Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Interviu cu Anamaria Marinca: Rolurile mele puternice au fost cele care ţin de identitatea mea

Anamaria Marinca este probabil cea mai titrată actriţă română a momentului. Cunoscută pe plan internaţional din 2004, când a jucat în serialul Sex Traffic, difuzat pe Channel 4, pentru care a luat premiul BAFTA în 2005 pentru cea mai bună actriţă TV din Marea Britanie, ea a jucat apoi rolul principal în filmul "4 luni, 3 săptămâni, 2 zile", laureat al Marelui Premiu Palme d’Or al Festivalului Filmului de la Cannes, în 2007.

Anamaria Marinca joacă însă în filme şi piese de teatru atât în engleză cât şi în franceză, la Londra, New York sau Paris. Petru Clej a stat de vorbă cu ea la Londra şi a întrebat-o care au fost proiectele sale în ultima vreme.

 

A.M.: La Paris am filmat "Un nuage dans un verre d'eau" ("Un nor într-un pahar cu apă"), în regia lui Srinath Samarasinghe şi piesa "Pescăruşul", unde am jucat personajul Nina Zarecinaia, iar la New York am făcut un film de science-fiction, care se va numi probabil "The Europa report", în regia lui Sebastian Cordero.

 

Rep.: Când va apărea acest film pe ecrane?

A.M.: Sper că la începutul anului viitor.

 

Rep.: Ce fel de film este?

A.M.: Este vorba de primul echipaj uman care călătorește pe luna Europa a planetei Jupiter, care este acoperită de un ocean înghețat și se presupune că sub această crustă de gheață există viață.

 

Rep.: Mi se pare fascinant, comparând cu filmul care te-a făcut celebră "4 luni, 3 săptămâni, 2 zile", e cu totul alt registru.

A.M.: Da, și pe mine m-a mirat că am luat audiția și că m-am regăsit la bordul unei nave spațiale, am filmat în studio, în întregime la New York, într-un studio din Brooklyn. Am jucat în rolul pilotului în film, e ciudat, profesiunea aceasta îți oferă ocazia să trăiești vieți multe și foarte diverse.

 

Rep.: Să ne întoarcem puțin la teatru, povestește-mi despre experiența ta pariziană.

A.M.: A fost foarte intensă, Pescărușul e un text foarte dificil, nu e nevoie să o spun eu. A fost complicat pentru mine să găsesc sensuri într-o limbă, franceza, pe care n-o folosesc foarte mult, mai ales având atât de puternic imprimată sonoritatea limbii ruse, am crescut cu cinema-ul rusesc, cu piese...

 

Rep.: Vorbești limba rusă?

A.M.: Nu, mama mea vorbește bine și am crescut în casă cu cărți în limba rusă, cu televiziune în limba rusă, de la care mi s-a imprimat o anumită muzică și mi-a fost destul de complicat să accept că textul a fost tradus și în alte limbi. Limba română are anumite similitudini cu rusa, sunt cuvinte de origine slavă. A fost minunat să mă reîntâlnesc cu acest text, a fost primul meu monolog pe care l-am prezentat la admiterea în facultate, al Ninei Zarecinaia.

 

Rep.: Spune-mi, te rog, câteva lucruri despre teatrul unde ai jucat această piesă.

A.M.: E vorba despre Theatre Studio de la Alfortville, o suburbie a Parisului. Regia este semnată de Christian Benedetti, regizorul cu care am colaborat și în România și în Anglia.

 

Rep.: Înțeleg că ai avut și niște spectatori foarte celebri...

A.M.: Da, aș aminti-o pe Kristin Scott Thomas, am avut bucuria să o avem spectatoare într-o seară. Pentru mine a fost un moment deosebit, mai ales pentru că o văzusem pe scenă la New York, tot în Pescărușul, în  rolul Arkadinei, o interpretare fantastică.

 

Rep.: Ați jucat cu casa închisă?

A.M.: Da, a fost o bucurie să jucăm cu sala plină în fiecare seară. Asta se datorează și faptului că am avut critici de teatru foarte cunoscuți, din primele seri, am avut articole favorabile în ziare și alte publicații, precum Les Inrockuptibles, Telerama și altele. A trecut un an de atunci și-mi vine greu să-mi amintesc toate titlurile.

 

Rep.: Vreau să mă întorc cu doi ani și jumătate în urmă, te-am văzut pe scenă aici la Londra, la Young Vic, un teatru de prestigiu, în piesa "4 :48, Psihoză", de Sara Kane, un monolog de 72 de minute în limba engleză. Pentru cine nu te-a văzut, pot garanta că ai făcut un rol fenomenal. Cum ai reușit performanța de face acest monolog de 72 de minute într-o limbă care, totuși, nu e limba ta maternă?

A.M.: Cred că e vorba de sens și nu de formă. Spuneam mai devreme că mi-a venit destul de greu să învăț textul de la Pescărușul în limba franceză, cu Sarah Kane lucrurile au stat puțin diferit, pentru că cu 10 ani înainte mă mai întâlnisem cu textul piesei în România, la Piatra Neamț, când îmi fusese prezentat de Christian Benedetti și am tradus acest text pentru prima oară în limba română, împreună cu o prietenă, Olimpia Mălai și am jucat textul. Cred că s-au imprimat niște sensuri, de atunci.

