Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ce obligaţii are armatorul în România

Răspunderea armatorului, impune în practica maritimă internaţională rezolvarea unor probleme juridice deosebit de complexe, complexitatea acestora fiind determinată, atât de poziţia specială a armatorului ca organizator şi principal susţinător al expediţiei maritime de transport, în contextul general al obligaţiilor asumate prin orice contract de transport, cât şi în special prin clauzele de neexceptare sau de limitare a răspunderii care sunt expres stipulate, în general în orice contract de navlosire, care îi sunt uzual permise datorită aceleiaşi poziţii, special recunoscută armatorului în asumarea expediţiei maritime.

Aceeaşi practică maritimă internaţională şi doctrină de drept maritim se aliniază în susţinerea convenţiilor internaţionale realizate în materie, în a determina răspunderea contractuală a armatorului în două direcţii principale:

1. Răspunderea armatorului determinată de neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor asumate prin contractul de navlosire, care nu au legătură directă cu pierderile şi avarierea mărfurilor transportate.

2. Răspunderea armatorului pentru pierderile şi avariile cauzale mărfurilor ce i-au fost încredinţate la transport.

Sancţiunea neexecutării sau executării necorespunzătoare a acestor obligaţii este cea prevăzută de regulă în contract, pe bază de reguli şi uzanţe internaţionale, aceasta constând în principiu în cancelarea contractului de navlosire, fie în obligarea armatorului la plata daunelor suferite de navlositor. Uneori sancţiunea constă în anularea contractului, cât şi în obligarea la plată a daunelor.

În principiu, armatorul răspunde de pierderile şi avariile mărfurilor care i-au fost încredinţate spre a le transporta. In ceea ce priveşte pierderea mărfurilor, răspunderea armatorului este diferenţiată în funcţie de:

  • natura mărfii (marfă în vrac, cereale, cherestea, produse petroliere, animale vii,

  • produse perisabile, marfă ambalată în saci, baloturi, autocamioane, instalaţii 

  • industriale, containere, etc.)

  • modul de navlosire (nave tramp, nave de linie)

  • forma - tipul de charter party (voyage charter - time charter, etc.)

  • felul conosamentului (conosament curat, conosament cu rezerve).

In toate cazurile, însă, indiferent de criteriile enunţate mai sus pentru stabilirea răspunderii armatorului se procedează, pentru început la determinarea clauzelor contractului de navlosire şi clauzelor din conosament precum şi a regulilor şi uzanţelor internaţionale în material răspunderii cărăuşului maritim.

Contractul de navlosire uniformizat, tip GENCOM, conţine, de regulă, următoarea clauză de răspundere a armatorilor: aceştia răspund pentru pierderea sau avarierea mărfurilor precum şi întârzierea predării lor numai în cazul în care pierderea, avarierea sau întârzierea sunt cauzate de o stivuire greşită sau neglijentă a mărfii (exceptând cazul când stivuirea a fost efectuată de către încărcător, stivuitorii, sau prepuşii săi) sau pentru lipsa de grijă datorată din partea armatorilor sau a administratorilor lor, pentru a face nava din toate punctele de vedere în bună stare de navigabilitate şi asigure că nava are echipajul legal -regulamentar - este utilată şi aprovizionată cum trebuie, sau pentru un act personal ori o greşeală a armatorului sau administratorului.

Armatorii nu răspund de pierderi, avarii sau întârzieri ce ar proveni din altă cauză fie chiar din neglijenţa sau culpa comandantului sau a echipajului.

De asemenea, nu răspund de neglijenţa sau culpa oricărei alte persoane folosită de armator la bordul navei sau la uscat, pentru faptele cărora în lipsa prezentei clauze ar trebui să răspundă sau dacă din vina acestora nava nu ar fi în bună stare de navigabilitate fie la încărcare fie la începutul voiajului de transport sau în orice alt moment.

In cazul transporturilor maritime de mărfuri de mare masă (cantităţi enorme) în vrac cum sunt minereurile de toate felurile, cărbunii şi altele care de regulă se efectuează cu nave specializate de mare tonaj în condiţii „tramp", în principiu, armatorii nu răspund pentru lipsurile - diferenţe de greutate declarată eventual la descărcare de către primitori ca urmare a faptului că, la încărcarea pe navă, comandantul nu are obligaţia să determine cantitativ cele declarate de încărcător pe propria sa răspundere, prin clauza expresă înscrisă în conosament.

Regulile de la Haga care se aplică conosamnetelor părţilor contractante aparţinând de state membre ale convenţiei - chiar şi în cazul în care doar una din părţi aparţine de statul membru, în art.3 cuprind dispoziţii generale referitoare la răspunderea armatorului şi anume:

1.  Răspunderea pentru o bună stare de navigabilitate a navei.

2.  Reguli privind încărcarea, manipularea, transbordarea, paza, îngrijirile (de menţinere a calităţii) şi descărcarea mărfurilor transbordate.

3.  Obligaţia armatorului de a elibera, la cererea încărcătorului, un anumit tip de conosament care are forţă probantă până la proba contrară în privinţa mărfurilor aşa cum sunt descrise în acest document,    încărcătorul   fiind   garant   pentru   exactitatea descrierii mărfurilor. 

Regulile conţin prevederi referitoare la notificarea care trebuie făcută armatorului în cazul în care primitorul mărfii constată pierderi sau avarii ale mărfii. Pentru pierderile sau avariile aparente, notificarea scrisă trebuie făcută înainte sau în timpul preluării mărfii iar pentru cele neaparente această notificare trebuie făcută în termen de trei zile de la ridicarea mărfii.

Regulile instituie, de asemeni, un termen de prescripţie a dreptului de acţiune de un an, termen care începe să curgă de la data la care mărfurile au fost predate şi în caz de pierderea lor, de la data cunoaşterii pierderii.

Nici cărăuşul, nici nava nu vor fi răspunzători de pierderile şi pagubele provenind sau rezultând din cauza stării de navigabilitate dacă această stare nu se datorează unei lipse de diligentă rezonabilă din partea armatorului de a pune nava în stare de navigabilitate.

Ori de câte ori o pierdere sau o pagubă vor fi rezultate din cauza stării de navigabilitate, dovada în ceea ce priveşte depunerea diligentei rezonabile va cădea în sarcina armatorului ori asupra oricărei persoane care se prevalează la această exceptare.

 

Regulile conţin şi excepţii legale de răspundere a armatorului.

Astfel  nici cărăuşul nici  nava sa  nu vor fi  răspunzători  pentru pierderea sau paguba rezultată sau provenind din:

  • acte, neglijenţă sau greşeala comandantului, marinarilor, pilotului sau prepuşilor armatorului în navigaţia ori administrarea navei;

  • incendiu, cu excepţia când acesta va fi cauzat prin fapta sau culpa armatorului;

  • pericole, primejdii sau accidente ale mării sau altor ape navigabile;

  • dezlănţuirea forţelor naturii;

  • fapte de război;

  • faptele inamicilor publici;

  • un decret sau o constrângere a statului, a autorităţilor ori dintr-o hotărâre judecătorească;

  • o restricţie de carantină;

  • greve sau concedieri, complete sau parţiale, oricare ar fi cauza.

 

Av.COLTUC MARIUS

Fondator Casa de Avocatura Coltuc

www.coltuc.ro

Tel. 0745150894