Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Românii au confiscat simbolul Bruxelles-ului

Un detaliu inedit legat de Ziua Naţională a României : simbolul oraşului Bruxelles este "confiscat" de români. Celebra statuietă a unui băieţel care face pipi - Manneken-Pis - va fi costumată în port românesc. E vorba de o ceremonie organizată de ambasada României în Belgia, informează Ministerul de Externe.

Un detaliu inedit legat de Ziua Naţională a României : simbolul oraşului Bruxelles este "confiscat" de români. Celebra statuietă a unui băieţel care face pipi - Manneken-Pis - va fi costumată în port românesc.

E vorba de o ceremonie organizată de ambasada României în Belgia, informează Ministerul de Externe.

Vorbim de fapt despre o tradiţie locală veche şi renumită în Belgia, "fiind organizată de regulă în conexiune cu evenimente politice sau culturale semnificative şi beneficiind astfel de o expunere publică de excepţie", se arată într-un comunicat al MAE.

Manneken-Pis este cunoscut şi sub denumirea franceză de Petit Julien. Statuia este un simbol al oraşului Bruxelles şi a fost instalată în oraş în 1618.

Există patru legende legate de Manneken-Pis, cea mai răspândită fiind cea potrivit căreia prin gestul său, băieţelul a stins un foc ce urma să cuprindă întregul oraş.

Ambasada României pe lângă Uniunea Europeană mai prezintă la Bruxelles expoziţia de fotografie "Bucureştiul e de nestăvilit", în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti şi Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic.

Tot pentru a marca Ziua Naţională, la Conservatorul Regal din Bruxelles a avut loc concertul de gală susţinut de naistul Gheorghe Zamfir şi orchestra "Creator Art", din Republica Moldova.

Evenimentul a fost organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Ambasadei României, asociaţiilor româneşti şi al cetăţenilor Republicii Moldova, stabiliţi în Belgia şi Franţa.