 

Rep.: Ai făcut o pasiune pentru acest text...

A.M.: Da, categoric și am visat să-l reiau în limba în care fost scris. Sunt foarte încântată că acest lucru s-a putut întâmpla, cu atât mai mult cu cât am vrut să comemorez 10 ani de la trecerea în neființă a Sarei Kane, care s-a sinucis în 1999.

 

Rep.: Vreau să reamintesc că ai avut niște cronici prestigioase în presa "mare" din Londra, bănuiesc că ai fost foarte mândră de felul în care ai fost primită...

A.M.: Da, însă am aflat abia ulterior, pentru că o rugăminte a mea când am început să repet a fost să nu se prezinte la avizier cronici. Răspunsul meu era în fiecare seară din partea publicului, pentru că textul e de o natură foarte specială. E foarte greu să negociezi succesul unui spectacol al cărui preț a fost atât de scump pentru autoarea lui. N-am vrut să aud laude, cred că mi-ar fi fost mai ușor dacă aveam cronici negative, dar mi s-a făcut o mapă de către cei de la Young Vic și am citit cu bucurie cronicile la sfârșitul stagiunii.

 

Rep.: New York, Londra, Paris, limba engleză, limba franceză. Unde te simți cel mai în largul tău?

A.M.: Asta e o întrebare capcană! Ar trebui să spun limba română... dar n-am mai jucat de mult în limba română.

 

Rep.: De când?

A.M.: Cred că la "Boogie", care a fost al doilea film în limba română pe care l-am făcut și de atunci, din 2008, sper să nu mă înșel, n-am mai jucat în limba română.

 

Rep.: Nu te tentează sau...

A.M.: Cred că aștept rolul potrivit. Am avut invitații de a participa la proiecte de teatru și de film, dar aștept... rolul vieții, îmi vine să spun (râde)... Cred că am avut foarte multe șanse până acum, ar fi arogant din partea mea să mai aștept altceva.

 

Rep.: Totuși, trebuie să recunoști că rolul care te-a făcut cea mai celebră l-ai jucat în limba română. Privind înapoi, după cinci ani, cum ți se pare acest rol?

A.M.: Mi se pare că a trecut... o zi, nu 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, timpul e relativ... Timpul s-a oprit, nu după premiul de la Festivalul de la Cannes, ci după întâlnirea cu regizorul Cristian Mungiu, cu actorul Vlad Ivanov, cu întreaga echipă a filmului și după ce am primit cadoul acesta minunat și nu mă gândesc la Palme d’Or, mă gândesc la contactul pe care l-am avut cu publicul din fiecare țară, la cum au primit oamenii această poveste.

 

Rep.: Într-un fel, nu crezi că e și un dezavantaj că ai rămas în mintea oamenilor turnată pe acest rol, ai fost catalogată deja?

A.M.: Am mai jucat rolul Elenei Vișinescu, în "Sex Traffic", în 2004, așa că în memoria publicului britanic am rămas fata din Cupcini, din Republica Moldova. Cele mai frumoase complimente pe care le-am primit au fost întrebările foarte inocente legate de pregătirea mea profesională. Am fost întrebată de multe ori dacă sunt actriță profesionistă, e lucrul pe care doresc să-l aud de fiecare dată. Se pare că interpretarea mea a fost atât de veridică, încât lumea crede că a fost vorba de un documentar, de o persoană reală. Am fost confundată și cu Elena din "Sex Traffic" și cu Otilia, din "4 luni, 3 săptămâni, 2 zile" și bucurie mai mare ca asta nu există.

 

Rep.: Iată totuși niște roluri legate de limba română, România, Republica Moldova, așa cum spuneai, patria ta e limba română...

A.M.: E cuvântul, e limba română! Da, e probabil o chestiune de identitate, sunt povești pe care le cunosc. Vorbeam cu Cristian Mungiu și îl întrebam care va fi următoarea poveste, ce va scrie, dacă se gândește să adapteze vreun roman sau să lucreze într-o limbă străină și mi-a spus că nu poate să filmeze decât istoriile pe care le cunoaște, iar eu mă raportez la lucrul acesta, mi s-a părut foarte important ce a spus. Undeva e adevărat și pentru actori, chiar dacă-mi place să cred că sunt un cameleon și pot să fac un rol foarte bun într-un film de science-fiction în limba engleză, până acum rolurile mele puternice au fost cele care țin de identitatea mea.

 

Rep.: Ce proiecte ai pentru viitorul apropiat?

A.M.: Nu am semnat pentru niciun film deocamdată, sunt în discuții pentru un film francez și unul spaniol. Titlul celui francez este "Une rue peu fréquentée" ("O stradă puțin circulată") și al celui spaniol este "Canibal". Pentru teatru nu am niciun proiect deocamdată.

 

Rep.: În final, Anamaria, ești originară din Iași, dar ai ca bază Londra, dar trăiești și lucrezi și la New York și Paris, ești un fel de cetățean al Universului?

A.M.: (Râde) ...Al Pământului, al acestei Planete Albastre. Sunt o nomadă și-mi place să cred că mă pot simți acasă aproape oriunde. Sunt o călătoare, îmi place să cunosc oameni și spații cât mai diverse. Nu știu unde mă va purta norocul, deocamdată sunt aici și voi sta o perioadă la Londra.

1032