Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Frumos palmares pentru România şi Valonia-Bruxelles la Festivalul de Film de la Cannes

cristian-mungiu-cannes-afp.jpg

Cristina Flutur, Cristian Mungiu şi Cosmina Stratan

Primul care a deschis seria premiilor Festivalului de film de la Cannes în 2012 a fost filmul « Hors les murs » al regizorului belgian francofon David Lambert, care a câştigat premiul Grand Rail d’Or la ediţia cu numărul 65 a Festivalului !

Prezentat în competiţie oficială la Semaine de la Critique, secţiune paralelă a Festivalului de la Cannes, primul lungmetraj al lui David Lambert, filmat la Bruxelles, este o bulversantă istorie de dragoste între doi tineri bărbaţi, « o poveste despre întâlniri pur şi simplu ». Paulo (revelaţia Matila Malliarakis), tânăr pianist, îl întâlneşte pe Ilir (Guillaume Gouix), un basist de origine albaneză. Este dragoste la prima vedere. Imediat, Paulo îşi părăseşte logodnica pentru a se muta cu Ilir. Însă, în ziua în care îşi promit dragoste pe viaţă, Ilir părăseşte oraşul şi nu se mai întoarce.

Grand Rail d’Or este un premiu decernat începând cu 1995 de către un grup de cinefili care asistă la proiecţii în cadrul Semaine de la Critique.

A fost pe urmă rândul filmului de animaţie « Ernest et Célestine » de Stéphane Aubier, Vincent Patar şi Benjamin Renner să primească Menţiunea specială a Premiului SACD de la Quinzaine des Réalisateurs !

Filmul este o minunată poveste despre o întâlnire puţin probabilă între un mic şoricel gri abandonat şi un urs marginal, clown şi muzician, doi eroi ameninţaţi de disperare şi singurătate. Împreună, ei se vor reconstrui, deşi precaritatea şi greutăţile vieţii apar în fiecare zi …

Sâmbătă seara, actriţă belgiană Emilie Dequenne a primit Premiul pentru interpretare feminină pentru rolul său de mamă infanticidă în filmul regizorului belgian francofon Joachim Lafosse, « A Perdre la Raison », inspirat de o dramă care a zguduit Belgia, film care a fost în competiţie în secţiunea « Un certain Regard ». 

În 1999, Emilie Dequenne primea Premiul pentru interpretare feminină la Festivalul de la Cannes pentru rolul său în filmul « Rosetta » de Jean-Pierre şi Luc Dardenne, film care a primit Palme d’Or.

Duminică seara, a fost rândul regizorului român Cristian Mungiu şi al echipei sale de a fi la loc de cinste la Cannes ! Cristian Mungiu a primit Premiul pentru scenariu pentru ultimul său film, « După dealuri », iar actriţele principale, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, au câştigat Premiul pentru interpretare feminină !

« După dealuri » a fost prezentat în competiţia oficială la Cannes şi a fost unul dintre filmele favorite pentru Palme d’Or.

Filmul spune o poveste despre dezorientarea care intervine în momentul în care suntem liberi să alegem, dar nu ni se dau informaţiile necesare pentru a alege. Alina revine din Germania pentru a o lua cu sine pe Voichita, singura persoană pe care o iubise şi care, la rândul ei, o iubea. Dar Voichita l-a întâlnit pe Dumnezeu şi, în dragoste, este dificil să-l ai pe Dumnezeu ca rival.

« După dealuri » est co-produs de Les Films du Fleuve, casa de producţie a lui Jean-Pierre şi Luc Dardenne, regizorii belgieni francofoni care au venit la Bucureşti în martie 2012 pentru a prezenta în România ultimul lor film, « Băiatul cu bicicleta », şi pentru a lansa programul special « 10 ani de prezenţă a Delegaţiei Valonia-Bruxelles la Bucureşti ». Cu această ocazie, i-au reîntâlnit pe Cristian Mungiu şi pe ceilalţi regizori români din noul val.

Felicitări regizorilor şi actriţelor pentru acest frumos palmares !

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi: Gabriela Dobre, gabrielawbb@rdsmail.ro sau 0213140665.