşte discursul este diferit. « E un proces greşit. Poate că unii au comis erori dar între timp s-au schimbat » afirmă unul dintre cei zece realizatori prezenţi pe Croazetă.

O certitudine : această dezbinare, această polemică nu poate decât să le dea apă la moară integriştilor. În plus ea survine în momentul în care cinematografia din Egipt trece printr-o perioadă foarte dificilă, se vorbeşte acolo chiar de haos. În timpul zilelor revoluţionare, zeci de filme care se realizau, care se turnau au fost întrerupte, sutele de mii de manifestanţi care au invadat piaţa Tahrir au torpilat ieşirea în săli şi deci cariera filmelor apărute pe piaţă în ianuarie.

Incertitudinea persistă şi astăzi, investitorii sunt reţinuţi, producătorii nu mai ştiu exact ce-şi doreşte publicul şi în plus toată industria cinematografică este zdruncinată de o serie de reglări de conturi. De-a lungul istoriei sale de mai bine de un secol, cinemaul egiptean a realizat totuşi 4 mii de filme pentru o potenţială piaţă de 300 de milioane de spectatori.

Renaşterea sectorului celei de-a 7-a arte se anunţă aşadar dificilă mai ales că în ţara faraonilor persistă încă cenzura, tabuuri precum tensiunile interconfesionale care, cu toate că se manifestă tot mai violent în ţară, continuă să fie interzise pe micile şi marile ecrane.

Sarkozy, la Cannes 

În Franţa însă cade un tabuu, acela al ecranizării oamenilor politici, a vieţii lor private în particular. Dovada acestei mini-revoluţii, prezenţa la Cannes pe post de invitat special, preşedintele Nicolas Sarkozy sau mai bine zis filmul care-i pune în scenă cucerirea puterii, campania electorală din anii 2002-2007, 5 ani de eforturi care i-au permis să ajungă acolo unde e azi adică la palatul Elysée. Ca să parafrazăm o celebră publicitate, nimeni nu-şi imagina că se poate face un astfel de film dar iată totuşi Xavier Durringer l-a făcut.

« La conquête » a fost « un film greu de scris » recunoaşte însă regizorul. Întregul scenariu semnat de istoricul Patrick Rotman, se bizuie pe fapte reale, pe datele-cheie ale cincinalului care a prefigurat victoria lui Sarkozy : referendumul pentru Europa, apariţia pe avanscenă a lui Dominque de Villepin, scandalul Clearstream – totul e reamintit în film, o peliculă care permite spectatorului să înţeleagă mai bine strategia celui care va ajunge preşedinte.

Din acest punct ce vedere, unii comentatori afirmă déja că « La conquête » este primul film care decriptează campania electorală, o campanie formată dintr-o serie de promisuni electorale nerespectate şi de acţiuni oportuniste pentru a recupera una câte una vocile Frontului Naţional. Pentru a da şi mai multă savoare poveştii, pelicula este presărată cu o serie de replici acerbe dar foate reale pe care le-au schimbat protagoniştii la vremea respectivă.

 La  conquête, ecranizare de referinţă

« La conquête » va rămâne în anale şi ca o excelentă performanţă actoricească, cea a lui Denis Podalydès, omul care-l întruchipează pe şeful statului. Nu în ultimul rând, regizorul şi-a dorit de-a lungul secvenţelor muzică de circ. Pe plan editorial să spunem aşa, filmul lui Xavier Durringer va rămâne şi el o referinţă. Dacă mai toţi cunoşteam necazurile personale ale lui Nicolas Sarkozy, este pentru prima dată că sunt ecranizate suferinţele viitorului preşedinte, felul în care l-a lăsat soţia, eforturile pe care le va face pentru a o recupera.

Niciodată până acum vreun cineast nu se încumetase să abordeze aceste subiecte. După « La conquête », nu se va mai putea însă spune că în Franţa viaţa privată a omenilor politici este protejată. Cu atât mai bine, îşi spun probabil déja unii, frecându-i mâinile şi gândidu-se déja ce ecranizare s-ar putea face cu ocazia viitoarei campanii electorale când vom avea probabil şi un nou-născut în poveste.