Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


„Oedipe” la ONB de Ziua Naţională a României

Cu prilejul Zilei Naţionale a României, Opera Naţională Bucureşti  oferă publicului cea mai cunoscută lucrare lirică românească „Oedipe” de  George Enescu - sâmbătă, 1 decembrie (18.30), sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare.  Baritonul Ionuţ Pascu, unul dintre cei mai valoroşi solişti ai ONB va interpreta rolul titular – Oedipe, pentru prima oară în cariera sa. 

Enescu nu lasă loc de păreri personale în interpretarea partiturii; orice gest vocal sau instrumental este condus foarte strict printr-o notaţie extrem de detaliată, care reveleaza (la propriu!) imaginile muzicale şi scenice gândite de compozitor, foarte teatrale, născute din cuvânt. Traducând în limbajul tehnic din zilele noastre, este ca şi cum am avea de a face cu o partitura  notată în "high definition"! Un mare monolit, şlefuit de un (poate prea) rafinat sculptor de minţi...”, a declarat artistul Ionuţ Pascu pentru ONB.

Tragedia regelui Oedipe, urmărit de destin, reprezintă de fapt tragedia umanului, surprins în lupta dintre raţiune şi fatalitate. Prezentat în premieră în cadrul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional „George Enescu”, spectacolul Oedipe  în regia Andei Tabacaru, scenografia Vioricăi Petrovici şi coregrafia lui Răzvan Mazilu, aduce pe scenă, pe muzica lui George Enescu, întreaga viaţă a regelui Oedipe, de la naştere până la tragicul sfârşit.

Iubitorii operei îl vor putea asculta în rolul titular pe baritonul  Ionuţ Pascu,  alături de artiştii ONB, Horia Sandu, Dan Indricău, Liviu Indricău, Marius Boloş, Pompeiu Hărăşteanu, Mihnea Lamatic, Vicenţiu Ţăranu, Gabriel Năstase, Sidonia Nica, Andrada Ioana Roşu, Crina Zancu, Andreea Iftimescu  (debut în rolul Meropa). De asemenea, va putea fi admirată prestaţia balerinilor ONB: Bianca Stoicheciu, Virgil Ciocoiu, Alina Ştefănescu, Corina Tudosanu, Bianca Ungureanu, Raluca Ciocoiu.

Baritonul Ionuţ Pascu, absolvent al  Universitătii Naţionale de Muzică din Bucureşti (2001), şi-a început cariera solistică încă de la vârsta de 23 de ani, când a susţinut în cadrul Studioului de Operă  din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică  Bucureşti rolul titular din opera „Don Giovanni” de Wolfgang Amadeus Mozart, sub îndrumarea maeştrilor Hero Lupescu şi Constantin Petrovici, preluând astfel din experienţa generaţiei de aur a scenei lirice româneşti.

Acestui succes i-a urmat în anul 2001 angajarea în cadrul Operei din Constanţa, unde a debutat cu rolul Sharpless din opera „Madama Butterfly” de Giacomo Puccini, rol ce i-a adus mai târziu şi aprecierea internaţională, fiind invitat în mod constant să facă parte din distribuţiile noilor producţii ale acestei opere.

În anul 2005  a  început să cânte în cadrul spectacolelor ONB. Activitatea susţinută ca prim-solist al teatrelor lirice din Bucureşti şi Constanţa, alături de colaborările interne şi externe, nu l-au împiedicat pe Ionuţ Pascu să îşi perfecţioneze tehnica dirijorală şi înţelegerea partiturilor de orchestră la Conservatorul “G. Verdi” din Milano, finalizând cu succes cei doi ani de master la clasa maestrului Vittorio Parisi.

Ca solist, a cântat cu succes în Olanda, Canada, Australia, Coreea de Sud, Ungaria, Bulgaria, Macedonia, Albania, Italia şi Germania, dar până acum cea mai importantă scenă cucerită rămâne celebra Operă din Sydney, unde a susţinut şi imprimat pe CD, alături de Sydney Philharmonic, premiera australiană a monumentalei lucrări “Cantata della Vita”, dirijată de renumitul compozitor Gianluigi Gelmetti.

Din anul 2011 a început o strânsă colaborare cu opera din Tel Aviv (Israel), unde a dat viaţă unor roluri de primă mărime  (Alfio/Tonio - Cavalleria Rusticana/Paiaţe şi Enrico - Lucia di Lammermoor), sub bagheta lui David Stern, respectiv a lui Daniel Oren. Următoarea premieră israeliană - Luisa Miller, de         G. Verdi - urmează în ianuarie 2013, având de susţinut  dificilul rol Miller, tot sub îndrumarea lui Daniel Oren.

Repertoriul artistului cuprinde roluri importante, printre care: Escamillo din „Carmen” (Georges Bizet);  Alfio din „Cavalleria Rusticana” (Pietro Mascagni);  Scarpia din “Tosca”,  Sharpless din  “Madama Butterfly”,  Marcello şi Schaunard din „La Bohème” (Giacomo Puccini); Giorgio Germont din „La Traviata”, rolurile titulare din “Nabucco” şi „Simon Boccanegra”, Renato din “Un Ballo in Maschera”, Contele de Luna din „Il Trovatore” (Giuseppe Verdi), Holländer  din  “Der fliegende Holländer” (R. Wagner), Don Giovanni din opera omonimă, Figaro din  “Le nozze di Figaro” (W. A. Mozart),  Evgheni Oneghin din opera omonimă (P. I. Ceaikovski), Enrico – Lucia di Lammermoor (G. Donizetti) etc.

Ca dirijor, a obţinut critici favorabile în urma concertelor susţinute la Orchestra de Cameră Radio din Bucureşti, la Filarmonicile din Bacău şi Constanţa, la Filarmonica din Jena (Germania) şi Orchestra della RAI (Milano). Anul 2012 îl consacră drept formator în cadrul proiectului StudiOpera, proiect desfăşurat şi încheiat de Opera Naţională Bucureşti în colaborare cu Accademia Teatro alla Scala din Milano, în cadrul căruia s-a perfecţionat cu somităţi internaţionale ale genului liric, printre care îi putem numi pe Renato Bruson sau Luciana Serra.