Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Spectacolele Operei Naţionale Bucureşti la Festivalul George Enescu

cortina-onb.jpg

Opera Naţională Bucureşti

Cea de-a XX-a ediţie a Festivalului internaţional „George Enescu” nu înseamnă un moment aniversar doar pentru marele eveniment, ci şi pentru Opera Naţională Bucureşti. Anticipând sărbătorirea a 90 de ani de la înfiinţare (8 decembrie 1921 - spectacolul inaugural), teatrul liric bucureştean va avea o importantă participare în cadrul manifestării.

Şase reprezentaţii extraordinare (cinci spectacole de operă şi unul de balet), dintre care două premiere mult aşteptate de publicul meloman: „Lohengrin” şi „Oedipe”, vor marca prezenţa Operei Naţionale Bucureşti în festival.

            Pe 3 şi 6 septembrie vor avea loc primele două reprezentaţii ale operei „Lohengrin” de Richard Wagner, titlu ales în directă legătură cu aniversarea celor 90 de la înfiinţarea Operei, când spectacolul inaugural a fost cu acelaşi titlu liric, interpretat atunci sub bagheta lui George Enescu însuşi. Inspirată dintr-o poveste mitologică din foclorul german, opera „Lohengrin” este una dintre creaţiile care solicită cel mai mult colectivul unui teatru liric şi impune un înalt standard de calitate artistică, montarea lucrării reprezentând o sărbătoare în sine pentru orice operă din lume. Regia spectacolului îi aparţine lui Ştefan Neagrău, scenografia Adrianei Urmuzescu, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Cristian Mandeal. Producţia este coordonată artistic de Cătălin Ionescu-Arbore. Cele două reprezentaţii din Festivalul Enescu se vor bucura de participarea unor reputaţi invitaţi din străinătate, soliştii Johan Botha (rolul titular), Emily Magee (Elsa) şi Petra Lang (Ortrud).

            Pe 15 septembrie melomanii sunt invitaţi la premiera unei noi montări a celei mai importante creaţii lirice româneşti: „Oedipe” de George Enescu. Actuala montare este în regia Andei Tăbăcaru Hogea şi scenografia Vioricăi Petrovici. La pupitrul dirijoral se va afla Tiberiu Soare, iar coregrafia este concepută de Răzvan Mazilu. Povestea personajelor inspirate din tragedia antică a lui Sofocle va prinde viaţă graţie artiştilor ONB, în rolurile principale remarcându-se Ştefan Ignat (Oedipe), Oana Andra (Iocasta), Horia Sandu (Tiresias), Pompeiu Hărăşteanu (Phorbas), Ionuţ Pascu (Creon), Ecaterina Ţuţu (Sfinxul), Valentin Racoveanu (Păstorul).

            Miercuri, 21 septembrie şi vineri, 23, ONB prezintă unul dintre spectacolele cele mai îndrăgite din repertoriul său, opera „Evgheni Oneghin” de Piotr Ilici Ceaikovski, cu invitaţi speciali în rolurile principale: Levente Molnar (rolul titular), Marius Brenciu (Lenski) şi Iveri Tamar (Tatiana). Conducerea muzicală îi va aparţine dirijorului Iurie Florea. Regia producţiei este semnată de Ion Caramitru. Toate spectacolele de operă se vor desfăşura cu participarea orchestrei şi corului ONB (coordonat de maestrul Stelian Olariu).      

Seară de balet”, ultimul spectacol al Operei Naţionale Bucureşti în cadrul festivalului, eveniment prezentat în data de 24 septembrie, este compus din trei lucrări create de doi dintre cei mai mari coregrafi ai lumii: George Balanchine („Vals fantezie” şi „Serenadă”) şi Jiří Kylián („Falling Angels”). Reprezentaţia se va desfăşura în interpretarea câtorva dintre cei mai valoroşi balerini ai ONB.