Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Noul roman al scriitoarei Herta Müller, "Leagănul respiraţiei", calificat drept un eveniment european

fapt-divers-0309-noul-roman-al-scriitoarei-herta-mueller-20090903090135.jpg

Herta Müller: Atemschaukel, Hanser, München, 2009, 304 p., 19,90 EUR

„La mesele din jur se auzea zornăitul tablei. Fiecare lingură de ciorbă, mă gândeam, este un sărut de tablă. Şi propria foame este pentru fiecare o putere străină. Ce bine că ştiam deja în această clipă că iute voi uita totul..“. Acest pasaj este un citat din noul roman al scriitoarei Herta Müller, intitulat „Atemschaukel“ (ceea ce într-o traducere aproximativă înseamnă: „Leagănul respiraţiei“).

Romanul scriitoarei originară din România a apărut la editura Hanser din München şi fost declarat cartea lunii septembrie, ocupând locul 1 în topul realizat de postul de radio german Südwestrundfunk. În recenziile apărute în cele mai importante publicaţii din Germania cartea a fost elogiată în „Süddeutsche Zeitung“ drept un „eveniment european“, în „Die Zeit“ ca o „mărturie literară fără echivalent în istoria literaturii germane“, în „Die Welt“ ca „o operă de artă de excepţie“. Având în vedere tema centrală a scrierilor Hertei Müller, cronicarul ziarului „Neue Zürcher Zeitung“ o caracterizează pe autoare drept „o mare poetă a represiunii“.

Dacă în trecut Herta Müller a prelucrat experienţe personale şi elemente ale propriei biografii, de data aceasta ea se ocupă de represiunea colectivă la care au fost supuşi germanii din România. În ianuarie 1945 toţi bărbaţii între 17 şi 45 de ani şi femeile între 18 şi 35 de ani fuseseră deportaţi în Uniunea Sovietică. Deportările la aşa numita „muncă de reconstrucţie“ s-au efectuat după criterii etnice, în baza unei culpe colective. Toţi erau consideraţi drept potenţiali colaboratori ai nazismului, inclusiv antifasciştii declaraţi.

Fără a răsturna relaţia istorică între cauză şi efect, Herta Müller abordează şi această dimensiune a problemei, reliefând simpatiile unor minoritari germani din România pentru nazism.

Autoarea însă se concentrează asupra existenţei unor oameni, aflaţi la limită între viaţă şi moarte, supuşi unui proces constant de dezumanizare, fiind internaţi în lagărele sovietice. Personajele care populează acest roman seamănă cu nişte umbre vii, nişte fiinţe care oscilează între trecut şi prezent, între vis şi dor de casă, între frig şi foame permanentă. Din cauza aceasta în acest roman nu există un fir epic. Romanul este construit dintr-o culegere de meditaţii antropologice, structurate în peste 60 de capitole, în care, din când în când, se povesteşte ceva, la persoana întâi, despre soarta condamnaţilor confruntaţi cu prezenţa „îngerului foamei“.

Personajul central al romanului este Leopold Auberg. Este un bărbat tânăr, de 17 ani, este etnic german şi homosexual şi s-a născut la Sibiu. La o distanţă de 6 decenii, Leo rememorează cei 5 ani petrecuţi în lagăr.

Într-o scurtă postfaţă scriitoarea povesteşte că iniţial a existat un proiect literar comun pe care dorea să-l realizeze împreună cu poetul Oskar Pastior. Acesta însă a murit în toamna anului 2006, cu câteva zile înainte de a fi distins cu premiul literar „Georg Büchner“. Pastior, născut în anul 1927 la Sibiu, a fost deportat în 1945, când abia împlinise 17 ani.

Ideea de a scrie împreună un roman s-a conturat mai bine după ce Müller şi Pastior au vizitat localitatea din Ucraina unde s-a aflat lagărul. Într-un interviu difuzat de „Deutschland Radio Kultur“, Herta Müller a mărturisit că proiectul comun de a scrie un roman s-a aflat abia în faza de început când Pastior a murit: „Aveam notiţe, aveam trei caiete pline cu însemnări. Mai aveam şi mici texte, începutul unor capitole, aveam şi câteva nume de persoane, nume despre care nu ştiam mare lucru”.

Deşi personajul principal al romanului, seamănă cu Oskar Pastior, autoarea afirmă că ar fi vorba despre o figură literară fictivă.

„Vreau să subliniez din nou: Personajul, care vorbeşte la persoana întîi, nu este Oskar Pastior. Eu nu pot fi Oskar Pastior, aşa că după moartea lui Oskar Pastior trebuia să mă decid. Acum nu pot proceda aşa, de parcă eu aş fi Oskar Pastior. Acest demers n-ar fi corect”.

Pe bună dreptate s-ar putea spune că romanul Hertei Müller este un dublu epitaf. Un epitaf pentru un prieten apropiat, Oskar Pastior, şi un epitaf pentru cei care au trecut prin lagăre, care au suferit pe nedrept şi care niciodată nu s-au mai întors din Gulag.

76