Scriitorul Claus Stephani în arhiva Securităţii

În vara anului 1974, maiorul de Securitate, de la Direcţia 1 din Bucureşti, Gheorghe Preoteasa a început să culeagă analize şi informaţii incriminatorii despre tinerii scriitori din Timişoara, reuniţi în „Grupul de acţiune Banat“ (Aktionsgruppe Banat).

Din numeroasele note păstrate azi în arhiva CNSAS, se desprinde o imagine halucinantă a metodelor represive de supraveghere şi intimidare, folosite de poliţia politică în vederea destrămării grupului.

Unul dintre colaboratorii neoficiali ai Securităţii care s-a remarcat atunci printr-un zel neobişnuit fusese Claus Stephani. În documentele Securităţii acesta apare cu mai multe nume conspirative: „Mircea Moga“, „Marin“ şi „Moga“.

În vara anului 1974 îi furnizează maiorului Gheorghe Preoteasa mai multe analize literare privind textele „Grupului de acţiune“, pe care le califică exact în terminologia utilizabilă pentru deschiderea unor dosare de urmărire şi penale. „Privite în ansamblu, în marea [lor] majoritate [textele Grupului de acţiune] sunt formaliste, negativiste, iar unele din ele [sunt] cu dublu înţeles, adică [ele sunt] astfel scrise, că cititorul atent poate da anumitor imagini sau metafore un înţeles, care, după cum se pare, este cel dorit de autori.“

După ce acceptase, în anul 1961, să devină un colaborator neoficial al Securităţii, doi ani mai tîrziu Stephani încearcă să întrerupă aceste legături. Ulterior este contactat din nou de către poliţia secretă şi începe cea de-a doua fază de colaborare.

Aceasta, practic, continuă pînă la căderea regimului comunist din România. În toată această perioadă, Stephani s-a întîlnit de nenumărate ori cu ofiţerul său de legătură Preoteasa. A furnizat acestuia informaţii operative valoroase şi a îndeplinit sarcini „informative“ şi de „influenţare“ a exilului românesc în timpul unor deplasări în străinătate. Astfel, „Moga“ a relatat după fuga fostului ofiţer de Securitate Heinz Stănescu [cf. http://www.rfi.ro/stiri/externe/Cariera-unui-ofiter-de-Securitate.html] în Occident, despre o întîlnire cu acesta la Hanovra (în R.F.G.).

Denunţurile lui „Moga“, privind activitatea germanistului Peter Motzan de la Universitatea din Cluj, au contribuit la deschiderea dosarului său de urmărire informativă, D.U.I. „Mocanu“ (precum scrie Motzan într-un articol din „Siebenbürgische Zeitung“, din 2. 12. 2010).

Pentru serviciile aduse, Stephani a fost recompensat de către Securitate, ceea ce rezultă din chitanţele păstrate în diverse dosare.

Aprecieri deosebit de pozitive în ceea ce priveşte sarcinile îndeplinite „în exterior“ cuprinde şi un raport redactat de lt.-col. Ilie Merce în data de 12 decembrie 1982. La înapoierea în ţară, se afirmă acolo, „Marin“ (şi alţi colaboratori nominalizaţi în documentul citat) au furnizat „informaţii de un deosebit interes operativ“. (Cf. Florica Dobre, coord., Securitatea. Structuri, cadre, obiective şi metode, vol. 2, Bucureşti, 2006, pp. 579-593).

Într-un articol apărut, de curînd, în „Frankfurter Allgemeine Zeitung“ (20.11.2010), fostul redactor al revistei bucureştene „Neue Literatur“, Claus Stephani, susţine că ar fi fost o victimă a Securităţii. Articolul este un soi de replică după ce în acelaşi ziar s-a amintit de activitatea sa de colaborator.

Stephani, care după revoluţie a emigrat în Germania, sugerează că Securitatea i-ar fi fabricat un dosar imaginar de colaborator neoficial. Afirmaţiile sale sunt contrazise de dovezile existente în diversele dosare.

Într-o scrisoare de protest, publicată de laureata Premiului Nobel pentru Literatură, tot în ziarul „Frankfurter Allgemeine“ (23.11.2010), Herta Müller califică aserţiunile lui Stephani drept insinuări şi denaturări ale realităţii.

Cert este că după 1961, Stephani a furnizat Securităţii, aproape fără întrerupere, nenumărate informaţii operative, utilizate de poliţia secretă pentru suprimarea politică a unor scriitori şi intelectuali din România.