Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Proiectul de educaţie cinematografică Cinema.edu la final

cinema-punct-edu.jpg

Cinema.edu la final

S-a încheiat prima ediţie a proiectului de educaţie cinematografică Cinema.edu, program la care au participat peste 3000 de elevi din şcolile şi liceele din Bucureşti. Timp de  trei luni, participanţii la proiect au vizionat, la Noul Cinematograf al Regizorului Român din București, 12 filme reprezentative pentru arta cinematografică universală, adaptate diferitelor categorii de vârstă.

Celor mai mici dintre ei (7-10 ani) li s-a propus un program de Iniţiere în imagine şi întâlniri cu personaje celebre din istoria cinematografului - Charlot al lui Charlie Chaplin, stropitorul stropit al fraţilor Lumière, poştaşul lui Jacques Tati - , dar şi cu câteva personaje de la începutul cinematografiei româneşti (Uimitoarele aventuri ale mushetarilor, De-aş fi...Harap Alb). Despre curaj, prietenie şi familie au discutat, întrebat, desenat pe marginea filmului „Kirikou şi vrăjitoarea” (Michel Ocelot, Franţa, 1998) şi a documentarului „Calea Împăratului” (Luc Jaquet, Franţa, 2005) cu invitaţii Florentina Ciuvercă (jurnalist de film), Oana Darie (studentă la Scenaristică în cadrul U.N.A.T.C.), Maria Murgu (artist plastic care lucrează în post-producţie), Carmen Lopazan (actriţă). Trecerea către filmul mut a fost realizată printr-un număr de pantomimă în interpretarea actorilor Adelaida Zamfira şi Nicolae Nastasia (de la „Passe Partout Dan Puric”).

Patru dintre cele mai reprezentative filme din patrimoniul european au fost prezentate elevilor claselor V-VIII: „Lumea fabuloasă a lui Jules Verne” (Cehoslovacia, 1958), în regia celui care a pus bazele animaţiei ceheşti în anii `40, Karel Zeman, „400 de lovituri” al lui François Truffaut şi două filme care au surprins realităţi din timpul perioadei comuniste, „Good bye, Lenin!” (Wolfgang Becker, Germania, 2003) şi „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” (Cătălin Mitulescu, România, 2006). Printre invitaţii care au dezbătut cu elevii pe marginea temelor regăsite în aceste filme - Irina Margareta Nistor, criticii de film Florin Barbu, Alexandra Olivotto, Radu Ingazsag (profesor U.A.T.C.).

Diversitatea culturală a fost tematica care a stat la baza programului dedicat celor peste 1200 de tineri liceeni. Le-au fost prezentate o producţie israeliană (Vals cu Bashir, Ari Folman, Israel, 2008), una braziliană (Waste Land, de Lucy Walker, 2010), una africană (Yeelen, de Souleymane Cisse, Mali, 1987) şi unul dintre cele mai reprezentative filme româneşti (Reconstituirea de Lucian Pintilie, 1968).  Au discutat pe marginea temelor: război, ecologie, arta folosită în scop social, interferenţe culturale, crima şi comunism cu invitaţi din lumea filmului – Florin Barbu, Maria Murgu, Horea Murgu, Viorica Bucur -, dar şi despre responsabilitate socială cu personalităţi marcante ale vieţii sociale româneşti: Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Tudor Chirilă, pe marginea documentarului Waste Land.

 La final, organizatorii au propus trei workshop-uri, în cadrul cărora participanţii la programul Cinema.edu au avut ocazia să-şi exprime, într-un mod creativ şi personal, părerea despre unul dintre filmele vizionate. Ei au realizat un afiş şi un material video  de promovare, pornind de la unul dintre filmele văzute.

La final, toti participantii au primit diplome de participare si cadouri oferite de sponsorii proiectului: 12 aparate foto şi camere video Sony, 100 DVD-uri cu filme de colecţie (Chaplin şi Stan şi Bran) şi 150 de reviste Rahan oferite de Adevărul Holding, 200 de albume de artă cinematografică şi cărţi de cultură generală oferite de editurile Litera şi Igloo, 12 filme de colecţie oferite de Cărtureşti.

            Marii câştigători au fost: la categoria de vârstă 14-16 ani: Raluca Maria Stoican şi Păun Alin Constantin de la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”, Paula Tudor Cămîrzan şi Alexandra Ionela Seciu de la Liceul de Arte Plastice „N.Tonitza”, Seban Bedereag şi Sebastian Stan de la Colegiul Tehnic Media, Strafalogea Iulia de la Colegiul Naţional „Gh. Lazăr” şi Coprinsu Maria de la Colegiul Economic Viilor. La categoria 12-14 ani, cele mai convingătoare lucrări au aparţinut Anei Teodora Marian (Liceul „N. Tonitza”) şi Tiţa Matei (Şcoala nr. 11) iar Alexandru Stoica de 10 ani de la Şcoala nr.3 ne-a convins să mergem să vedem filmele lui Chaplin la cinema.

            Acelaşi lucru a încercat şi Cinema-edu pe parcursul celor 3 luni – să deschidă apetitul pentru filme de calitate, care să ridice întrebări, să tulbure sau să emoţioneze ochii şi inimile micilor cinefili în întunericul sălii de cinema.