Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Muzeele franceze nu cunosc cuvântul „criză”

iubitorii-frumos-se-inghesuie-muzeele-frantei-foto-reuters.jpg

Iubitorii de frumos se inghesuie în muzeele Franţei. Foto: Reuters

Mai ieftine decât un bilet de cinema şi mult mai convenabile decât o ieşire într-un parc de distracţii, muzeele franceze nu cunosc cuvântul criză. Frecventarea acestor instituţii culturale a crescut cu 5% faţă de 2010, cu alte cuvinte circa 27 de milioane de vizitatori au călcat într-unul din numeroasele muzee franceze.

Care au fost cele mai atrăgătoare, aflăm de la Vasile Damian:

În calculele statisticienilor au intrat cele 35 de muzee naţionale aflate sub tutela Ministerului Culturii - încă zece depinzând de alte ministere cum ar fi cel al Apărării - şi o mare parte din celelalte 1200 de muzee din Franţa.

Cap de listă ca număr de vizitatori, ca de obicei am putea spune, Muzeul Luvru înregistrează peste 8 milioane şi jumătate de curioşi veniţi anual acolo, o cifră în creştere cu 5 procente faţă de 2010. Fostul Palat Regal de pe malul Senei îşi întăreşte astfel primul loc în lume în clasamentul celor mai vizitate muzee. Pe locul doi al beneficiarilor din Franţa se află Castelul Versailles, cu peste 6 milioane de vizitatori, iar pe locul trei, Centrul Pompidou, cu 3,6 milioane de admiratori. Urmează în acest clasament o serie de alte muzee pariziene, semn că instituţiile culturale ale capitalei atrag cei mai mulţi oameni. Dar nu numai ele: astfel, noul Centru Pompidou din oraşul Metz a devenit cel mai vizitat loc de exproziţii din afara regiunii pariziene. Regiunile Normandia, dar şi Corsica, cu o serie de expoziţii temporare remarcabile, se evidenţiază şi ele.

Cum se explică însă această atracţie pentru muzee şi expoziţii? Un responsabil al Direcţiei Generale a Patrimoniului, citat de Agentia France Presse, spune că trei factori au contribuit la acest fapt. În primul rând, dezvoltarea recentă a unui turism cultural zis popular; apoi vizitele în familie, şi în al treilea rând politica tarifară. Trebuie ştiut că, în muzeele naţionale franceze, expoziţiile permanente sunt gratuite pentru tinerii sub 25 de ani veniţi din Franţa, dar şi din orice altă ţară a Spaţiului economic european. Apoi, cu excepţia unor expoziţii temporare foarte importante, biletele sunt mai ieftine decât un loc la cinema şi mult mai ieftine decât un bilet pentru un parc de distracţii tip Disneyland sau Astérix.

În paralel cu această politică tarifară, muzeele au tot inovat, propunând mai nou şi ateliere de creaţie sau mijloace digitale excepţionale pentru vizitatori. De exemplu, Muzeul Luvru va înlocui din luna martie audioghidurile cu consolele portabile Nintendo.

Dacă şi parizienii s-au lăsat tot mai mult atraşi de muzeele oraşului lor, străinii au un aport esenţial. Americanii înregistrează o revenire în forţă, iar prezenţa turiştilor din ţările emergente este tot mai pronunţată: Brazilia este astfel a doua naţie cea mai reprezentată, în faţa Italiei şi a Australiei. Chinezii au înregistrat şi ei o creştere cu 50%, în timp ce ruşii sunt cu 70 de procente mai numeroşi decât în 2010.

Anul ce a început se anunţă aşadar sub auspicii favorabile, mai ales că în decembrie se va inaugura la Lens o "filială" a Muzeului Luvru, după modelul deja evocat al Centrului Pompidou de la Metz.