Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Micile Vedete de la țară au ajuns la Festivalul de Film de la Cannes

ema-pendiuc-producator-ariana-pendiuc-regizor-cannes-2012.jpg

Ema Pendiuc (producator) si Ariana Pendiuc (regizor) la Cannes 2012

În acest weekend, la Festivalul de film de la Cannes, a avut loc premiera filmului educativ pentru copii Micile Vedete la țară, realizat în cadrul Școlii de Film și Televiziune pentru Copii Micile Vedete, www.micilevedete.ro. 

Este singurul film românesc pentru copii care participă anul acesta la Cannes și este pentru al doilea an consecutiv când filmele de scurt metraj pentru copii în regia Arianei Pendiuc sunt prezente la cel mai prestigios festival din lume.

"Micile Vedete la țară" participă la secțiunea Short Film Corner, dedicată profesioniștilor din industria filmului, dar și în programul Romanian Short Waves, alaturi de alte scurt metraje ale tinerilor regizori români prezenți la festival. În film joacă peste 30 de copii, elevi ai Școlii Micile Vedete, iar subiectul filmului îl constituie întâmplările haioase care au loc după ce un grup de copii de la oraș vine în vizită la un grup de copii care locuiește la țară. Înfruntarea dintre cele două tabere declanșează situații conflictuale comice, dar care au o morală foarte bine ghidată spre înțelegerea și aprecierea modului de viață al copiilor care provin din comunități diferite.

Declarația Ariana Pendiuc, regizorul filmului: „Lăsând modestia deoparte, pentru mine, dar și pentru toți copiii școlii este, într-adevăr, o realizare. Gândiți-vă că în România nu se mai fac filme pentru copii de ani buni, iar noi, în mai puțin de doi ani, am făcut opt scurt metraje care fac parte din seria Aventurile Micilor Vedete, iar două dintre ele au fost selecționate la Festivalul de Film de la Cannes și asta pe lânga multe alte participări la festivalurile pentru copii. Când ne întoarcem, continuăm preselecția pentru Atelierul de vară Micile Vedete, filmăm încă două scurt metraje și lucrăm la proiectul primului nostru film de lung metraj pentru copii… adică suntem precum TGV-ul franțuzesc.”

Declarație Ema Pendiuc, producătorul filmului: „Cannes-ul este un loc foarte special pentru noi. Într-adevăr, este al doilea an de când venim aici cu filmele pentru copii, dar, pentru noi, în formula regizor – Ariana Pendiuc, director de imagine – Cosmin Croitoru și eu, producători, este al treilea an consecutiv în care participăm la festival. Iar, în total, avem patru filme de scurt metraj selecționate în 3 ani. Ni s-a dat o șansă si am profitat din plin de ea.”

La premiera filmului lor, surorile Pendiuc au purtat două rochii care au făcut senzație printre invitați, realizate special pentru Festivalul de la Cannes de creatoarea de modă Ștefania Caragea.

Despre aceste ținute, Ema Pendiuc (vedeta TVR3) declară: „Avem o relație specială cu Ștefania Caragea. Ne-am  împrietenit după succesul de la festivalul din 2010. De atunci, ne-a făcut ținutele pentru toate premierele filmelor noastre, atât la Cannes, cât și în România. Eu colaborez cu ea și pentru emisiunile pe care le prezint, dar și pentru spectacolele de folclor. Folosește culori vii și materiale ușor de purtat, iar, după ce ne întoarcem de la Cannes, vom organiza o licitație pentru aceste două rochii care au fost foarte apreciate aici.”

Imagine din filmul 'Micile Vedete la tara'

“Micile Vedete”, www.micilevedete.ro, este prima Şcoalã de Film şi Televiziune pentru Copii din România, dedicatã exclusiv copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani, înfiinţată de surorile Ariana şi Ema Pendiuc – regizor, respectiv, producător al mai multor filme de scurt metraj selecţionate la Festivalul de Film de la Cannes, în 2010, în 2011 și în 2012 .