Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


ShortsUP: În mișcare

nullarbor.jpg

Stop cadru din scurtmetrajul animat "Nullarbor"

Filme scurte atent selectate și o îmbinare spectaculoasă de muzică live și breakdance. Așa va arăta evenimentul "ShortsUP În mișcare" de la Opera Națională București vineri seară, de la ora 22.00.

Electric Brother, cunoscutul compozitor român, muzician și sound designer, împreună cu Alexandru Anastasiu, se vor afla pe scena Operei cu o reprezentație inedită, asigurând  muzica pentru campionii mondiali Red Bull BC One la breakdance, Roxrite și Ronnie. Cei doi dansatori au uimit întreaga lume cu rapiditatea, precizia și frumusețea mișcărilor, susținând spectacole memorabile pe toate continentele, în tări ca Franța, Elveția, Coreea, Brazilia, Rusia sau SUA.

Ritmul evenimentului va fi punctat de scurtmetraje: programul include road movies recente, premiate și cu personaje ce trec prin aventuri comice sau dramatice de-a lungul unor călătorii ce le schimbă viața. Animația “Nullarbor” (regia Alister Lockhart, Patrick Sarell, 2011) ne transpune într-o cursă nebună, de fapt un joc al orgoliilor între doi bărbați, într-un deșert australian.

 

TRAILERUL evenimentului “ShortsUP În mișcare” :

Biletele se pot cumpăra în avans la prețul de 25 de lei prin MyTicket și prin Eventim. La intrare, biletele se pot achizitiona la prețul de 35 de lei. Detalii despre filme și program se află pe www.shortsup.ro.

 

###
 
Opera Naţională Bucureşti, cea mai importantă scenă lirică din România, propune publicului o paletă variată de spectacole, în cadrul stagiunii care se derulează între octombrie şi iunie. De-a lungul celor nouă luni de stagiune, spectatorii au ocazia să ia parte la un număr de aproximativ şase reprezentaţii pe săptămână: producţii de operă şi operetă, balet clasic, neoclasic şi contemporan, concerte, recitaluri şi evenimente speciale. În decursul ultimilor ani, ONB a dus o politică de deschidere față de evenimentele culturale, devenind partener sau gazdă pentru numeroase acțiuni.

Electric Brother  a realizat, în domeniul cinematografiei, sound designul pentru filme precum "Hârtia va fi albastră" (premiul GOPO pentru cel mai bun sunet de film 2007), "Boogie", "Marti, după Crăciun" sau documentarul "Vorbitor" (toate patru in regia lui Radu Muntean), "What Means Motley" (r. John Riley, John Ketchum) sau "Africa Straight On Ice" (r. Răzvan Muraru). Electric Brother și-a lansat și pus în vânzare de curând albumul “Pe pământ”.

ShortsUP, proiect generat de Asociația ORICUM în parteneriat cu Feeder.ro, aduce în atenție cele mai valoroase scurtmetraje din lume într-o platformă de expunere unică, ce îmbină filmul scurt cu artele conexe cinematografiei.