Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Secolul regiei?

Reputatul critic de teatru George Banu a publicat recent, la editura Nemira, un volum intitulat „Repetiţiile şi teatrul reînnoit. Secolul regiei”. E vorba de o intrare intempestivă în bucătăria marilor regizori. O carte utilă pentru cei care vor să înţeleagă mai mult din ce se vede pe scenă.

Reputatul critic de teatru George Banu a publicat recent, la editura Nemira, un volum intitulat „Repetiţiile şi teatrul reînnoit. Secolul regiei”. E vorba de o intrare intempestivă în bucătăria marilor regizori. O carte utilă pentru cei care vor să înţeleagă mai mult din ce se vede pe scenă.

„A repeta înseamnă a gîndi cu voce tare”, e de părere regizorul britanic Peter Brook. Pornind de la această reflecţie, criticul de teatru George Banu şi-a condus propria investigaţie pentru a scrie o nouă istorie a teatrului european. O istorie în care figura regizorului ocupă locul central. Istoria modernă a teatrului european e o istorie a ideilor regizorale. Pentru că regizorul este cel care re-citeşte, în cheie proprie, textul dramatic, îl repune în context, îl adaptează la propria sensibilitate şi-i face pe actori să vibreze în acord cu propria-i înţelegere a scenariului. Pînă la urmă, da, actorii sînt cei care rămîn pe scenă, singuri, expuşi, vulnerabili, însă creatorul – adevăratul creator al actului teatral – e regizorul. Volumul coordonat de George Banu – la care participă mai mulţi teatrologi şi cercetători europeni – urmăreşte relaţia de iubire şi ură dintre marii actori şi marii regizori şi prezintă cele mai importante ipostaze şi complexe. Regizorul-guru, regizorul-dictator, regizorul-amant, regizorul-moaşă, regizorul-tată, regizorul-magician... iată cîteva dintre metaforele care definesc această relaţie adesea complicată.

„Toţi marii reformatori din acest „secol al regiei“ o confirmă: reinnoirea teatrului depinde de transformarea şi regîndirea repetiţiilor”, spune George Banu. „Nu se impune un unic mod de a repeta şi fiecare figură emblematică a scenei îşi inventează modul său propriu de a repeta. De aceea noi propunem aici o succesiune de practici care confirmă convingerea că a pune în scenă înseamnă a te confrunta cu experienţa deloc imuabilă şi stereotipată a repetiţiilor”. Aceste metode sînt mereu reinventate în funcţie de o epocă, o estetică şi o personalitate, spune George Banu.

Volumul analizează la rece ingredientele din care se face un spectacol şi procesele desfăşurate în culise. Cîteva portrete remarcabile: Stanislavski, Tarkovski, Meyerhold, Strehler, Brook, Heiner Muller, Mathias Langhoff, Andriy Zholdak... Printre regizorii români ale căror metode sînt decriptate în articole şi interviuri se numără Andrei Şerban, Silviu Purcărete, Mihai Mănuiţiu şi Tompa Gabor.