Salonul de Carte de la Paris, ultimele pregătiri

Absenţa a trei importanţi intelectuali şi scriitori români, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, planează asupra standului românesc.

O absenţă care a suscitat numeroase comentarii în România, şi în mediile româneşti în general. Vom vedea însă dacă această "undă de şoc" va ajunge şi la Paris.

La dispute roumaine" (Disputa românească) se intitulează un scurt articol publicat astăzi de Libération în care este evocat acest "boicot" al Salonului de "mai mulţi intelectuali printre care Mircea Cărtărescu". Autoarea articolului, Chantal Pelletier, începe prin a preciza că primul ministru român şi-a anulat sosirea la Paris cu ocazia inaugurării Salonului.  Ponta îşi acuză însă adversarii că vor "să-şi spele rufele murdare în faţa publicului european". Este citat şi Mircea Cărtărescu care spune că "vinovăţia morală a primului ministru va întina iremediabil imaginea culturii române".

Cum spuneam, articolul este scurt, informativ şi emană din el o anumită indiferenţă. S-ar spune că autoarea acestor linii îi consideră puţin pe români ca fiind imaturi. Iar la sfîrşit Chantal Pelletier plasează o frază pe care, eu personal, o consider destul e obscură. "Numeroşii autori români aşeaţi cuminte în spatele teancurilor lor de cărţi la Porte de Versailles vor număra paşii care, între cărţi şi politică, separă rufele murdare de bunul menaj".

Greu de spus, cel puţin pentru mine, ce a vrut să sugereze autoarea acestor rînduri. Dar imaginea "scriitorilor români", mulţi şi cuminţi, aşezati în spatele teancurilor lor de cărţi, este una teribil de ironică. Si în acelaşi timp o imagine care ne aruncă în cruda realitate a competiţiilor culturale. Pentru că adevărul este acesta: România este ţară invitată dar publicul nu va avea ochi numai pentru ea. In jur de 2000 de scriitori sunt invitaţi la acest Salon… Mulţi dintre ei sunt mari vedete ale lumii culturale şi vor atrage cu siguranţă atenţia presei şi a publicului mai mult decît autorii români "aşezaţi cuminte" în spatele cărţilor lor.  

Faptul că România are şansa de a-şi prezenta creaţia literară la Paris într-o context de ţară invitată în mod oficial este doar un început de drum, nu înseamnă şi consacrarea literaturii române. Să nu uităm un lucru, cultura română este încă un obiect "misterios" pentru francezi. Nu întîmplător revista bibliotecarilor francezi, Bibliothèque(s), care a dedicat un număr întreg României, publică pe copertă o imagine cu tîlc captată de Mircea Cantor, un artist extrem de apreciat în Franţa.

În această fotografie vedem silueta minusculă unui bărbat care priveşte spre "Sfinxul" din Bucegi, acea enormă stîncă avînd forma unui cap de om. Nimeni nu ştie de fapt nici azi dacă aceas stîncă a căpătat o configuraţie "umană" datorită hazardului sau dacă cineva a cioplit-o cu vreun gînd special în epocile străvechi. Mai rămîne metafora pe care o sugerează fotografia lui Mircea Cantor pusă pe copersta unei reviste care dedică un număr culturii române. Da, cultura romănă este oarecum ca acest "Sfinx" din Bucegi. Cel puţin pentru publicul francez. Pînă cînd a început al doilea război mondial un anumit număr de români s-au impus în mod "natural" în Franţa, de la Tristan Tzara la Constantin Brîncuşi, de la Panait Istrati la Benjamin Fondane.

În perioada comunistă, timp de aproape 50 de ani, Franţa, ca şi toate celelalte ţări occidentale de altfel, a privit cu circumspecţie literatura venită din România… Practic, Occidentul a considerat că în condiţii de cenzură nu se poate face o literatură de calitate, deci i-a omologat şi i-a acceptat numai pe expatriaţi. Iar cele aproximativ 200 de titluri traduse în franceză în România cu banii regimului comunist şi publicate de Editura Minerva nu au avut absolut nici un ecou în străinătate. Sigur, românii au continuat să se afirme în Franţa, dar cu statut de exilaţi sau de naturalizaţi francezi.

Căderea comunismului spart această formă de prudenţă şi de neîncredere faţă de literatura română. Dar noile romane şi mai ales autorii tineri care au început să scrie după 1989 se impun cu greu în Franţa. Singurul mare premiu literar i-a fost acordat în 2006 lui Norman Manea (premiul Medicis pentru romanul străin), deci tot unui exilat. Pentru moment, regizorii de film români şi nu scriitorii români sunt cei mai premiaţi în Franţa şi cei care au marcat marele public. Iată de ce spun că această participare la Salon a României ca ţară invitată este doar un început pentru scriitorii români dornici de recunoaştere, un al doilea pas după cel din 2005 cînd 12 autori români au fost invitaţi în Franţa cu ocazia manifestării "Les Belles étrangères".