Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Patapievici: Ministerul Culturii trebuie să dea explicaţii în cazul Cioran

h-r-patapievici.jpg

Horia-Roman Patapievici spune că autorităţile s-au mobilizat foarte greu în cazul licitaţiei Cioran.

Ministerul Culturii ştia încă din luna februarie că urma să aibă loc joi, 7 aprilie, la Paris, licitaţia privind manuscrisele scriitorului şi filosofului Emil Cioran. O spune la RFI preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), Horia-Roman Patapievici. El declară că autorităţile s-au mobilizat "foarte târziu", dar apreciază acţiunea BCU şi Televiziunii Publice.

Horia-Roman Patapievici califică întreaga poveste ca pe "o dramă tumultuoasă, care s-a terminat într-un prim epilog cu tristeţea celor merituoşi, care s-au mobilizat să facă ceva pentru achiziţionarea manuscriselor Cioran". El se referă la "două instituţii româneşti, la BCU şi la Televiziunea Publică şi un al doilea epilog neaşteptat, că domnul Brăiloiu a declarat că va dona statului român aceste manuscrise". Avocatul George Brăiloiu a cumpărat întregul lot de manuscrise şi documente aparţinând lui Emil Cioran, cu preţul de circa patru sute de mii de euro, dar a anunţat că va dona obiectele statului român.

Preşedintele ICR spune că Ministerul Culturii ştia încă de acum câteva luni de organizarea licitaţiei: "Am aflat abia aseară (joi, 7 aprilie - n.r.) că ministerul (de Externe - n.r.), prin purtătorul de cuvânt, Doris Mircea, am aflat că ministerul a informat Ministerul Culturii şi Patrimoniului încă din februarie de această punere în vânzare".

ICR nu poate participa la astfel de licitaţii "nici măcar în cazuri de forţă majoră şi raţiunile sunt trei: în legea de funcţionare a ICR-ului nu se prevede posibilitatea pentru această instituţie de a achiziţiona ori administra bunuri de patrimoniu; în al doilea rând, există o lege 182 din 2000, care se referă la bunurile de patrimoniu mobil şi care pune în sarcina Ministerului Culturii şi în sarcina unei comisii de patrimoniu să achiziţioneze şi să administreze bunuri de patrimoniu; în al treilea rând, este vorba de capacitatea de a mobiliza rapid un fond bugetar, care nu aparţine altor capitole bugetare deja alocate. Or ICR neavând rang de minister nu are nici un fond discreţionar la dispoziţia ministrului, care poate fi mobilizat în cazuri de urgenţă".

Întrebat de RFI cum afectează întreaga poveste imaginea autorităţilor române, Horia-Roman Patapievici a răspuns: "O afectează faţă de opinia publică. Cioran este un bun simbolic şi ca atare e viu în relaţionarea faţă de valori a opiniei publice. Ca atare, cred că instituţiile, autorităţile prin Ministerul Culturii trebuie să dea nişte explicaţii".

Preşedintele ICR crede că Biblioteca Centrală Universitară şi Televiziunea Română au făcut un gest "remarcabil" participând la licitaţie. "Au pierdut-o pentru că alţii erau mai puternici decât noi şi pentru că noi ne-am mobilizat foarte târziu. Eu, personal am aflat de aceste lucruri şi am intrat imediat în contact cu Andi Lăzescu (preşedintele director general al TVR - n.r.) şi cu Mireille Rădoi (directorul general al BCU - n.r.) cu două zile înainte sau mai degrabă o zi şi jumătate înainte", explică Patapievici.

 
Horia-Roman Patapievici, intervievat de Cosmin Ruscior